machetedidactice.com

Activități educative copii – Un „Pește curcubeu” și niște Voinicei s-au jucat în fel și chip

Da, am avut din nou plăcere a de a mă juca și învăța alături de Grupa Voiniceilor. E așa de frumos dar în același timp văd exact, de parcă n-aș ști, ce înseamnă munca de educator atât de minimalizată dar și comentată în ultima vreme. Parcă tot mai mult. Înainte de a vă povesti ce și cum ne-am mai jucat, trebuie să spun că în timp ce eram în toiul activităților, m-am gândit că este practic imposibil să fii educator până la 63 de ani. În condițiile din România, este imposibil. Numărul de copii existenți la grupe, de cele mai multe ori peste 25, faptul că nu există nici un ajutor aici referindu-mă la un asistent sau măcar la un infirmier, fac ca acest lucru să nu se poată desfășura în parametri normali și nici firești.

Un fapt este cert: copiii sunt mult mai energici, extrem de schimbători la comportament, fiecare cu ale lui. Doresc a trage un semnal de alarmă părinților, pentru că mulți dintre ei nu se ocupă ABSOLUT DELOC de cei mici, acasă. Asta se poate observa foarte ușor din modul în care se manifestă pruncul la grădiniță. Educatorul, grădinița, nu pot suplini acest lucru. Și tot părinții trebuie să se mai gândească, extrem de serios, la cumulul de pretenții pe care-l au vis-a-vis de aceste forme de învățământ, fie că sunt de stat sau private. Absența și neimplicarea lor nu poate fi suplinită de nici un educator. Știu, sună deja deplasat și deja, la cât s-a repetat, nu mai are nici o reverberație, dar situația nu este una deloc roz.

Revenind la joaca noastră, trebuie să spun că tema săptămânii, la grupa la care am mers a fost Animale marine. Locul în care stau acești copii, de dimineață până la ora 17.00, este unul foarte plăcut. Aproape totul este nou: parchet, mobilier, perdele și multe materiale didactice. Au și un acvariu foarte frumos care dă o notă de căldură și îndeamnă la calm.

DSCN7578

DSCN7582

Venind la final de săptămână, în grupă erau prezente multe din rezultatele activităților desfășurate și totul arăta minunat. Bagajul de informații și prezentarea lor îți certifica multă muncă și implicare din partea educatoarei. Să mai pomenesc de cheltuiala din propriul buzunar?

DSCN7512

DSCN7514

DSCN7515

Tema a fost „trecută” prin toate filtrele de la Limbă și comunicare, matematică, la domeniul știință.

Pentru întâlnirea cu ei am ales povestea Peștișorului curcubeu, una plină de învățăminte și foarte ofertantă. Voi detalia pentru a înțelege de ce spun asta. Frumos mai povestește despre ea și prietena mea pe blogul ei. Pentru că eu nu am cartea, am printat povestea. Fișierul îl găsiți mai jos.                                           pestele-curcubeu

Peștele-curcubeu poveste

Așadar, am citit povestea de care copiii nu erau complet străini, apoi am vorbit pe marginea ei: despre personaje, cuvintele noi întâlnite în text (purpuriu, etaleze, pățanie), ce ne-a plăcut dar și ce nu ne-a plăcut. Apoi au completat o fișă pe care o găsiți atașată mai jos. Am citit eu cerințele pentru că mulți nu știau a citi, pentru ca mai apoi ei să aleagă răspunsul corect.

Fișă Peștișorul Curcubeu – înțelegerea textului

DSCN7517

DSCN7518

DSCN7519

Următoarea etapă a fost aceea în care am Socotit sub …apă. Evident că tot Peștișorul curcubeu ne-a ajutat. Aici am tradus o fișă de pe twinkl.co. Mulțumesc frumos! Cerința era să se numere solzii colorați de pe peștișor. Copiii din această grupă sunt adunați din mai multe grupe, asta pentru că așa a fost situația la începutul anului școlar. O parte din ei sunt de grupă mică iar completarea este cu copii de grupă mare. Cei care se pregătesc să meargă la școală, în toamnă, la clasa pregătitoare au nevoie de activități pe segmentul lor de vârstă, iar acestea nu pot fi făcute alături de niște copii de nici trei ani. Gustată îndeletnicire!

Socotim sub apă – fișă matematică

DSCN7522

DSCN7523

DSCN7524

O altă etapă a fost aceea în care micii preșcolari au avut de unit punct cu punct, în ordine crescătoare. Le-am pregătit două rânduri de fișe, dar una au luat-o acasă pentru a o completa. Acum, a fost făcută doar cea în care trebuiau unite punctele de la 1 la 20. Pentru că nu am avut timp suficient, i-am rugat să coloreze doar un singur element de pe ea, restul urmând a termina acasă. Aveți idee ce mult îndrăgesc cei mici aceste activități? Fișele le-am luat din cartea Numără și desenează de la Editura Teora dar am avut grijă să selectez pe cele care au îmbrăcat tema de astăzi.

Unim de la 1 la 20 – video

numara-si-deseneaza_1_fullsize

20160408_102428

Activitatea de creație a constant într-un craft care să-l ilustreze pe Peștele curcubeu. Am avut nevoie de:

tipar pește
hârtie albastră (în mai multe nuanțe)
pătrățele de hârtie colorată de mai multe culori (cele ale curcubeului)
lipici

Fiecare copil a lipit „solzii” așa cum a crezut de cuviință, rezultând o multitudine de pești. Interesant este că nici unul dintre ei nu a pus straturi de câte o culoare, realizând în acest fel curcubeul. Dar i-am lăsat să facă așa cum au dorit. 🙂

Confecționăm Peștele curcubeu – video

DSCN7542

DSCN7541

DSCN7543

DSCN7540

Pentru final, am lăsat un joc pentru că știam că va fi cel care va încununa întâlnirea noastră. Este vorba despre „Jocul cu rechini” pe care l-am găsit în revista Școala din pădure, Te joci și înveți cu veverița Vera.

Am confecționat o machetă din polistiren care reprezenta un rechin cu gura deschisă. Apoi am montat această machetă pe o coală de carton, gros de 5mm, asta pentru ca să aibă un postament. Apoi am confecționat niște „pești”. Materialele necesare au fost:

șervețele în trei straturi
hârtie igienică
elastice de bani

DSCN7583

Doamne, ce a urmat! O veselie de nedescris. S-a făcut galerie și la un moment dat nu te mai înțelegeau de cât freamăt și elan era. Aici au participat și cei mici, și după ce fiecare copil a aruncat cu „peștișorii” din hârtie, am folosit mingiuțe din plastic. Dar copiilor le-a plăcut mai mult să arunce cu peștișorii. Înainte de a începe jocul le-am citit, tot din revistă, câteva informații despre rechini.

img439 img440

DSCN7554

DSCN7560

DSCN7562

Joc Rechin 1 – video

Joc Rechin 2 – video

La final, toți copiii au aruncat cu mingi către rechinul nostru.

Joc Rechin 3 – video

Am plecat, după mai bine de trei ore, energizată la maxim dar și „consumată”, tot la maxim. Copiii sunt o sursă garantată de bucurii iar modul lor direct de a comunica ceea ce simt este de invidiat. Mai târziu, la maturitate, mulți dintre noi nu mai avem această capacitate de a spune lucrurilor pe nume. Când coboram scările, a venit un băiețel după mine să mă roage să mai vin. Mai trebuie completat ceva?
Zi minunată, inspirată!

Dă-i un răspuns lui chemihaelaAnulează răspunsul

2 gânduri despre “Activități educative copii – Un „Pește curcubeu” și niște Voinicei s-au jucat în fel și chip”

%d