machetedidactice.com

Idei pentru mămici – Și ne mai pregătim de o aniversare

Iată că, pe nesimțite, se apropie aniversarea lui Luca, cea de unsprezece ani. E multă frământare și multă neliniște în așteptarea invitaților. Pentru cei care ne cunosc, noi am început mai greu cu aniversările alături de copii, asta pentru că cel în cauză nu și-a dorit. Intrarea în clasele primare a determinat o schimbare de optică, dar ea nu s-a petrecut dintr-o dată ci cu pași mărunți. Pe acest blog sunt imortalizate aniversările începând cu cea opt ani și mă bucur că am un jurnal al acestor clipe atât de speciale. De asemenea mai sunt detaliate și pregătirile efectuate cu tot ceea ce înseamnă ele. Deci, nici invitațiile nu lipsesc.

Anul acesta, Luca a ales din mai multe modele prezentate pe cele de îngeraș. Le-am văzut la Cristina pe blog, Talente de năzdrăvani pentru necunoscători și mi-au plăcut foarte mult și mie. Sunt convinsă că notele muzicale au reprezentat cârligul.                            12295330_1101032123264763_4526921289574694005_n

Eu le-am meșterit și le-am oferit pe post de invitații. Iată materialele necesare confecționării lor:

hârtie lucioasă auriu, argintiu, portocaliu
bile din polistiren
păr sintetic pentru păpuși (eu am achiziționat o barbă de Moș pentru că păr nu am mai găsit)
ace cu bumbuște colorate pentru ochi și gură
foi albe imprimate cu partituri muzicale
fir de sârmă îmbrăcat în catifea
fundițe colorate
bandă dublu adezivă

Prima dată am făcut un tipar pentru aripi și corp cu ajutorul căruia am tăiat fiecare element în parte.

20161215_164248

Precum cred că ușor se observă, tiparele le-am făcut la ochi fără a avea o măsură exactă. Am dorit ca pe spatele îngerașului să poată încăpea eticheta pe care să se vadă scrisul invitației.                                 20161214_095439

Apoi am tăiat și asamblat. Am lipit cu bandă dublu adezivă iar bila de polistiren, înfiptă în firul de sârmă, a fost și ea fixată în interiorul „corpului” fără a se observa acest lucru.

20161215_145403

Cu cleștuța cea portocalie am prins îngerașul pentru a-l fotografia. Ea nu face parte din ansamblu. 🙂

20161215_145520 20161215_145535

După ce au fost gata, le-am lipit pe spate eticheta cu datele necesare și i-am pus într-un plic. Fiecare cu plicul lui. Înainte de a se termina școala, Luca a oferit invitațiile colegilor.

Mâine îi așteptăm. Am un singur regret: prietena mea Alina și fetițele nu au putut ajunge la petrecere. Ar fi fost frumos și ne-ar fi făcut o foarte mare plăcere. Boala asta de pe sfârșit de an ne-a zădărnicit planurile și nu am mai putut merge nici noi la Brașov. Dar ne facem sănătoși și, cu siguranță, ne vom revedea cât de curând.

Despre tematica petrecerii dar și ce am făcut în sensul ăsta vă povestesc după ce pleacă invitații. Mai am câte ceva de retușat Petreceri plăcute să aveți alături de copiii voștri.

Dă-i un răspuns lui Machete didacticeAnulează răspunsul

4 gânduri despre “Idei pentru mămici – Și ne mai pregătim de o aniversare”

%d