Activități educative copii – Un zigurat prinde viață în secolul XXI. Proiect pentru ora de istorie clasa a V-a

Cine spune că nu putem organiza, alături de copii, minunate activități în care să aducem în actualitate informații pierdute în negura vremurilor? Putem, dar pentru asta este nevoie de timp și determinare, bucurie și dorința de a învăța.

 În urma câtorva proiecte de genul acesta, pe care le-am înlesnit copiilor, am auzit voci ale colegilor care spuneau:

-Dar ce, l-ai făcut tu? Pe tine te ajută maică-ta!

Ori a înlesni și ajuta un copil în a-și realiza un proiect nu e unul și același lucru cu a-l face tu. El nu are mijloacele financiare necesare pentru a achiziționa materialele necesare și poate, pe alocuri, nici abilitățile complexe efectuării lui. Ori dacă-l îndrumi, arătându-i pașii necesari și lăsându-l pe el să-I execute, se cheamă că a realizat el proiectul. Aici sper că sunteți de acord cu mine.
Așadar, pentru a elimina aceste remarci răutăcioase, voi atașa etapele care au dus într-un final la cel mai frumos proiect realizat vreodată de Luca, alături de un coleg și prieten drag, Sebi.

Tema suna așa; realizează/confecționează un zigurat.

Pentru cine nu este pus în temă sau a uitat:

Ziguratele erau temple uriaşe construite pentru venerarea zeilor. Erau construite din lut şi argilă şi aveau trei sau patru secţiuni. Erau foarte înalte, pentru a rămâne uscate în timpul inundaţiilor. Numai ziguratul din Ur a rămas în picioare, deoarece constructorii din epocile mai târzii au învăţat că arderea cărămizilor le va face mai rezistente. Era o construcţie în formă de turn, cu mai multe niveluri în retrageri succesive, încununate printr-un sanctuar numit „cerul”, fiecare etaj al ziguratului fiind altfel colorat.
Ziguratul asigura un loc sigur pentru preoţi în caz de inundaţie. Deoarece singurul mod de a intra în templu era pe cele 3 scări, locul era foarte uşor de apărat împotriva spionilor care voiau să fure ritualurile preoţilor. Aceste ritualuri includeau sacrificarea unor animale şi arderea acestora. Fiecare zigurat făcea parte dintr-un complex care includea o curte, locuri de depozitare a hranei şi mici locuinţe în jurul căruia se construia oraşul.
Ziguratele mesopotamiene nu erau locuri de rugăciune şi ceremonie pentru public. Mesopotamienii credeau că ziguratele erau locuri sfinte prin intermediul cărora zeii intrau în contact cu omenirea. Fiecare oraş avea un zeu protector. Doar preoţii aveau dreptul să intre în zigurat şi aveau responsabilitatea de a le satisface „nevoile” zeilor. Datorită acestui fapt, preoţii au devenit personaje puternice în societatea mesopotamiana. Cel mai vechi Zigurat descoperit este Ziguratul Sialk din Kashan care datează din mileniul al 3-lea înaintea Erei Creştine.
Complexul religios era format dintr-un Zigurat (în cazul acesta Ziguratul Etemenanki), un templu, locuri de depozitare a proviziilor, spaţii de locuit şi o curte. De obicei complexul religios era amplasat în centrul oraşului.
Orice zigurat era o uriaşă suprapunere de prisme dreptunghiulare din ce în ce mai mici, al căror număr putea ajunge până la şapte (sumerienii aveau convingerea că zeii coborau din cer în şapte zile), şi care erau legate între ele prin rampe de acces. Baza unui zigurat avea forma pătrată. Se spunea că în aceste temple zeii veneau să se odihnească, aşa că ziguratele erau luxos împodobite. Ziguratele puteau să aibă până la 100 m înălţime. Pentru mesopotamieni, ziguratul era un fel de punte între cer şi pământ, în vârful căruia oficia „păstorul popoarelor”: – în acelaşi timp împuternicitul zeilor pe lângă oameni şi al oamenilor pe lânga zei.

Ei bine, toate aceste informații le-am citit copiilor în timpul în care au executat macheta.

Prima etapă a fost aceea a decupării părților componente. Ele cuprind 5 bucăți pătrate de polistiren, cea mai mare având latura de 50 de centimetri iar cea mai mică de 10 centimetri. După un model făcut pe hârtie, au fost marcate și tăiate dintr-o placă mare de polistiren.

20161119_17005620161119_170755

Apoi, cele cinci bucăți rezultate au fost căntuite, cu ajutorul unui cutter. Aici trebui făcută o protecție a muncii înainte de a folosi cutter-ul pentru că este extrem de periculos. Aș spune că la vârsta asta nu este indicat de-al folosi fără să fie un adult în preajmă. Așadar, mare grijă!

20161119_171440

Următoarea etapă a fost aceea de a fixa, pe o coală de carton, piesa cea mai mare. Au pus pe spatele ei o bandă dublu-adezivă, pentru ca apoi să fie fixată și cu bolduri.20161119_173945

A urmat suprapunerea celor cinci piese pătrate și fixarea lor cu scobitori.

20161119_174217 20161119_17433420161119_174251

Templul ce trebuia montat în mijlocul acestei construcții a fost confecționat separat și fixat tot cu ajutorul scobitorilor.

20161119_174355 20161119_174415

Construirea scărilor a fost o treabă mai migăloasă asta pentru că a trebuit mai mult cioplit și potrivit în așa măsură încât să se vadă frumos și să corespundă, cât de cât, unui templu autentic.

20161119_17521220161119_175259los-templos-zigurat20161119_180320

Pentru că cei doi prieteni nu au dorit ca proiectul lor să rămână în faza asta și să fie mai complex, au vrut să-l picteze. Ceea ce au și realizat, cu multă voie bună!

20161119_181213 20161119_183505

S-au pictat, una după alta, scările, templul, plăcile templului. Și coloanele căzute de pe lângă temple au fost colorate.
După aceea, pentru a-i da o față mai frumoasă dar și mai complexă, am printat niște copaci, i-am laminat și decupat, au atașat o scobitoare și i-au pus pe lângă construcție.                         20161119_19223220161119_192002 20161119_192018

Vor fi, poate, care vor spune că nu au ce căuta acești copaci, dar în documentarea noastră de pe internet am descoperit și aceste informații. Copiilor li s-a părut interesant. 24 de copăcei au fost confecționați pentru ca mai apoi ei să fie aranjați acolo unde au crezut băieții că este necesar.                                     20161119_193307 20161119_193435

Am petrecut 3 ore minunate, pentru că atât a durat confecționarea ziguratului. A fost o atmosferă foarte frumoasă în care am și meșterit dar am și recapitulate ceea ce s-a învățat la școală sau acasă. Am scos niște materiale de pe internet și băieții au completat un quiz. Nu cred că vor uita niciodată ce este un zigurat, cărei perioade îi aparține și cum istețimea și iscusința face ca să se vorbească despre un popor și peste câteva mii de ani.
N-ar fi putut face toate astea, oricâtă dorință ar fi avut, dacă nu existau materialele necesare. Lista este destul de lungă și cuprinde:

Polistiren cu grosime de 3 cm și o coală de carton 1000X80 centimetri
Cutter, foarfece
Vopsea acrilică în patru culori
Scobitori, bandă dublu-adezivă, bolduri
Copăcei printați, laminați, decupați

Voi continua să dau curs concretizării unor asemenea proiecte de câte ori va fi nevoie. Practic, e cea mai frumoasă modalitate de a învăța.zigurate-19-noiembrie-2016

Machete didactice – Alba ca Zăpada caută drumul spre casa piticilor

E vremea Cercurilor Pedagogice și a forfotei din jurul lor. Atunci, copiii alături de educatoarea sau învățătoarea lor trebuie să facă față, în primul rând, unei provocări emoționale. Pe lângă materiale noi dar și abordări, cele câteva zeci de perechi de ochi care privesc vin să sporească emoțiile tuturor.
Poate dacă costul acestor lecții nu ar fi așa de mare, asemenea manifestări ar avea loc mai des, iar asta nu ar veni decât în sprijinul celor mici. Tocmai de aceea, pentru ca materialele să-și amortizeze costul, am căutat de fiecare dată ca ele să poată fi folosite și după aceea în cadrul altor lecții. Îmi vine în minte o discuție cu o doamnă învățătoare căreia i-am confecționat machetele didactice pentru un asemenea cerc și care mi-a mărturisit mai apoi că ele au fost folosite de nenumărate ori de colegele ei. Ori ăsta nu-i prilej de bucurie?
Dacă vreți să vedeți despre ce materiale vorbesc, deschideți link-ul de mai jos.

Cum a poposit Albă ca Zăpada la un Cerc Pedagogic, într-un sătuc din Nordul Moldovei!

Și pentru că povestea frumoase și a celor șapte pitici e foarte ofertantă, iată că a fost necesar s-o mai confecționez o dată, acum într-o altă abordare. Alba ca Zăpada a trebuit să găsească drumul spre căsuța piticilor iar în calea ei au fost așezate șapte etape intermediare, fiecare cu cerința ei. De îndată ce aceasta era rezolvată de către copii, Alba putea merge mai departe pe drumul bun.

În acest scop am confecționat, după cum urmează:

Alba ca Zăpada20161101_204807

o tufă cu flori20161101_205542

un porumbel

20161101_205731

o machetă iepuraș cu blănița albă20161101_205400

o machetă iepuraș cu blănița gri20161101_204933

un coș cu mere20161101_205233

o machetă ciupercuță20161101_204956

o veveriță20161101_205337

După ce le-am confecționat le-am așezat în poziție verticală pe un postament. Lungimea lui a fost de 2 metri.20161102_15091820161102_151131

La capătul drumului se afla căsuța piticilor, la care Alba ca Zăpada a și ajuns cu bine. 🙂

20161101_204657

Și ea a fost montată pe un postament, dar separat, așa lungimea drumului putând fi ajustată în funcție de spațiul avut în sala de clasă.20161102_150820

Cine spune că nu putem adapta poveștile în funcție de temă înseamnă că e în pană de idei. De-am fi sănătoși să dăm viață tuturor ideilor pe care le avem! 🙂

Literatură pentru mămici și nu numai – „Între femei” de Adrian Sângeorzan

Am citit multe cărți în ultima perioadă asta pentru că mi-am impus acest lucru. Din istoricul legat de lecturi și timpul alocat lor, am ajuns la concluzia că de multe ori le lași în așteptare pentru prioritățile zilnice; copil, școală, casă și câte nu sunt.
Numai că sufletul trebuie și el ostoit și atunci, dacă respecți un tipar, toată lumea este bucuroasă. Am petrecut un an prolific în direcția menționată și sunt foarte mândră de mine că am reușit asta. Chiar sunt mândră!
De aceea trebuie să vă vorbesc despre cartea lui Adrian Sângeorzan, „Între femei” , pe care am descoperit-o în revista Literatura de azi, acolo unde scriitorul semnează o rubrică în fiecare joi.

20161117_205717

Dar cine este Adrian Sângeorzan?, mă veți întreba. Ei bine este medicul care a scris această carte pe lângă alte câteva de poezie, proză și memorii și care a reușit să emigreze în America acum mai bine de 20 de ani. Totul petrecându-se la peste 40 de ani, i-a fost foarte greu să se acomodeze și a depus eforturi susținute pentru a putea ajunge unde este acum; la Jamaica Hospital din New York.
Experiențele prin care a trecut nu au avut cum scăpa de paralela dintre modul în care profesa în România și cel din State, de mentalitatea femeilor și nu numai a lor, de lupta pe care o duce un emigrant în procesul de integrare. Toate aceste aspecte se regăsesc în povestea atât de firesc scrisă.
De ce doresc așa de mult să o prezint? Pentru că este o carte în care povestea se împletește cu a ta și în care te regăsești. S-ar putea să te întrebi dacă nu cumva scrie chiar despre tine, atât de multe similitudini pot exista.
Eu sunt o persoană care crede cu tărie că din actul medical nu poate lipsi dialogul doctor – pacient, că trebuie să existe continuitate, discreție și încredere. Poate faptul că eu însămi am un medic ginecolog care mă supraveghează de peste 26 de ani m-a făcut să citesc totul altfel. Aceste perioade lungi de timp duc la o relație medic – pacient care se înscrie pe alte coordonate, aici referindu-mă la cele firești, normale lipsite de derapaje.

Poveștile spuse de medicul român sunt despre femei de toate națiile și religiile, manevre inedite făcute contra-timp, situații din care crezi că nu mai există scăpare, suflete și trupuri chinuite și schingiuite și despre veșnicul început al omului fie el de sex feminin sau masculin.

-Domnu’ student, pune și mata mâna și ajută. M-am apropiat de targa pe care se zvârcolea femeia. Când m-a simțit lângă ea, femeia și-a desfăcut larg picioarele. Era slabă, musculoasă și avea mâinile late de țărancă care lucra la câmp, cu urme de pământ sub unghii. M-a apucat strâns cu ele de cot, să fie sigură că nu mai pot pleca de acolo, pentru că știa că eu voi fi singurul care va fi prezent la naștere. M-a privit scurt în ochi și mi-a spus blând :
-Vezi să nu-mi scapi copilul! Atunci am văzut capul păros gata să iasă. Întindea cu el țesuturile mamei care-i veneau pe ceafă ca o coroană palidă gata să pleznească. Femeia aproape că mi-a băgat unghiile în carne când s-a scremut ultima oară. Nu mai aveam scăpare. Copilul a țâșnit ca un sâmbure de cireașă și l-am prins instinctiv în brațe. Un copil abia născut e ceva foarte alunecos și zbătător ca un pește căzut din cer. Eram cu mâinile goale și pentru câteva secunde am rămas blocat, neștiind ce să fac. Eram împroșcat din cap până-n picioare cu lichid amniotic și sânge. Ăsta a fost botezul meu în obstetrică. Până să mă dumiresc, femeia aproape că mi-a înșfăcat copilul din brațe.
-Să trăiești, maică. O fată, în sfârșit. Am patru băieți acasă!
Aceeași moașă, ocupată până peste cap cu o altă naștere, mi-a strigat prin ușa:
-Leagă-i cordonul și taie-l.
-Cu ce?
-Uite aici ață. Pune-ți întâi niște mănuși! (pag.19)

În spitalul meu din New York am intrat în contact cu femeii din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Multe au cărat cu ele obiceiurile, riturile, credințele și superstițiile legate de sarcină și de nașterea în sine. Ba mai mult le-au amestecat cu cele găsite în locurile unde au ajuns. În Guiana Britanică hindușii veniți de bunăvoie din India și-au amestecat credința cu wodoo-ul celor aduși ca sclavi din Africa. Bărbatul guianez nu are voie să-și vadă nou-născutul decât după ce preotul lor, numit pandith, îi verifică copilului zodia, semnul și auspiciile sub care e născut. Habar n-am cum o face. Nu demult, unul din soții unei femei pe care tocmai o născusem nu și-a putut vedea copilul timp de trei zile, până când pandith-ul s-a întors din week-end și a examinat copilul. Le-a comunicat ceremonios, contra cost bineînțeles, că semnele băiatului sunt dintre cele mai bune. Dacă n-ar fi fost așa pandith-ul ar fi trebuit să-i netezească copilului calea, schimbând într-un fel auspiciile sub care s-a născut.
Vietnamezii au și ei obiceiurile lor. Vor, printre altele, o bucată din cordonul ombilical al copilului. Moașele americance încurajează tatăl copilului prezent la naștere să taie cordonul ombilical imediat după ce copilul e născut și așezat pe burta mamei. Asta indiferent de obârșia părinților care de multe ori, șocați probabil de acest ”obicei american”, refuză s-o facă. Unul din ei, foarte emoționat, era aproape să-mi taie un deget cu foarfeca care-i tremura în mână.(pag.160)

…Oricum cele mai bizare întrebări legate de sarcină aveam să le aud de la o fată tânără proaspăt emigrată din una din fostele republici sovietice asiatice. Avea 18 ani și, fiind foarte nesigură pe engleza ei, am apelat la o translatoare. Rămăsese gravidă și voia un avort. L-a început s-a ferit de asistenta care-mi traducea, o basarabeancă care vorbea bine rusește și a fost de acord să comunice cu ea doar când s-a convins că n-are nicio legătură cu cei din comunitatea ei. O comunitate mare, bine adunată laolaltă, chiar în zona în care e și cabinetul meu. Au restaurantele, magazinele, frizeriile și doctorii lor, care îi cunosc bine, cu toate credințele și obiceiurile lor. De multe ori vin la mine pentru o a doua opinie sau când au probleme ce nu vor să fie aflate în comunitate. I-am arătat fetei sarcina pe ecranul ecografului și i-am spus că acel cerc foarte mic arată că sarcina ei e de-abia implantată în uter și că, pentru un avort, ar fi bine să mai aștepte câteva zile. Majoritatea avorturilor în faza asta se fac acum cu niște simple pastile. Înainte de-a pleca, fata a mai întrebat-o ceva pe translatoare, căreia i se schimbă dintr-o dată toată mimica. ”Vă întreabă dacă sarcina ei va continua să crească dacă nu va mai avea sex cu cel cu care a rămas gravidă… și dacă nu va dispare dacă se abține…”.

Domnișoara M. venise la doctor pentru cu totul altceva, și trebuie să recunosc că am uitat repede pentru ce. A acceptat destul de greu un examen al sânilor și doar după ce i-am spus că genele cancerului de sân puteau fi transmise ereditar. Mama ei suferise de așa ceva. Și-a dat jos sutienul cu foarte mari rezerve și abia după ce i-am văzut sânii am înțeles de ce. Amândoi erau plini de cicatrici bizare care se vindecaseră ciudat și care nu corespundeau în capul meu cu nimic din ce văzusem până atunci. Am întrebat-o automat de unde atâtea cicatrici?
– De la cuțit!
– Adică bisturiu?
– Nu, cuțit de bucătărie… Fostul meu iubit..! (pag.169)

Sunt de multe ori pus în încurcătură atunci când mi se cer sfaturi, mai ales când este vorba de paciente pe care le știu de mulți ani, care au născut copii asistate de mine, pe care le-am tratat peste ani ajungând să le cunosc viața și familia, cu fiecare necaz sau bucurie prin care au trecut, cu fiecare rid nou pe față. Multe sunt de vârstă apropiată de a mea, și poate de aceea așteaptă de la mine un plus de înțelegere. (pag. 186).

Sper ca cele câteva pasaje din carte să vă facă atât de curioși încât să o citiți. Este o scriitură care merită toți banii și care se va cuibări în sufletul vostru. Cu siguranță!

family-newborn-portrait

Machete didactice – Când vorbim de apelul de urgență, ce meserii sunt implicate?

Cercurile Pedagogice sunt în plină desfășurare iar cadrele implicate – solicitate la maxim. Provocările sunt pe măsură pentru că atunci când ai atâția musafiri nu te poți prezenta oricum.
Cei care sunt implicați în acest proces știu prea bine ce eforturi sunt necesare acestui demers și ce costisitor este atât din punct de vedere material cât și emoțional.
Am avut ocazia să continui o colaborare începută anul trecut și m-am bucurat. În primul rând pentru continuitate și apoi pentru implicare. Ador provocările, și cine mă vizitează cunoaște acest lucru.
Tema a fost legată de Apelul de urgență. Doamna învățătoare a conceput un proiect foarte frumos în care sunt încorporate mai multe noțiuni care, la un moment dat, se leagă foarte frumos.
Se vorbește despre situațiile când se sună la numărul uni 112. Se accentuează faptul că nu se sună la acest număr în joacă, pentru că în acel timp poate cineva are nevoie reală și așa se pot pierde vieți omenești.
În momentul în care se primește un asemenea apel, mai multă lume este angrenată și se pornește o goană contra cronometru. Copiii au posibilitatea de a vedea ce meserii sunt implicate în acest proces.
În primul rând sunt pompierii, aceia care pot stinge eventualele incendii sau pot descarcera persoanele aflate prinse într-un vehicul.

20161113_165658

Apoi sunt jandarmii și polițiștii care au un rol determinat și ei în tot acest angrenaj.

20161113_16581220161113_165632

O altă persoană importantă este medicul, cel care poate face diferența între viață și moarte.

20161113_165737

Am adunat toate aceste personaje pe un panou în mijlocul căreia am pus numărul de urgență 112 dar și un telefon. Panoul este marcat cu o bandă de mătase care-i dă un aspect mai delicat. Totodată delimitează locul unde va sta fiecare machetă în parte. Dimensiunea panoului este de 1 metru pătrat.

20161113_16473320161113_165507

Iar întreg ansamblul arată așa.

20161113_170554
O temă strașnică pe care, sunt convinsă, copiii nu o vor uita ușor. E valabil și în cazul meu.

Machete didactice – Un Copac al Anotimpurilor a completat colțul Întâlnirii de dimineață

Inițial s-a dorit o floare foarte mare pe care să fie făcută prezența dar și o machetă a unui fluturaș, asta pentru că grupa era a Fluturașilor. Fluturașul găzduiește pe el Regulile grupei.

20161114_115400

Apoi a mai fost necesară o machetă pe care să se poată atașa emoțiile. A mai apărut o floare gata să primească aceste însemne.20161114_115453

Copacul Anotimpurilor a ajuns ultimul pentru că doamna s-a răzgândit, între timp, și a înlocuit un decor deja existent. E mare, are 1.30 metri înălțime dar așezat lângă floare pare mai mic, fiindcă și aceasta din urmă are 1 metru, tot în înălțime. E ofertant și poate fi completat de către copii, în funcție de cerințe.

20161114_11340920161114_113114

Machete didactice – A venit iarna dar greierele…

… greierele nu mai poate ieși din fabula lui LaFontaine. Adică, tot cu scripca, tot cu frigul, tot cu burta goală. Dar elegant!                                     20161110_193638

Acest greiere cu fracul sclipicios va participa la un Cerc pedagogic, acolo unde se va întâlni și cu furnica, evident!, dar și se va juca alături de copii, cu Roata anotimpului Toamna.

Pe fiecare felie în parte va fi așezată câte o imagine ce va simboliza anotimpul toamna. Copiii vor trebui să rezolve anumite cerințe ținând cont de imaginea respectivă.

20161110_20290220161110_202921

Îmi doresc ca veselia și bună dispoziția să însoțească copiii dar și musafirii. În egală măsură cu bucuria pe care am avut-o eu când le-am confecționat.

Activități educative pentru copii – „În căutarea fericirii pierdute” și alte povești spuse de Jana și Mircea Grecu – Alianța internațională antidrog

Am avut fericita ocazie de a mă implica și eu, prin bunăvoința unei doamne învățătoare minunate – Doamna Nadia Baltag, într-un proiect ce se dorește a feri și pregăti copiii de atracțiile nocive de mai târziu, droguri și alte dependențe. Așa, o mână de oameni inimoși, de peste Prut, au dorit să aducă poveștile lor terapeutice și în atenția micuților de pe plaiurile noastre. O inițiativă demnă de toată lauda dar mai ales de susținut.
Iată ce am aflat de la doamna Nadia:

Din cadrul Alianței internaționale antidrog  fac parte persoane interesate să scrie povești terapeutice pentru copii în scopul prevenției. Autorii sunt din Republica Moldova. Ei scriu cărțile sub formă de basme – povești, să-i informeze pe copii într-un mod atractiv și accesibil pentru ei, pentru a preveni anumite comportamente. Activitatea este de amploare și susținută în Republica Moldova și Ucraina și fiind o Alianță internațională au dorit să o extindă. Unde mai aproape decât puțin peste granița lor? Reprezentantul pe România a dorit ca gheața să fie spartă aici, în nordul Moldovei, mai exact la Râșca după care să urmeze Vatra Dornei.
Fiind o organizație non-profit ei caută sponsori pentru a plăti tipărirea cărților ce vor fi, mai apoi, dăruite copiilor. Cărțile „Ghetuța și Papucel” și „În căutarea fericirii pierdute” nu sunt total necunoscute publicului din România dar „Ursulețul Marmi” e la prima întâlnire cu micul cititor român. Așadar, o premieră.

Deci, autorii moldoveni aduc în atenția celor mici trei cărți:

În căutarea fericirii pierdute – Poveste antidrog pentru copiii de vârstă preșcolară și din clasele primare

img610

Ghetuța și Papucel – Poveste pentru prevenirea dependenței de jocurile pe calculator la copiii de vârstă preșcolară și clasele primare

img609

Ursulețul Marmi – Poveste pentru cultivarea simțului măsurii la copiii de vârstă preșcolară și cei din clasele primare

img608

Cărțile se adresează, cu precădere, copiilor din învățământul preșcolar și primar, acolo unde educatoarea și învățătoarea citește povestea micuților pentru ca mai apoi să o analizeze pentru ca mesajul ei să ajungă la cei mici. La finalul cărților există un chestionar cu ajutorul căruia se face o recapitulare a celor citite în poveste. Fiecare întrebare are trei variante de răspuns. Tot la finalul cărților, părinții vor găsi o notă a autorilor în care se explică ce anume se dorește în urma acestui demers dar și un chestionar, de data asta pentru adulți. După ce părinții vor răspunde la întrebări vor putea să și interpreteze rezultatele. Vor avea confirmarea dacă micuțul lor este dependent de calculator, tabletă ori smartphone. Deseori, părinților le este greu să recunoască existența problemelor cu care se confruntă copiii lor. Dar aceasta nu înseamnă că problemele ca atare nu există. De aceea situația nu trebuie scăpată de sub control atunci când copilul face abuz de jocurile pe calculator pentru că pot fi dramatice consecințele!
Terapia prin poveste poate fi utilizată inclusiv și de acei care nu au o pregătire specială în domeniul psihologiei, adică de către educatori și părinți. Pentru asta este nevoie de a respecta câteva principii:
– Dozarea informației în procesul de cunoaștere. Inițial, e suficient de a citi povestea, de a privi imaginile și de a identifica eroii.
– Abia după aceasta, povestea trebuie să fie interpretată, adică înscenată de maturi și copii.
– După interpretare, ajutați-l pe copil să analizeze comportamentele personajelor și să exprime atitudinea personală vizavi de poveste.
– Conținutul poveștii trebuie să corespundă vârstei și particularităților psihofiziologice ale dezvoltării copilului.
– Maturii trebuie să se abțină de a comenta morala („ai văzut că…”), pentru că există riscul să o anulăm, să trezim prin sublinierea noastră, exact acele mecanisme de apărare și rezistență, pe care încercăm să le evităm prin poveștile terapeutice.
De avut încredere în puterea poveștilor și în puterea copiilor de ale utiliza.

O altă dependență abordată este aceea a consumului de droguri, alcool și tutun iar prevenția lor necesită o prioritate națională valabilă nu numai în țara noastră ci și în altele. Acest fapt de datorează, în primul rând, „întineririi” consumatorilor de substanțe narcotice.  Cele mai recente date reflectă faptul că 90% din primele încercări de a consuma droguri au loc până la vârsta de 16 ani.

De aceea, abordarea modernă a acestei probleme acordă prioritate, în special, activităților de prevenire, care ar trebui să înceapă până la „criza adolescentină”, beneficiari direcți fiind copiii cu vârste cuprinse între 5 și 9 ani. Anume la această vârstă este important de a direcționa copilul în formarea unor comportamente corecte. Este inutil de explicat unui adolescent de 14 – 16 ani despre consecințele consumului de droguri, dacă acestuia îi lipsesc cu desăvârșire anumite modele comportamentale și valori morale.

Povestea pentru acest tip de dependență o veți descoperi „În căutarea fericirii pierdute”. Aici, ca și în alte povești terapeutice veți descoperi metafora și simbolul care penetrează filtrele rezistenței noastre conștiente , adăpostindu-se în siguranța subconștientului, de unde își va produce efectele.

Am confecționat elemente din povești, cele care mi-au fost solicitate pentru că doamna învățătoare a dorit să pună în scenă aceste povești., evident ajutată de copii. Și a trebuit să le duc acolo pentru că luni, 14 noiembrie 2016, la ora 11:00, la sediul grădiniței din comună, are loc lansarea acestui proiect, în prezența autorilor dar și a unor invitați de seamă, printre ei numărându-se prof. univ. dr. Pavel Abraham.

machete-noiembriemachete-noiembrie1

machete-noiembrie2machete-noiembrie3

Dacă sunteți interesați de aceste manifestări, puteți lua legătura cu doamna Nadia Baltag, tel 0767356526, iar ea vă va oferi toate detaliile necesare. Nu ocoliți aceste probleme spinoase și implicați-vă cât mai mult cu putință pentru că, la final, câștigul va fi de ambele părți. Pentru copiii noștri – o viață frumoasă iar pentru noi, părinții – bătrâneți mai liniștite.

Machete didactice – Să mai socotim puțin!

Cifre! Le confecționez de fiecare dată cu gândul numai la socotelile pe care le vor face cei mici. Și cei mari atunci când îi vor învăța. Sunt copii care deprins socotitul într-un mod foarte ușor, fără nici o dificultate. Alții au nevoie de multă caznă și infinită răbdare.

Pentru toți cei care nu dau înapoi și sunt hotărâți să învețe, iată un set de cifre. Spor la socotit!

20161110_20221920161110_202416 20161110_202435 20161110_202401 20161110_201937 20161110_202142 20161110_202241 20161110_202333 20161110_202004 20161110_202157 20161110_20231820161110_202817

Și pentru că Luca s-a îndrăgostit de cum arată cifra 4, a dorit să-i stea alături cât și-a făcut temele. Am adăugat și preferatul meu, cifra 8. Vouă care vă place mai mult?

cap-i-three-men-in-a-boat-1

P.S. Dimensiunea unei cifre este de 40 centimetri.

Activități educative copii – „Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain

Răsfățul nostru din domeniul cărților a continuat cu „Aventurile lui Tom Sawyer”. Și a fost unul în română dar și în limba engleză. Luca e ca un burete și dacă vine de la el disponibilitatea și aplecarea asta nu am cum să nu-i stau alături. Am petrecut momente minunate iar povestea năstrușnicului copil nu ar trebui să fie necunoscută nici unui om. Pentru că povestea aventurilor lui se poate citi și savura la orice vârstă.

20161023_142038

Tom Sawyer este un băiețel care rămâne în grija mătușii Polly, o femeie cam aspră,  un model de seriozitate, cinste şi rigoare, care încearcă din răsputeri să-l strunească pe năstrușnicul băiat.

Martor mi-e Dumnezeu că nu-mi pot face datoria cum trebuie faţă de el. Ştiu bine că păcătuiesc şi pentru el, şi pentru mine, şi gândul acesta mă face să sufăr.

Folosind un limbaj aparte, în jargon, cartea a fost interzisă în America și cu toate aceste opreliști ea figurează în topul celor mai căutate cărți de aventură din toate timpurile. Alături de „Aventurile lui Huckleberry Finn”, constituie unul dintre romanele pe care și adulții le citesc cu aceeași plăcere,  cufundându-se în lumea copilului sărac şi orfan, crescut pe malul fluviului Mississippi, alături de Huckleberry Finn, sclavul negru Jim şi Joe Indianul.
Autorul cărţii, Mark Twain, a publicat romanul la maturitate (avea 41 de ani), mărturisind în prefaţă că i-a avut în minte atât pe cei mici cât şi pe cei mari:

Deşi am scris povestirea de faţă mai mult pentru a dărui câteva clipe de delectare tineretului, nădăjduiesc că ea va fi luată în seamă şi de oamenii mari, căci gândul meu este să le reamintesc şi lor în mod plăcut cum erau şi ei odinioară, cum simţeau, cum gândeau, ce vorbeau şi ce năzbâtii puneau uneori la cale.

Cititd cartea nu ai cum să nu te întrebi dacă în zilele noastre ar mai fi posibil ca un copil să treacă prin așa peripeții. Iar răspunsul înclină a fi unul negativ. Totul s-a schimbat și poate și asta sporește farmecul tuturor situațiilor prin care trece personajul principal. Alături de Tom îl cunoaștem pe Huckleberry Finn.

Prietenia cu Huck merita însă toate eforturile lui Tom. Huck era micul dezmoştenit al orăşelului, băiatul unui beţivan notoriu. Copilul fusese lăsat în voia sorţii. Pentru mamele băieţilor din St. Petersburg însemna o calamitate. Era un antimodel de care odraslele lor trebuiau să se ferească. Huck lenevea cât e ziua de lungă, pentru că nu era silit de nimeni să meargă la şcoală, dormea pe unde apuca, purta nişte haine de căpătat, primăvara era cel dintâi care umbla desculţ, iar toamna se încălţa cel mai târziu. Pentru toate aceste plăceri oprite copiilor cuminţi, era admirat de toţi puştii.

Dar între Tom şi Huck domnea o admiraţie reciprocă. Când se întâlnesc, Huck câştigă într-o competiţie de cultură generală iscată între cei doi pe tema descântecelor şi ritualurilor. În acele vremuri, superstiţiile erau la mare cinste în micuţa localitate din Missouri, statul american străbătut de bătrânul fluviu Mississippi. Poveştile despre una despre alta erau căutate, iar puterea unui descântec putea fi perturbată doar de o vrajă. Când Tom nu are chef să întâlnească pe nimeni în cale o ia pe un drum mai puţin umblat, iar ca să fie sigur că nu va fi deranjat de nimeni mizează pe o superstiţie: A trecut de vreo câteva ori peste un firicel de apă, pentru că una dintre superstiţiile copiilor era că dacă treci o apă zădărniceşti orice urmărire.

Mai importante decât descântecele erau schimburile şi negocierile băieţeşti, care se făceau la tot pasul, cu toate nimicurile. Iar Tom are ultimul cuvânt în această privinţă. Îl determină pe Huck să-l dea pe întâiul bondar de anul ăsta!, capturat şi ţinut într-o cutie de chibrituri, pentru un dinte de-al lui Tom.

Şi din acest punct încep adevăratele aventuri ale celor doi copii, care nu pot fi întrecute în suspans decât de ambiţioasele încercări repetate ale lui Tom de a cuceri admiraţia şi dragostea colegei sale Becky Thatcher.

Împreună cu Huck, Tom se furişează în cimitir pentru a pune în practică un descântec la miezul nopţii. Cuvintele potrivite chiar de cea mai vestită vrăjitoare a locului, baba Hopkins, ar fi trebuit să îl scape pe Huck de un neg. Păcătosul după diavol,/Pisica după păcătos,/Negul după pisică!. Dar nu duhurile rele vor fi responsabile de cele mai îngrozitoare întâmplări din noaptea de pomină ci trei bărbaţi cât se poate de vii. Unul dintre ei era Joe Indianul, un om fără Dumnezeu, care îl va ucide cu sânge rece, drept răzbunare, pe tânărul medic Robinson, chiar sub privirile îngrozite ale băieţilor pitiţi prin apropiere. Joe lasă proba principală, un pumnal însângerat, în mâinile nevinovate ale complicelui său moş Muff Potter, pentru a-l incrimina.

Deşi cei doi băieţi fac jurăminte iscălite cu propriul sânge şi însoţite de o întreagă ceremonie a descântecelor, că nu vor depune nicio mărturie care să-i pună în pericol, totuşi Tom nu poate rezista până la sfârşit şi mărturiseşte adevărul, salvându-l pe Muff Potter de la spânzurătoare. Rămâne să citiţi cartea să aflaţi toate întâmplările şi toate năzdrăveniile puse la cale de Tom şi prietenii săi. Nu ne despărţim înainte de a preciza că Tom Sawyer nu este întru totul un personaj inventat. Autorul mărturiseşte în prefaţa cărţii: Huck Finn este un personaj real. Tom Sawyer, de asemenea, dar nu de sine stătător, căci figura lui e o îmbinare de caractere. Scriitorul completează ulterior această declaraţie, cu alte detalii. La conturarea personajului său au contribuit se pare portretul din copilărie al autorului însuşi şi trăsăturile unor colegi de-ai săi: John Briggs şi Will Bowen. În realitate numele lui Huckleberry Finn, un prieten din copilărie, era Tom Blankenship. (veți afla mai multe dacă citiți www.cartiletinerilor.com)

Am alternat lectura din română cu cea în engleză, pentru a putea compara cum anume a fost tradusă de un traducător autorizat. În ediția noastră, cea de la editura Arthur, traducerea a fost făcută de Frida Papadache. Trebuie de menționat că sunt multe cuvinte vechi, scoase din uz, ceea ce face și mai provocatoare traducerea. Am scos mai multe fișe de lucru pe care le-am găsit pe diferite site-uri englezești, cu care am putut lucra. Luca în principal iar eu pe lângă el.

20161023_140613 20161023_140755 20161023_142118

Am găsit și o hartă a caracterelor pe care am adaptat-o nevoilor noastre. Așa a putut fi completată de către copil și, pe marginea ei, s-au înfiripat multe  remarci legate de aventurile personajelor. O atașez, mai jos, poate veți dori a o completa și voi. 🙂               img59220161023_140855

Mai este puțin și se termină de citit și „Aventurile lui Huckleberry Finn”, care poate nu ar trebui să fie despărțită de prima carte, a aventurilor lui Tom. E o continuare binevenită. 🙂

Nu doresc a încheia înainte de a specifica faptul că ediția de la Editura Arthur este minunată aș putea să spun, fără să greșesc, de lux. Totul, dar totul te îmbie la lectură; coperta hardcove,  ilustrațiile Ancăi Smărăndache, dar și calitatea hârtiei folosite. tom-sawyer