În ciuda faptului că plănuisem ca la prima oră a zilei să fim pe plajă, n-am putut respecta asta. Oboseala ne-a răpus pe toți și așa a trebuit să replanificăm totul. A nu se înțelege că am mers pe plajă la ora 12.00 ci la ora 8.00, atunci când eram deja aranjați. La soare. 
Și de această dată lumea nu era prezentă, spre bucuria noastră, și am avut posibilitatea să ne alegem ce loc am dorit. Am optat pentru unul în care nu erau șezlonguri. De ce nu? Pentru că aici ele nu arată prea ofertant; lemnul lor e putred în multe locuri iar saltelele nu te îmbie să te odihnești. Mai degrabă te fac să te întrebi cu ce te mai poți pricopsi de la ele în materie de boli, firește. Cele care sunt de plastic sunt mai sigure, evident.
Apa, la acea oră, era limpede și caldă. Nu așa ca cea din seara precedentă, dar caldă. Poate faptul că nu mai am eu exercițiu vizitării mării în luna august mă tot face să compar gradele. Pe fundul ei se putea vedea ce desenatoare iscusită este marea, pe lângă multele alte calități pe care le posedă.
Alge ici-colea, bancuri de peștișori minusculi și câte o meduză rătăcită, ei au fost cei pe care i-am zărit. Pentru că se preconiza o zi la fel de însorită ca cea care tocmai trecuse, marea a dorit să se înfoaie și câteva valuri ne-au provocat la un dialog. Dacă sunteți atenți, puteți desluși lesne sporovăiala noastră.
A fost ziua în care un joc ales cu dibăcie a reușit să înlesnească câteva prietenii. Este vorba despre unul de îndemânare, atunci când cei care participă trebuie să nimerească niște jaloane. E cumpărat de la Lidl, cu câteva luni în urmă, dar necunoscut vecinilor noștri de plajă.
După o partidă de joc plină de râsete, încurajări și glume, copiii au mai făcut o baie și la ora 11.00, deja eram plecați de pe plajă. Se făcuse o căldură foarte greu de suportat. Dar chiar și așa, nu puțini am văzut care atunci venea la plajă însoțiți de copii mici, mulți purtători de pampers. Mai apoi la știri am auzit că pentru unii plaja a continuat la spital. Trist!
În timpul prânzului am avut parte de un spectacol pe care nu ai cum să nu-l îndrăgești; niște vrăbii gureșe și foarte curajoase se înfruptau din resturile de mâncare rămase pe mese. Dacă le veți privi, le veți aprecia măiestria și determinarea.
Am revenit pe plajă în jurul orei 16.00 dar atunci când am dus bagajele la mașină am văzut că vremea era ca un balaur care scuipa pe nări valuri de căldură. Focul nu se vedea dar se simțea din plin.
Poate norii care au apărut au mai temperat acest lucru, așa fiind mai ușor de suportat canicula. Apa mării era fierbinte, motiv de prelungă mirare.
Copiii au tot spart valurile, eu de pe mal bucurându-mă de puterea și tenacitatea lor. Nu știu cum au rezistat fără să cadă lați, zău așa, atâta au sărit. Am făcut și o plimbare luuungă pe malul mării, așa putând admira jocul celor mici dar și a celor mari care meștereau castele de nisip. Personal ador aceste imagini pentru că știu ce reconfortante sunt pentru protagoniști, la fel cum îi ador pe cei care stau în șezut pe malul mării iar gândurile le sunt departe, la ale lor. Dar mângâierea mării vine să aline suferințele și să cicatrizeze rănile.
În rest, nări umflate, urechi ciulite, ochi vigilenți. Și multă lectură. Mai am puțin și termin „Măștile fricii” de Camelia Cavadia. Voi povesti în zilele următoare cum lacrimile strârnite de emoția cititului aveau același gust ca apa mării. Cred că nu sunt modestă dacă afirm că este un roman pentru curajoși. Dar voi reveni cu această poveste atât de impresionantă.
Am plecat de pe malul mării la ora știrilor de seară. Lumea continua să vină nu doar pentru plimbarea în compania aerosolilor ci și pentru a zăbovi mai mult, asta dacă te uitai la bagajul din dotare. Eu nu mai am puterea asta, trebuie să recunosc cu regret. Au fost vremuri în care, de la malul prietenei mele, descifram constelațiile. Poate voi face un exercițiu de voință și mă voi mobiliza pentru a petrece și cu copiii, clipe de calibrul ăsta. Dar din pricina mai multor factori lucruri pe care odinioară le făceam fără a depune prea mult efort, acum se leagă mai greu. Motivele nu-mi sunt străine, lipsește doar determinarea totală. Poate o voi regăsi până vom pleca.
Nu pot încheia fila de jurnal fără a pomeni de țiganca cu care am negociat minute bune, dimineață, după ce am ajuns la plajă. Atât de insistentă a fost și mi-a prezentat atâtea alternative încât până la urmă am mărit colecția cu
materale dă calitate duamnă, din natură, nu ca toate porcăriile care le vând ăștia pe plajă
asta pentru ca să-i fac safteaua. A zis ea că-s bună la ochi și eu nu am vrut să stric asta. 🙂 Sunt momente când vrei să auzi și așa ceva. Doar să auzi, fără să comentezi.
Ziua doi s-a sfârșit. Sufletele noastre au alge în păr și vise în ochi.
Și-s numai bune de sărate! Nu se strică. 🙂
