machetedidactice.com

O dirigintă mai specială

Zilele trecute m-a oprit doamna Dirigintă și m-a întrebat dacă e ok ca Luca să cânte la serbarea pe care vor s-o facă la finalul anului.
Atunci am aflat că la solicitarea copiilor, va avea loc această manifestare, foarte inspirată dacă e să mă întrebați pe mine.
Am crezut, după ce s-a terminat clasa a IV-a, că nu vom mai avea parte de așa ceva, cel puțin la școală, dar iată că m-am înșelat.
Evident că Luca-și dorește să cânte, la pian, în cadrul acestei manifestări festive, numai că instrumentul nostru e imposibil de cărat. Anul trecut, tot de Crăciun, atunci când a făcut doamna învățătoare serbarea, copilul a cântat la orga unei colege.
De data asta, fetița nemaifiind colegă cu el, nu am mai avut acces la instrument drept pentru care a trebuit căutat altul. Grea misie în mica noastră urbe.
Dar până la urmă am reușit să găsim o rezolvare.
Și pentru că în ultima vreme a fost ocupat cu activitățile școlare, destul de multe la număr, dar și cu tezele, studiul la pian a rămas în așteptare. Acum, și cu ocazia asta, ele au revenit mai în forță.

20161212_170220
Pentru colegii lui, Luca a pregătit două piese de Burgmuller, dar și o colindă. La cea din urmă, acasă, mă mai alătur și eu, asta pentru că au un parfum aparte asemenea momente. Ceea ce am înregistrat este o repetiție așa că fiți îngăduitori. 🙂

Abia aștept să văd surpriza pregătită. Și nu mai am mult de așteptat. 🙂

Dă-i un răspuns lui Machete didacticeAnulează răspunsul

2 gânduri despre “O dirigintă mai specială”

%d