machetedidactice.com

Spiriduși, povești și muzică bună

Anul stă să se încheie și noi, bolnavi fiind, căutăm să ne peticim sufletele cu muzică și activități relaxante, asta pentru a uita de amăreala tratamentelor necesare vindecării. Dar știu că la procesul de însănătoșire contribuie foarte mult și starea de bine de care ești înconjurat tocmai de aceea am căutat una care să ne vină „mănușă”.
Atunci când am primit ultima carte scrisă de Cristina, despre care puteți citi aici, meșteream la cuburile cadou ale compozitorilor. Cartea de plecare a fost „Poveste muzicală de Crăciun” și ea mi-a oferit postamentul necesar. De ajutor mi-au fost și celelalte cărți ale colecției, aste pentru că am avut nevoie de imaginile necesare confecționării zarului fiecărui compozitor. Am considerat că e mai nimerit a folosi chiar ilustrațiile din cărți.

S-a vorbit foarte mult despre această colecție, cea în care muzica clasică este îmbrăcată într-o formă accesibilă celor mici. Voi enumera, încă o dată, titlurile care o alcătuiesc:

Vivaldi și cele patru anotimpuri

Bach și orga fermecată

Mozart și curcubeul muzical

Beethoven și furtuna de sunete

Chopin și balada stropilor de ploaie

Ceaikovski și dansul notelor de argint

Strauss și valsul trandafirilor de mai

Titlurile boldite, dacă le veți accesa, duc către activitățile pe care le-am făcut noi pe marginea fiecărei cărți. Au mai rămas trei, dar atunci când le va veni timpul ne vom ocupa, în detaliu și de ele.

Revenind la zarurile cadou, hai să vă explic ce anume am vrut să fac. Am confecționat câte un zar pentru fiecare compozitor. Dacă le doriți, le puteți printa și face și voi acasă.

zar-cadou-spiridusii-din-padurea-muzicala

Am decupat aceste zaruri și le-am asamblat fără a le închide complet, adică am lăsat o latură nelipită.

20161230_113838

20161230_114546

În fiecare zar am lipit un fir auriu de care el să poată fi agățat.

Următoarea etapă a fost aceea a confecționării unor bilete pe care am scris niște întrebări, pentru fiecare compozitor câte un bilet. Întrebările sunt mai altfel, asta pentru că am dorit a fi o joacă de imaginație și creativitate. Cât s-a putut. 🙂 Este interesant de urmărit cum anume percepe copilul sunetele din compozițiile respective și cu ce anume le asociază. E o chestie de stare, care  cred că ține de anotimp, dar și de disponibilitatea de a intra în acest joc imaginar. Dacă veți citi întrebările, veți înțelege despre ce anume vorbesc.

bach-intrebari

20161230_130804

beethoven-intrebari

20161230_131511

ceaikovski-intrebari

20161230_132644

chopin-intrebari

20161230_132053

mozart-intrebari

20161230_132644

strauss-intrebari

20161230_132833

vivaldi-intrebari

20161230_132930

Dialogurile noastre au fost mângâiate de acordurile aferente, adică dacă vorbeam de Mozart pe fundal se auzea Concertul pentru pian no.21, dacă era vorba de Beethoven, Simfonia a V-a răzbătea din difuzoare și tot așa.

Trebuie să spun că biletele au fost amestecate în cuburi și au existat cuburi care aveau răvașele altor compozitori. Au trebuit asociate biletele cu cubul-zar. Ceea ce a și făcut.
Evident că se pot juca mai multe variante, asta în funcție de creativitatea și inspirația fiecăruia.

20161230_161417

muzica-1

Am aflat că acum, la ora asta, compozitorul preferat al copilului este Mozart, dar că-l consideră pe Beethoven Compozitorul Compozitorilor. Cam asta a fost. După partida de joacă, Luca s-a hodinit sub brad acolo unde vor ajunge și cuburile lui. Peste ani, ne vom aminti cu mare plăcere de ele dar și de joaca noastră. Vă închipuiți ce povești vor spune copiilor lui?

20161230_135637

Lasă un răspuns

%d