Citesc și tot observ o întreagă efervescență în jurul acestui subiect: cum își cresc mamele băieții. Și nu prea am întâlnit remarci de bine, credeți-mă!
Și pentru a vedea o mostră care mi-a displăcut profund, vă las să citiți rândurile scrise de doamna sau domnișoara Monica, iar pentru o înțelegere mai amănunțită, continuarea o puteți citi aici.
Bărbații, doamnelor, așa nesuferiți cum îi vedem uneori, egoiști sau perfecționiști, sunt suma modelelor din copilărie. Știți asta foarte bine. Dar parcă atunci când o trăiți pe propria piele, vă vine să le spargeți acelor mame farfuriile în cap, pentru educația dată cu cuțitul și cu furculița, mai degrabă, decât cu inima! Mamele acelea care i-au învățat că dragostea înseamnă masă pusă, strânsă, curățenie perfectă, farfurii spălate perfect, ordine compulsivă, mâncare pregătită exact așa cum dorește ”puișorul”. Care din obsesie au ajuns să-i transforme în detectori de greșeli și de imperfecțiuni. Care le-au indus ideea că dragostea înseamnă de fapt confort. TREBUINȚE PRIMARE SATISFĂCUTE.
Bărbații ăștia, minunați de-a dreptul unii, au fost ”stricați” de mame care le-au anticipat toate mișcările, dorințele și nevoile, le-au îmbrățișat mofturile și le-au dat totul pe de-a gata, de frica respingerii. Fiind ele însele nefericite în propriile copilării sau în relațiile cu tații absenți emoțional. Le-au făcut atunci copiilor lor altare pe care au jertfit viața lor, timpul și nervii. N-au putut suporta lacrima băiețelului care se agăța de fusta lor când trebuia să fie lăsat singur la grădiniță și-au găsit soluții salvatoare, angajându-le bone, evitând durerile puiului din frica de separare, aruncându-și la gunoi nevoile proprii pentru salvarea copiilor, fără să știe că toate evitările duc la anxietăți și răsfăț, la concepții greșite, la tipare comportamentale distructive, la șantaje emoționale.
Buuun! În afara de faptul că imaginea unei mame cu capul spart din aceste motive nu prea dă bine la psihic dar și a limbajului contondent să vedem cum anume și-ar dori aceste domnișoare să le fie partenerul. Pentru cine nu mă știe, trebuie să precizez că sunt mama a doi băieți deci… eventualele comentarii lăsați-le pentru mai târziu. 🙂
Am crescut și eu doi băieți, cum spuneam; unul a ajuns la vârsta de 21 de ani și a plecat la studii, în lume, iar în cel privește pe cel de-al doilea, încă sunt în plin proces de creștere, el având aproape 11 ani. Nu am fost o mamă care să-i sufoce cu strânsul și călcatul, spălatul și gătitul pentru că am considerat că toate aceste lucruri vor veni la timpul lor și pentru că puterea exemplului este foarte mare.
Am citit de-a lungul timpului tot soiul de analize făcute de oameni abilitați (sau nu) și am luat de acolo ce am crezut eu că se potrivește familiei noastre. Nu sunt o adeptă a studiului în amănunt dar mai ales a pusului în practică în ceea ce privește parenting-ul și asta pentru că de generalități sunt sătulă. Eu caut altceva. Am făcut tot soiul de activități alături de ei, am repetat de sute de ori „strânge-ți patul și hainele!” ori „fă-ți ghiozdanul!” dar nu am ajuns la stadiul de crizare pentru că am știut, nu mă întrebați de unde, că atunci când va fi nevoie vor ști ce trebuie să facă. Fiecare!
Iar plecarea peste hotare a primului meu băiat mi-a demonstrat că am procedat corect. Uite că în trei ani de zile cât a trecut de când s-a întâmplat asta, mi-a demonstrat că se descurcă foarte bine: își face singur curat în cameră, spală, calcă și tot ce este nevoie pentru o viață decentă, în curățenie și confort. L-am vizitat, am stat acolo cât mi-a permis timpul, din nefericire nu îndeajuns, și am putut vedea cu ochii mei.
Dar am văzut, fără a da nici măcar un nume ori reper, muuulte fete care nu știu, dar nici nu vor să facă nimic din ceea ce ține de acest aspect. Ori, mă pot eu gândi că al meu băiat va da peste o astfel de creatură? Atunci cine va avea capul spart?
Din punctul meu de vedere, nici una dintre părți, pentru că alegerea este a lui, nu a mea. În afara faptului că-mi voi exprima o părere, nu voi interveni cu nimic. Asta îți alegi, asta vei avea, așa vei trăi!
Dar domnișoarele astea și oricare din tagma fetelor – femeilor, trebuie să înțeleagă că
în viața unei femei nu sunt numai unghii colorate – opt de-o culoare și două de altă culoare + un model, că nu poți zace la infinit în cluburi, că nu există numai muncă și carieră dar în același timp și o familie happy și un partener cu portofelul plin, veci. Și chiar de-ar fi așa, tot va exista ceva care să le creeze neplăceri.
O femeie care se hotărăște să întemeieze o familie și să mai aibă și copii trebuie să ia în calcul că va trebui să șteargă mult rahat, vomă și bale eventual, că va avea de curățat pereții plini de carioci ori ruj și păturile de Teddy sau mai știu eu ce fresh, că va împături la haine de-i va fi imposibil de cuantificat, că… că…. că… .
Poate face asta alături de partener sau alternativ, dar la final balanța să fie, oarecum, egală. La mine nu a prea fost egală dar am căutat să găsesc altele care puse pe taler să de-a echilibrul atât ne necesar. Și mai este o alternativă: aceea de a plăti pe cineva care să facă toate astea dar atunci situația se schimbă radical.
Dar ce trebuie de înțeles este că se poate avea o relație cu mama lui, foarte frumoasă, firească și tihnită. În definitiv, ține numai de mama lui? Eu sunt convinsă că nu, și dacă ajungeți cumva la această părere, nu trebuie să luptați până la epuizare. Ci doar să căutați mai insistent. 🙂 O variantă ar fi unul orfan, care să nu fi apucat să fie „stricat” de mamă. La el vor fi altele dar măcar nu există impedimentul major, soacra.
Inspirație și noroc vă doresc!
