Mă tot uitam la știri și vedeam valul de zăpadă care acoperea mai bine de jumătate din țară după care priveam pe geam și… nimic. O atmosferă anostă, cu multe frunze moarte și cu o iarnă ce numai asta nu era. Apoi a sosit vântul, el a fost cel care a dat startul și l-am simțit pe pielea noastră de ce e în stare.
Și după ce am petrecut o întreagă lună decembrie și un început de ianuarie fără pic de zăpadă dar cu niște viroze de care nu aveam nevoie nicicum, iată că astăzi, 8 ianuarie 2017, a sosit și zăpada. Și nu așa doi-trei fulgi ci cohorte întregi, frumoase, lucioase, făloase dar năbădăioase.
E așa de mare gerul că geamurile nu mai fac față diferenței de temperatură. De cât bodogănesc sunt veșnic asudate. Asta e o temă pentru vară, de care nu trebuie să uit.
Precum se observă îs gătite cu niște gulere superbe, lucioase și pufoase dacă nu pui mâna pe ele. 🙂
Cuibul porumbeilor de astă vară e și el ocupat dar nu de vechii locatari ci de familiile de fulgi. Ce să-i faci?! m-au întrebat dacă-i primesc, cu chirie, măcar câteva săptămâni, că nu au pe unde sta și n-am putut să-i refuz. I-am primit cu o singură condiție; să lucească.
În rest am parte de o imagine prețioasă pentru că totul sclipește în cel mai feeric mod.
Îmi place foarte mult atmosfera asta, dar să stau undeva la loc ferit și să fie cald. Altfel nu pot! Dacă vrei să scapi de mine nu trebuie decât să mă ții în frig. Chiar și numai gândul mă face nefuncțională!
Dar în casă e bine. Am copt mere, am făcut un ceai de tei, am citit, vorbit, meșterit. Îmi era dor de meșterit, zău așa! Îmi era dor de partidele mele de sporovăială cu vopselele și pensoanele, cu ideile care nu se mai hotărau care să aibă întâietate. Eu am răbdare și le ascult pe toate și pe fiecare în parte ținând cont de argumentele pe care le expun. E lesne de înțeles că uneori are câștig de cauză o culoare care-și pledează mai susținut cauza, ori un accesoriu care era mai la dos.
Din cauza gerului și acum și a zăpezii, școlile nu-și deschid porțile. Cel puțin până marți copiii vor sta acasă. Și e bine!
Îmi amintesc ce zăpezi mai aveam prin copilărie de făceam tuneluri de la ieșirea din bloc dar zău dacă-mi amintesc de stat acasă. Dar nu cred că e chiar musai să mergi la școală dacă e așa ger pentru că e clar că disconfortul resimțit de copii e mare și riscurile-la fel. Și mai e și pe final de semestru… și mai e și o letargie din asta de nu știu cum s-o numesc. Oricum le-ntorc, e bine, că în ceea ce ne privește nu funcționăm la capacitate maximă.
Și pomeneam de machetele mele. A apărut prima pe anul ăsta în ton cu sclipirile de afară. E un pitic înconjurat de diamante. Cum lucesc ele nu cred că mai e vreun mister pentru nimeni. Să le privim și să ne bucurăm!
Și poate din licărul lor ne vor veni idei frumoase numai bune de a le împărtăși.
Detalii machetă: dimensiunea este de 1 metru pe 50 centimetri.
