machetedidactice.com

Activități educative copii – Statul român – sentimente

Iepurașul a adus copilului cele două seturi de la Editura Gama, Români celebri

români celebri

Asta se întâmpla la începutul lunii și, ca toate cărțile care ne-au trecut pragul, au așteptat să le vină rândul. Nu sunt adepta cititului cu orice preț a ultimelor apariții, asta pentru că știu că fiecare carte are timpul ei. Mă rog, știu, mai bine spus, cred. 🙂
Și ocazia nu a întârziat să apară. Ea a fost prilejuită de tema pe care copilul a avut-o de făcut la Educație civică, Statul Român – sentimente.
20160515_114409

20160515_114414

A avut de făcut și o fișă, pe o foaie albă, în care să deseneze imagini sugestive pentru: pace, noroc, iubire, sănătate, premiu, putere.

Statul român - sentimente fișă

Tema asta s-a potrivit mănușă iar Luca a fost mai mult decât curios să afle câteva informații despre cei care au dus faima României peste hotare. Iar din acest punct de vedere avem cu ce ne mândri!
Printre imaginile din manual, pe care copilul trebuia să le recunoască s-au regăsit cele ale lui Enescu, Brâncuși și Eminescu. Pe toți trei îi regăsim în colecția mai sus menționată.

Cu două secole în urmă, în satul Humulești din apropiere de Târgu Neamț s-a născut un băiețel  care avea să devină cel mai îndrăgit povestitor din literatura română. Bineînțeles, în dimineața aceea de martie din anul 1837, nimic nu prevestea destinul său uluitor. Părinții lui, Ștefan și Smaranda, se bucurau de venirea pe lume a micului Ioan, în căsuța lor cu ferestre mici și lut pe jos.
Cine să-și imagineze că fiul lor va ajunge în istoria literaturii?

Ion Creangă – Editura Gama – video

Ion Creangă – Editura Gama – fragment video

Statul român - sentimente2

În primăvara anului 1883, în Hobița, un sat oltenesc de lângă Târgu-Jiu, un băiețel de numai șapte ani se hotăra să cunoască lumea și pleca de acasă, la o vârstă la care mulți copii abia îndrăznesc să se joace în afara curții părintești.
Va reuși acest copil să cucerească lumea plecând la drum doar din curiozitate? Ei bine, da! Peste ani, spiritul de aventură și talentul de care avea să dea dovadă îl vor transforma într-unul dintre cei mai faimoși sculptori ai epocii moderne.

Domnișoara Pogany – Editura Gama – video

Statul român - sentimente

La sfârșitul anilor 1800, lumea are în plină preschimbare: se descoperise curentul electric, trăsurile cu cai aveau să fie curând înlocuite cu primele automobile, iar Timișoara devenea primul oraș european luminat electric.
În Liveni însă, un sătuc din nordul Botoșanilor, progresul industrial încă nu ajunsese. Într-o căsuță sărăcăcioasă, cu lut pe jos în loc de podele, în 1881 se năștea George Enescu. Venirea lui pe lume a fost o minune pentru părinții care pierduseră deja șapte copii din cauza bolilor pe atunci fără leac. Înainte să-l aducă pe lume, mama lui, Maria, visase că fiul ei va deveni faimos dacă se va naște pe cuptorul din casă și dacă va fi botezat de doi veri.
Superstițioasă, a făcut întocmai.

Statul român - sentimente1

George Enescu – Editura Gama – video

George Enescu 1 – Editura Gama – video

Și pentru că ieri a fost atât de frumos afară, mare parte din aceste lecturi au fost făcute în aer liber. Fondul sonor a fost asigurat de greieri, broscuțe, gâze, păsări și vânt. Mai nimerit nici că se putea. 🙂

Statul român - sentimente4

P.S. Poate cei de la editura Gama se vor gândi să scoată și o ediție în care să avem figuri feminine, pentru că nu ducem lipsă de nume sonore. Am putea regăsi aici pe Ecaterina Teodorescu, Nadia Comăneci, Hariclea Darclée, Ana Aslan, Nina Cassian, Martha Bibescu, Angela Gheorghiu, Elisabetei Rizea, Maria Cuţarida-Crătunescu, Sofia Ionescu (născută fiind la Fălticeni) și lista poate continua. Ce seturi strașnice ar ieși!

Lasă un răspuns

%d