machetedidactice.com

Machete didactice – Iată, un trenuleț magic cu figuri geometrice intră într-o grupă de prichindei!

Când spuneam că trenurile acestea pot aduce tot soiul de lucruri, poate credeați că glumesc. Ei bine nu, nu glumesc. 🙂
Pentru o inspecție finală de grad I am avut de confecționat mai multe elemente care să îmbrace o temă ce cuprindea elementele geometrice. Trebuie să menționez că cei cu care s-a ținut această inspecție au fost copii de grupă mică, așadar proiectul a fost și mai provocator.
În grupa celor mici au apărut doi băieței: Cerculeț și Pătrățel și-i puteți ușor deosebi după formele căpușoarelor. Pentru o mai clară delimitare, doamna educatoare a pus în mâna fiecăruia un element distinctiv.

DSCN5121  DSCN5122

Am mai avut de confecționat trenulețul magic al figurilor geometrice. O locomotivă ce trăgea după ea trei vagoane, acestea din urmă fiind colorate în cele trei culori: roșu, galben și albastru. Pe fiecare vagon a fost atașată figura geometrică corespunzătoare, păstrând culorile. Astfel, la vagonul roșu a fost pus un cerc roșu, la cel galben – un pătrat în aceeași culoare pentru ca la cel albastru să se pună un triunghi în același colorit.

12804481_964097577001342_1599894609_n

DSCN5128 

DSCN5125

DSCN5126

DSCN5124

În fața fiecărui vagon a fost pus un coșuleț. Copiii au jucat un Joc didactic, „Spune ce-ai găsit”, în urma căruia aceste coșulețe s-au umplut cu figurinele potrivite. Am confecționat mai multe cercuri, triunghiuri, pătrate pe care doamna le-a ascuns prin grupă, iar după ce le găseau, copiii trebuiau să le pună în coșurile adecvate.

12092638_964100473667719_1725411238_n

12324864_964100557001044_361154813_n

12804481_964097577001342_1599894609_n

Precum se vede și din imaginile pe care doamna a avut amabilitatea să mi le trimită, totul a arătat foarte frumos. Sunt convinsă că cei mici au fost încântați de desfășurarea lecției, asta pentru că jocul și căutarea sunt foarte pe gustul lor.

O altă machetă ce a fost necesară în desfășurarea lecției la Calendarul zilei. a fost una care avea două fețe. Este vorba despre macheta „Zi și noapte” reprezentând pe o parte ziua, cu soare și nori, iar pe partea cealaltă noapte, cu lună și stele. Aș fi fost bucuroasă, dacă s-ar fi cerut, s-o fi făcut pe un stativ care să se rotească, dar n-a trebuit așa. 🙁

DSCN5130

DSCN5132

Ador provocările și fiecare machetuță ce pleacă de la mine e încărcată cu dragoste și gânduri bune. Spor să aveți și ideii minunate. Copiii vor fi cei mai câștigați. 🙂

12833240_964100840334349_926152765_n

12498470_964101253667641_18853752_n

Dă-i un răspuns lui CrisAnulează răspunsul

4 gânduri despre “Machete didactice – Iată, un trenuleț magic cu figuri geometrice intră într-o grupă de prichindei!”

%d