machetedidactice.com

Activități educative copii – Deprinderi pentru când va fi nevoie

Timpul petrecut alături de copil este neprețuit. Când nu reușești să-l gestionezi îți găsești scuze spunând că mai ai timp, dar te înșeli amarnic.
Tu nu mai ești același, copilul – nu mai spun. Și atunci, ce sau cum ar trebui să procedăm pentru a nu avea aceste regrete cumplite mai târziu?
Nu am o soluție ideală, știu doar cum am procedat eu.
Am renunțat la serviciul pe care-l avem, unul deloc de neglijat și am ales să mă ocup de copiii mei, lucrând de acasă. Nu a fost și nici nu este ușor pentru că într-o casă cu doi copii sunt multe cheltuieli, dar asta-i cu totul altă discuție.
Dar nu regret alegerea făcută pentru că singura investiție durabilă pe care o puteam face era în viitorul fiilor mei. Ceea ce am și făcut și voi continua, pentru că Luca mai are drum lung de parcurs. Nu că Răzvan ar fi terminat dar de acum își gestionează singur parcursul, adult fiind.

Atunci când petreci mult timp cu copilul ești părtaș la multe activități din domenii vaste. Totul este incitant și are un iz aparte, de prețiozitate.
Bunăoară, Campionatul European de Fotbal ce se află în plină desfășurare mi-a prilejuit savurarea unor clipe pline de dulceață. De ce spun asta? Pentru că Luca a dorit a privi meciurile alături de mine iar asta a însemnat o întoarcere în timp în ceea ce mă privește. Mi-am adus aminte de același exercițiu dar postura de odinioară în care mă aflam, era cea de copil. Acum am trecut în cealaltă tabară.

Nu am crezut că va dori să facă asta dar poate și colecția de stikeez de la Lidl a contribuit.
A fost mare freamăt în jurul ei și nu am avut liniște până nu a completat-o.
Emulația asta a cuprins o bună parte din colegii lui și a fost o întrecere cine reușește să o completeze primul.                           20160622_145055 20160622_145107

20160622_075352

20160622_075357

20160622_075509  20160622_075505

Despre acest campionat de fotbal am mai scris, asta pentru că am confecționat patru jobene pentru niște împătimiți ai jocului cu balonul rotund. Puteți afla detalii accesând link-ul de mai jos.                                                  IMG-20160610-WA0003

Microbiști de mici

Cât despre succesul repurtat de aceste pălării, confirmarea a venit din mai multe surse. Bucuria mea a fost pe măsură, iar cine meșterește una-alta, știe despre ce vorbesc.

20160622_145808 20160622_145816

O asemenea deplasare a însemnat pe lângă vizionarea întrecerilor sportive și o delectare cu frumusețile acestei minunate țări.

Așteptăm meciul de diseară. Cel de ieri a fost foarte frumos, atunci când am putut observa ce înseamnă determinare și motivație. Dacă nu ați urmărit, echipa Croației a învins Spania, campioana en titre. Ne-am fi dorit asta și de la lotul nostru național, dar am rămas doar cu dorința și cu speranța unei generații viitoare mai bune.

Lasă un răspuns

%d