Literatură pentru mămici și nu numai – „Nojoud, divorțată la 10 ani”

Poate faptul că fiul meu cel mic este la vârsta pe care o are protagonista acestei cărți m-a făcut să simt altfel ceea ce am citit? O fi contribuit și asta, nu pot nega.
Pentru că de pe orice colț al globului ai asculta, te gândești că așa ceva nu mai are cum să se întâmple acum, la începutul secolului XXI. Dar iată că se întâmplă, și la o scară alarmantă.

20160523_140344
Micuța Nojoud este o copilă yemenită, care-și duce traiul sărăcăcios alături de o familie numeroasă. Dar este fericită.
Omma, adică mama ei, a avut șaisprezece copii și o viață împărțită între multe și dureroase nașteri, avorturi și boli. Nici nu mai știe când sunt zilele de naștere ale copiilor dar și mai dureros, nici unul dintre ei nu apar în registrele oficiale. Sunt momente în care, în urma insistențelor fetiței de zece ani

mama să se afunde în câte o socoteală complicată, străduindu-se să reconstituie ordinea de naștere a copiilor, călăuzindu-se după anotimpuri, moartea străbunilor, după căsătoriile anumitor rubedenii și strămutările noastre. E ca un exercițiu acrobatic! (pag. 22)

Tatăl, Aba, era un om care a rămas sărac după ce în urma unor neînțelegeri cu sătenii a fost alungat, atunci pierzând caprele, oile, vacile, găinile și albinele. Toate acestea reușeau să asigure numeroasei familii un trai decent, cel puțin în ceea ce privește hrana.

Plecarea lor a dus cu sine o degradare a vieții, copiii fiind nevoiți să iasă la cerșit și așa să aibă de-a face cu autoritățile. Tot din cauza lipsurilor, unul dintre băieți a fugit de acasă iar micuța Nojoud a fost dată de soție unui negustor care era cu 25 de ai mai mare ca ea. Deh! o gură mai puțin de hrănit. În ciuda împotrivirii și protestelor surorilor mai mari, Aba nu a avut urechi să audă și ochi să vadă. A „crezut” că proaspătul ginere își va ține făgăduința, aceea de a aștepta ca fetița să crească, să ajungă la pubertate, pentru ca mai apoi să-i devină soție în adevăratul sens al cuvântului.

-Știi prea bine. O să scape de toate greutățile de care ați avut parte și tu, și Jamila… N-o să fie batjocorită de vreun necunoscut și nici n-o să ajungă prilej de bârfe… Bărbatul ăsta măcar pare de treabă. E cunoscut în cartier. Și a promis că n-o să se atingă de Nojoud până să mai crească. (pag. 50)

Chiar dacă nu ești părinte, nu cred că ai cum să nu faci anumite exerciții de imaginație și să vezi teama, spaima, disperarea unui copil care intră într-un așa vârtej. Mie mi s-au perindat prin fața ochilor figurile colegelor lui Luca, majoritatea aflate la aceeași vârstă, sau a altor fetițe drăgălașe pe care le-am cunoscut de-a lungul vremii. Ți se ridică părul pe tine și se face pielea de găină numai  imaginându-ți asemenea orori.

Și Nojoud a fost dată, iar a doua zi a plecat la casa soțului, nu înainte ca Omma să-i strecoare în boceluță un niqab negru (niqab-ul este un văl care acoperă întreaga față, cu excepția ochilor, pe care îl poartă femeile musulmane în Yemen și în alte țări din Golf) spunându-i:

De azi înainte trebuie să te acoperi când ieși în stradă. Ești femeie măritată. Fața nu trebuie să-ți fie văzută decât de soțul tău. E vorba de sharaf-ul (onoarea) său. Nu se cade să-l știrbești. (pag. 58)

Când motorul a început să toarcă, iar șoferul a pus piciorul pe accelerație, nu m-am putut împiedica să nu izbucnesc, din nou, în lacrimi. Inima îmi bătea năvalnic. Cu fața lipită de geam, n-am scăpat-o pe Omma din priviri. Până a ajuns doar un punct mic de tot… (pag. 59)

img468

De parcă asta nu ar fi fost de ajuns, drumul până la noua locuință a fost destul de lung și de anevoios, iar odată ajunsă acolo fetița a fost întâmpinată cu ostilitate de soacra sa, o bătrână urâtă, cu pielea zbârcită ca a unei șopârle, căreia îi lipseau doi dinți din față toți ceilalți fiindu-i mâncați de carii și înnegriți de tutun. Cu toate că nu ar fi vrut să mănânce, în semn de protest, era prea lihnită de foame, așa că a înghițit hulpavă orezul și carnea pe care surorile soțului o pregătiseră. Aici proaspăta soție a aflat că în provincie căsătoriile cu fete de vârstă fragedă sunt un lucru obișnuit. Pentru că un vechi proverb tribal spune:

„dacă iei o fetiță de nouă ani, vei avea parte de o căsătorie fericită”

Numai că ce era mai groaznic abia acum urma să se petreacă.

Nici n-am deschis bine ochii, că am și simțit în preajmă un trup transpirat și păros lipindu-se de mine. M-am înfiorat. Era el! L-am recunoscut imediat, după mirosul puternic de tutun și de qat (plantă halucinogenă). Duhnea! Mirosea a fiară! Fără să scoată o vorbă, a început să se frece de mine.
-Vă rog, lăsați-mă în pace! am găfăit eu, tremurând toată.
-Ești nevasta mea! Începând de astăzi, eu iau hotărârile . Trebuie să dormim în același pat.
Dintr-un salt eram în picioare, gata s-o iau la fugă. Dar unde s-o apuc? Ce mai conta? Trebuia să scap din cursă. S-a ridicat și el. În întuneric, am zărit un firicel de lumină prin ușa rămasă întredeschisă. Lumina stelelor și a lunii, neîndoios. Fără să stau o clipă pe gânduri, m-am avântat spre curte. A fugit însă după mine.
-Ajutor! Ajutor! am urlat, printre hohote de plâns.

Ajutor! Ajutor!
Și-a scos tunica cea albă. M-am dat de-a rostogolul ca să mă apăr. A început însă să tragă de rochie, cerându-mi să mă dezbrac. Apoi și-a plimbat mâinile bătucite pe trupul meu și și-a lipit buzele de ale mele. Mirosea groaznic. Un amestec de mahorcă și ceapă.
-Plecați de aici! O să-i spun tatălui meu! am început eu să gem, încercând din nou să mă îndepărtez.
-Poți să-i spui ce poftești lui taică-tău. A semnat contractul de căsătorie. Și-a dat acordul să mă însor cu tine.

Deodată, m-am simțit de parcă aș fi fost înghițită de un uragan, scuturată între două trâmbe. Trăsnetul stătea să cadă pe mine, iar eu nu mai aveam forța să mă împotrivesc. Un huruit de tunet. Și altul, apoi altul. Cerul se prăvălise peste mine. Și-atunci o arsură mi-a cuprins adâncul trupului. O usturime pe care n-o mai simțisem niciodată până atunci. Degeaba am tot țipat, nimeni nu mi-a venit în ajutor. Mă durea, mă durea nespus, și eram singură cu durerea mea.
-Au! am urlat după un ultim suspin.
Cred că în acea clipă mi-am pierdut cunoștința. (pag. 72)

Săptămânile care s-au succedat au fost la fel: umilință, violuri, bătăi și multe plânsete. Practic, copila de 10 ani a plâns încontinuu, până când soțul a consimțit să o lase să-și viziteze părinții.
Nojoud nu putea rata o asemenea ocazie, și într-o zi când a fost trimisă de mama ei să cumpere o pâine, a plecat la tribunal unde a cerut divorțul.
Au fost mulți cei care au ajutat-o în  demersul inedit, pentru că trebuie specificat că această fetiță a fost prima care a avut curajul să ceara așa ceva. În disperarea ei a considerat că rușinos este să continue să stea în această căsătorie umilitoare, batjocoritoare. Tot ce-și dorea era să meargă la școală și să se joace, lucru dealtfel firesc și normal pentru o copilă de vârsta ei.
Avocata Shada Nasser a luptat și s-a implicat foarte mult în acest caz.                             img469

După ce a obținut desfacerea căsătoriei ea s-a  implicat, alături de diferite organizații non-guvernamentale și luptă pentru ca fetele sub 17 ani să nu fie lăsate să se mărite. Pentru curajul ei, revista americană Glamour i-a acordat premiul Women of the year, în anul 2008. Cartea scrisă de Delphine Minoui, Nojoud, divorțată la 10 ani, a fost tradusă în 18 limbi, inclusiv araba.

Poate că ea nu realizează, dar a dărâmat un tabu și a deschis o ușă pe care multe n-ar fi îndrăznit. Acum trăiește în casa părinților ei, fără a ține nici o legătură cu fostul soț.
Și merge la școală. 🙂

img468 - Copy

P.S. Simt nevoie să afirm că mă bucur că m-am născut în Europa, chiar dacă în România. Aici există șansa de a fi ascultată și apreciată. Ori citind aceste memorii ajungi la concluzia că-i mare lucru. Și când te gândești că pare ceva atât de firesc!

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: