Apărută în anul 2015 la Editura Curtea Veche, cartea domnului Alex Ștefănescu nu este o carte oarecare. Ea este o încercare de a trezi interesul tinerilor pentru literatură.
Paginile care urmează pot fi citite, așadar, ca un mesaj patetic, dar și ca un testament literar. Dacă nu vor convinge instantaneu, poate vor avea ecou ulterior, când eu nu voi mai fi.
Scrisă într-un ton cald, calm și frumos, cartea îi transmite cititorului ce beneficii poate aduce. Faptul că autorul este foarte sincer, nu minte și vorbește despre sine cu autoironie face ca mesajul să fie și mai puternic. Cei care vor avea curiozitatea să o citească vor afla că:
Lectura reprezintă tocmai o plăcere ritualizată, din categoria celor evitate în vremea noastră. Ca să citești o carte trebuie să cunoști o sută de mii de cuvinte (nu doar trei sute, câte sunt folosite în mod curent, în conversații). Să dai, meticulos, pagină cu pagină, să urmărești cu privirea rând după rând și să-ți reprezinți în minte situațiile descrise cu ajutorul cuvintelor Un asemenea efort de reprezentare nu faci când urmărești, pasiv, imaginile care se perindă pe ecranul televizorului (pag. 15)
Ce diferență uluitoare de la o sută de mii la trei sute!
De-a lungul celor 124 de pagini, autorul aduce în atenția cititorului numele a numeroși scriitori, cei care au contribuit substanțial la cultura lumii și fără de care viețile noastre ar fi fost mai anoste. Sunt deopotrivă nume românești și străine, iar pe măsură ce le întâlneam, făceam o recapitulare pentru a vedea dacă am fost prezentă la întâlnirea cu ei. M-am bucurat că, în postura de cititor anonim, nu am lipsit de la prea multe întâlniri și m-am bucurat, în diferite etape ale vieții, de aventurile prin care am trecut. Am plâns sau am râs, am rămas tăcută sau am vociferat, din toate am avut ce învăța. Pe unele dintre ele le car în sufletul meu, pentru că știu că la o adică pot găsi răspunsurile necesare. Și eu, ca și domnul Ștefănescu, mă număr printre persoanele care au venit pe lume într-o casă cu muuulte cărți, cu o bibliotecă la care am privit multă vreme. O parte din titlurile ce se zăreau pe cotoarele cărților le mai știu și acum pe de rost iar asta-mi dă o senzație de confort.
Am să-i fiu întotdeauna recunoscător tatălui meu pentru că am avut de mic copil o bibliotecă în casă. Vai de cei care n-au avut! Îi recunosc imediat, judecând după felul cum vorbesc sau scriu, chiar dacă sunt personalități ale culturii românești. (pag. 106)
Un capitol minunat, care cu siguranță va fi apreciat de mai tinerii cititori, este acela în care autorul povestește despre tinerețea lui, și face acest lucru într-un mod extrem de sincer și direct. Iată ce aflăm despre întâmplările din perioada liceului:
În perioada aceea am făcut toate experiențele posibile: am fugit de acasă, am fumat, am băut (sporadic), am cunoscut dragostea (înțeleasă ca în poeziile lui Petrarca, dar și ca în povestirile lui Boccacio), am jucat jocuri de noroc (în special poker), m-am bătut (devastator, până la sânge), am fugit de acasă și am fost adus înapoi de Miliție (așa se numea- după model sovietic – Poliția). Dar am și citit sute de cărți bune și am scris, am scris, am scris (poezie,, mai ales poezie, proză și teatru). (pag. 110)
…
Dar dincolo de astea am înțeles, repet, că nimic nu contează mai mult decât existența unor reguli și respectarea lor de către toată lumea. Regulile sunt o formă de colaborare între toți oamenii de pe Pământ, chiar și între cei care nu se cunosc. (pag.112)
Alex. Ştefănescu este critic şi istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. S-a născut la 6 noiembrie 1947 şi încă din 1990 este redactor al revistei România literară. Autor a mii de articole şi a 24 de cărţi, între care „Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000” cu un mare ecou, apărută în 2005 (Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei) dar şi volumele „Jurnal secret”, (2009) şi „Bărbat adormit în fotoliu” (2010), cărţi care s-au epuizat repede din librării fiind reeditate la cererea publicului.
Emisiunea „Un metru cub de cultură” difuzată de Realitatea TV i-a adus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar emisiunea realizată pentru TVR Cultural, „Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex. Ştefănescu”, i-a adus Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008.
În 2009 a publicat o carte despre două sute cincizeci de cărţi proaste, „Cum te poţi rata ca scriitor”. Tot în 2009 a început să realizeze şi o emisiune TV pe această temă, „Tichia de mărgăritar”. A urmat, între 2011 şi 2013, emisiunea „Iluminatul public”, consacrată celor mai bune cărţi apărute după 1989.
Cele mai recente titluri din biografia sa sunt: „Convorbiri cu Alex. Ştefănescu” (de Ioana Revnic), „Texte care n-au folosit la nimic” şi „Un scriitor, doi scriitori” (cu desene de Bogdan Petry), apărute la Editura ALL, în 2013 şi 2014. (sursa: oradeapress.ro)
Cine mai are nevoie azi de literatură? Toți avem nevoie de literatură, dar nu știm că avem nevoie. Ca o mămică de doi știu ce importantă este puterea exemplului și mă bucur că am putut oferi fiilor mei această deprindere. Trebuie determinare, perseverență dar mai ales continuitate. Rezultatele se văd în timp.
