Uite că s-a dus și luna octombrie iar ultima duminică din ea s-a înfoiat toată. A etalat o paletă de culori pe care nu știu cât de iscusit trebuie să fii s-o poți reda. Totul asezonat cu niște mirosuri numai bune de descris într-un roman. Romanul vieții noastre!
După ce am terminat cohorta de teme pe care le-a avut copilul, am lăsat totul baltă și am plecat. Unde? În lumea noastră, cea pe care o tot vizităm în toate cotloanele ei, minunându-ne de fiecare dată de ce găsim acolo. Și bucuria e mai intensă poate pentru că și clipele noastre trăite împreună au acumulat secunde mai multe.
Deoarece totul era perfect pentru o vizită la Nada Florilor – oare pentru a câta oară? – am purces într-acolo. Comparăm anotimpurile de pe malul bălții și nu putem să nu ne întrebăm cum era odinioară. Am găsit consemnat că:
Nada Florilor era o plavie (insuliță plutitoare sau fixată la malul apei) formată din stuf, ierburi, rizomi, rădăcini de arbori etc. intrate în putrefacție și amestecate cu nămol) existentă în bălțile Șoldăneștilor la care se ajungea trecând prin apă, pe lângă o îngrămădire de stuf.
Și pentru că pașii tăi merg pe același traseu ca a lui Sadoveanu, nu ai cum să nu te bucuri când îl regăsești descris atât de frumos.
La vârsta de 13 ani, după ce familia sa se mutase în 1891 de la Pașcani la Fălticeni, el (Mihail Sadoveanu) a pornit împreună cu un băiat mai mare pe nume Culai într-o expediție către bălțile Șoldăneștilor de pe râul Șomuzul Mare (în partea de est a orașului), descoperind un tărâm pitoresc cunoscut sub numele de Nada Florilor unde a fost instruit în meșteșugul pescuitului de către bătrânii Moș-Hau și Moș-Spânu.
Acest tărâm este fermecător în fiecare anotimp dar parcă primăvara și toamna are o sclipire aparte. Aici, în vremurile de demult, au fost plantați mai mulți mesteceni, iar astăzi ei alcătuiesc o minunată pădurice. Iazul e la fel de lat și plin de viață, doar că eu îl privesc cu alți ochi. În copilăria mea aici te puteai scălda fără teama de a te umple de mai știu eu ce boli, erau hidrobiciclete și bărci cu care te puteai plimba, simplitatea și firescul îmbrăcând perfect atmosfera. Acum totul este mai sofisticat, ori poate sufletul meu e mai copt. Cine știe, o fi și asta!
De-a lungul timpului am reușit să adun secvențe minunate alături de Luca, în acest cadru feeric. Le-am simțit în toate ipostazele indiferent de hainele purtate. Am cotrobăit și realizat activități pline de drag. O mostră concludentă este și Cum e când la maturitate faci „Fall treasure hunt”? Minunat, evident!.
Acum am dorit să vedem dacă schimbările petrecute peste vară, atunci când aici s-a deschis o mare bază de agrement, au fost majore. Din fericire s-a păstrat zona nealterată, construindu-se pe locul vechilor edificii, demolate între timp.
Nu era aproape nimeni și așa am putut să ne bucurăm în tihnă de multitudinea de frunze căzute, de foșnetul lor dar și de partidele de joacă fără ochi străini care să te privească.
După ce ne-am săturat de frunze, am coborât la iaz, acolo unde odinioară era un debarcader. În ciuda soarelui destul de strălucitor, vântul făcea ca obrajii noștri să se îmbujoreze ca sub bagheta unui machior iscusit. Dar l-am iertat pentru că aducea cu el arome îmbietoare. 
„-Mama, cum era aici când tu erai copil?” s-a auzit din nou și iar am povestit despre acele momente. 🙂 Pentru mine parcă tot așa de proaspete.
Am lăsat Nada înveșmântată în cele mai calde culori posibile, cu doctorașii adunați grămadă pentru a fenta timpul friguros și cu o semeție de care numai ea poate da dovadă.
Și pentru că prietenul bun al copilului stă tocmai pe drumul ce duce la iaz, am sunat pentru a vedea dacă nu se pot întâlni. Nu am primit răspuns decât după ce am ajuns acasă, iar el fiind unul pozitiv, a continuat ziua și așa minunată.
Sebi a adus cu el multă bucurie și poftă de joacă. De toate felurile.
La un moment dat nu avea cum să scape neexploatată harta noastră deja celebră. Și s-a pus de-un joc. El a cuprins multe momente, pe alocuri bilingve, dar eu am înregistrat doar câteva crâmpeie. 
După joaca alături de hartă, băieții au dorit să confecționeze un craft. Sebi a pirogravat pentru prima dată iar entuziasmul nu cred că mai trebuie pomenit. Când e alături de un coleg și Luca vede îndeletnicirtle astea diferit. Ar putea să le practice ori de câte ori are chef dar acesta cam lipsește. Așa că, entuziasmul a fost la pătrat.
Materialele folosite au fost:
o linguriță de lemn
ochișori mobili
fetru pentru pelerine
fire de mohair pentru păr
fundițe pe post de papioane
paiete sub formă de dovlecei
aparat de pirogravat
aparat de lipit cu silicon.
A fost așa de frumos! Băieții, după ce au fost instruiți cum să lucreze cu aparatele astea destul de periculoase, și-au pirogravat lingurițele. Modelele și le-au ales după preferințe.
Am scos cutia cu accesorii și fiecare a adăugat ce a dorit. Sebi și-a dorit o gărgăriță care să stea pe papion, ceea ce s-a și întâmplat. Apoi au lipit ochișorii dar și papionul ajutați de pistolul cu silicon. Ne-am mai fript pe la degete dar suportabil. 🙂
A urmat lipirea părului, iar Luca a ales o frizură zbârlită, Sebi fiind adeptului frezei cu cărare. S-a dorit ca ținutele să fie completate de pelerine și așa au fost confecționate și acestea; Luca a ales culoarea mov iar Sebi, roșu. Pentru un plus de farmec s-au mai atașat pe ele niște paiete sub formă de dovleci.
Pentru că Sebi are un frate care nu a putut veni, i-am trimis și lui materialele necesare pentru a-și confecționa un liliac. Așadar, Luca și-a confecționat un liliac cu pelerină mov iar Sebi unul cu pelerină roșie. Fratelui i-am pregătit unul tot cu pelerină mov.
La final, cei doi prieteni au fost foarte încântați de isprava lor.
Eu? Eu am fost încântată de voioșia lor și de bucuria de a se juca și meșteri împreună. Am mai încheiat o zi! Toamnele noastre sunt mult mai frumoase pentru că există momente ca cele petrecute azi!
