Ioi! Mai sunt câteva zile și suuună clopoțelul. Se simte clinchetul chiar dacă afară e o vară autentică iar temperaturile te trimit la mare, plajă, bălăceală.
Mă trezesc, în timp ce lucrez, că gândul meu este la mare, atât de îndrăgita mea mare. Poate într-o viață viitoare voi avea o casă pe malul mării. Nu cred că mi-ar mai trebui nimic.
Dar mă trezesc când trebuie să schimb culorile sau să curăț pensoanele și am în față copii, flori, fluturi, ori mai știu eu ce forme care îmi zâmbesc. Îmi reamintesc că toamna e pe vine și că viața asta își urmează cursul ei firesc.
Vine vântul, cad castanele, umezeala și frigul ne fac să ne tragem hainele mai aproape de corp. Ceaiuri calde, mere coapte, teme, zile scurte. E frumos, numai de-am fi sănătoși. 🙂
Mă uit la școlarii mei. Îs așa de chipeși și mi-s dragi de nu mai pot. Îi sfătui cum să se poarte atunci când pleacă în lume, cum să vorbească. Timpul petrecut împreună este suficient pentru a putea pune la punct toate aceste aspecte. Și până acum s-au descurcat. Au fost cuviincioși, cuminți, cooperanți. Nu mă credeți? Chemați-i la voi și vă veți convinge. Zău!
