machetedidactice.com

Activități educative copii – „Shiloh” sau cum ai toate șansele să te pricopsești cu un animal de companie

Printre cărțile primite în dar de Luca, de ziua lui, s-a aflat și Shiloh de Phyllis Reynolds Naylor, o carte de care nu avea cunoștință și, evident, nu se afla în biblioteca copilului. Și de bine ce a intrat ea a și fost citită cu multă plăcere dar și dorință. Dorință de a avea un animal de companie numai și numai a lui.

20170104_15203820170104_15162820170104_151917
Experiența mea de mamă cu animalele de companie, a fost într-o perioadă extrem de susținută, atunci când Răzvan a avut și câine și papagal și hamsteri ba chiar și un peștișor. Am trecut prin nenumărate peripeții, pe care poate le voi povesti într-o zi, care nu prea mă îndeamnă, cel puțin la ora asta, la a mai achiziționa așa ceva acum. Poate în viitorul apropiat, cine știe. 🙂 Dar de câte ori Luca citește câte o carte în care apare și un companion necuvântător, discuțiile reapar.                           20170109_202530

Marty Preston și surorile lui trăiesc, alături de părinți, într-un orășel din America. Își dorește foarte mult un câine și el nu întârzie să-i apară în preajmă dar nu ca unul al lui ci unul care a fugit de la stăpân. Marty îl întâlnește în timp ce se plimba prin pădure și la început câinele se arată foarte înfricoșat însă curând atitudinea lui se schimbă. Primește numele de Shiloh, după o veche școală.

Odată ajuns acasă, tatăl lui Marty îi spune că trebuie să returneze câinele, el aparținând lui Travers – vânătorul care deținea mai mulți câini de vânătoare, ceea ce și face, astfel băiatul rămânând foarte trist fiindcă știa ce comportament are acesta față de câinii mai slabi.
Dar câinele se întoarce și băiatul păstrează secretul, ascunzându-l în pădure și aducându-i în fiecare seară o parte din cina sa. Această faptă este descoperită de mamaă, care păstrează secretul până când, în urma unui atac făcut de un câine ciobănesc, beagle-ul este grav rănit iar Marty este nevoit să-l ducă la un doctor. Doctorul îi pansează rănile dar asta nu înseamnă la patrupedul este bine ci are nevoie de odihnă. E momentul în care și restul familiei lui Marty află de această pățanie și se implică toți.
Dar înainte de a-l înapoi, Marty mai face o ultimă încercare de a-l convinge pe vânător să-i lase câinele iar acolo vede un lucru care schimbă întreaga situație: Travers împușcă o căprioară acest lucru nefiind permis pentru că se afla înafara sezonului de vânătoare. Pentru astfel de fapte pedeapsa este foarte aspră și cum vânătorul nu dispune de banii necesari pentru a plăti amenda, cei doi ajung la o înțelegere.
Care va fi aceasta dar și deznodământul îl veți afla citind cartea.

Sunt interesante temele abordate de scriitoare în această poveste.
În primul rând este relația dintre om și animal și tot ceea ce presupune ea. Și relațiile astea pot fi de mai multe feluri; fie de iubire și înțelegere reciprocă fie de supunere totală din partea animalului, indiferent de tratamentul la care este supus. În cazul acestei povești, Marty se atașează de un animal care nu-i aparține și de care, în mod firesc, nu se poate ocupa. Copilul crede că animalul ar trebui să aparțină celui care-i oferă dragoste cu celui care a plătit pentru el, ceea ce vine în contradicție cu legile.
O altă temă adusă în atenția cititorului este aceea a dragostei și abuzului așa cum putem consemna și prezența problemelor etice și morale dar și a religiei.
Povestea lui Shiloh are și trei continuări; Shiloh Season, Saving Shiloh și A Shiloh Christmas care au fost publicate în 1996, 1997 și 2015. Din câte am o cunoștință ele nu au fost traduse, încă, și în limba română. Dar, cine știe, poate pe viitor vom putea citi prin ce aventuri au mai trecut Marty și prietenul lui necuvântător. Ori, mai avem alternativa de a le citi în limba engleză. 🙂 Așa că vom purcede la a le căuta.

Poate e bine de menționat că este și o ecranizare a cărții pe care o puteți urmări, dacă doriți.

Lasă un răspuns

%d