Modalitatea de comunicare, în ziua de astăzi, este înlesnită de tehnologie. Practic, te poți vedea în timp real cu orice, indiferent unde anume se află pe fața pământului cu condiția să aibă acces la internet. Nu mai pomenesc de convorbirile telefonice sau de poșta electronică.
Îndeletnicirea mea îmi facilitează întâlniri care mai de care mai interesante. Doamnele cu care vorbesc sunt din toate colțurile țării, de la oraș sau de la sat. Dacă cele care stau în mediul urban sunt mai familiarizate cu calculatorul, chiar dacă nu toate, cele de la sat trec prin adevărate cazne când vine vorba de el. Am trăit tot soiul de momente, atunci când aș fi dorit să se fi inventat și teleportarea pentru a putea ajuta și mai mult.
Știu, poate credeți că a lucra pe calculator e la îndemâna tuturor. Ei bine, din păcate nu e așa. Am stat de vorbă, minute bune, cu doamne educatoare sau învățătoare din mediul rural care habar nu aveau să deschidă un mail, să trimită o fotografie, să „agațe” o informație pentru a fi mai explicite. Și chiar și mai rău de atât. Nu sunt de condamnat pentru că nu știi cum e acolo unde lucrează. Multe dintre ele mai au câțiva ani până la pensie iar tehnologia le-a doborât. Nu mai amintesc de faptul că poate nici computerele pe care le au sunt de mai veche generație ori că nu au parte de o conexiune bună, rapidă. De multe ori dura destul până să înțeleg, fără a fi rostit, că există probleme de acest gen. E drept, am avut și dialoguri în care, în urma cerințelor mele de a pricepe despre ce anume se dorește, interlocutoare recunoștea că nu știe cum să facă. Nu am considerat niciodată a fi ceva rușinos că nu știi să faci ceva. Întrebi și problema poate fi rezolvată. Dar multe nu au curajul să recunoască și asta mă întristează cel mai tare.
În dialogurile mele eu sunt extrem de atentă, pun foarte multe întrebări și încerc să-mi conturez un tablou cât mai clar a ceea ce se dorește. Pentru că este o mare diferență între a sta cu cineva de vorbă față în față și a discuta la telefon. Îmi notez, apoi trimit mail-uri de confirmare, încerc că fie totul cât mai clar. Poate vă întrebați dacă acest comportament m-a scutit de neplăceri, ei bine nu! Am avut situații în care tot a mai intervenit ceva care a schimbat vorbirea inițială.
Dar, în cele mai multe cazuri comenzile au fost pe placul celor care le-au dorit.
Unul din aceste cazuri a fost acela al unei doamne din mediul rural, județul Timiș, care m-a întrebat dacă nu-i pot confecționa câteva machete. Am vorbit și la telefon dar am purtat o corespondență și pe mail. După ce am elucidat ce anume se dorește și ce preț rezultă, doamna mi-a cerut numai jumătate din comandă, neavând acum resursele financiare necesare. Tonul ei și modul în care am vorbit mi-au transmis multe, drept pentru care am dorit a onora întreaga comandă dar plata rămânând cea convenită.
Nu i-am spus ce am de gând să fac și am trimis coletul așa. Acu, când vă scriu, am aflat că machetele mele au ajuns la noua lor casă. A fost o bucurie și de partea cealaltă, poate în egală măsură ce cea pe care am avut-o eu când le-am confecționat.
Ori pentru mine asta contează; bucuria și accesul copiilor la cât mai multe alternative.
Aștept cu nerăbdare și imaginile de acolo, dar sunt convinsă că un strop de culoare și bună dispoziția tot am adus.
Să aveți parte de o toamnă cu activități minunate!
