Pentru cei care prețuiesc cărțile, știu ce bucurie te încearcă în momentul în care vezi că această îndeletnicire, a cititului, aduce atâta bucurie, râsete și dorința de a citi cât mai repede pentru a afla cum se termină povestea.
Sambo a venit la întâlnirea cu mine așa cum au sosit mai multe personaje de-a lungul timpului: firesc, cu zâmbetul pe buze. Era convins că va fi o dragoste reciprocă. 🙂 Așa cum era convins că și întâlnirea cu Luca va fi una de neuitat. Din nefericire nu am văzut promovată această carte, pe nicăieri, iar informațiile despre ea pe site-ul editurilor de unde poate fi achiziționată, sunt zgârcite în detalii. Deh! așa și trebuie, pentru a face cititorul să o achiziționeze. Ce anume m-a determinat s-o cumpăr, nu pot spune cu exactitate, atât știu că există un mecanism care mă face să iau această decizie, pe care, de cele de multe ori m-am felicitat că am luat-o. Poate coperta… poate cele câteva cuvinte de prezentare… poate…
Dar mai are importanță? Nu, evident că nu.
Sâmbăta când vine Sambo este o poveste scrisă de Paul Maar, apărută la editura Humanitas junior în anul 2011. Iată că este pe piața noastră de 5 ani. Traducerea este semnată de Alexandru Al. Șahidian, cartea fiind recomandată de Academia Germană de Literatură pentru Copii și Tineret. Este scoasă în condiții minunate având o copertă cartonată pe care sunt „ferestre” lăcuite din care ne zâmbește Sambo iar în interior ne așteaptă 170 de pagini pentru a fi citite.
Întâlnirea dintre domnul Gambrino și Sambo a fost ciudată, ca toată înșiruirea de evenimente ce au urmat.
Domnul Gambrino pricepu în sfârșit de ce lumea din jur nu se hotăra defel cum să-i spună mogâldeței ăleia. Era într-adevăr greu de descris, nefiind nici om, nici animal, ce mai – o bâzdâganie-n toată legea.
Era, mai întâi capul: doi ochișori impertinenți și iuți, o gură mare de tot, așa de mare, că-ți venea să-i spui „bot”, și-n loc de nas o trompă scurtă care se tot mișca. Fața turtită îi era acoperită de o mulțime de puncte mari albastre.
Sambo a ajuns să fie fiul domnului Gambrino tocmai pentru că acesta ghicise care-i era numele, iar asta a fost posibil datorită unui șir de întâmplări ciudate prin care a trecut de-a lungul săptămânii. De aceea a rostit Sambo. Tot atunci a aflat că așa a devenit părintele lui, asta pentru că:
– Așa-i întotdeauna la noi, cei din spița Sambo. Când cineva ghicește că are de-a face cu un Sambo, acel Sambo îi aparține. Și trebuie să-l lase pe Sambo să locuiască la el și să-i dea de mâncare, asta-i.
Și așa avem parte de cele mai năstrușnice aventuri care i-au avut protagoniști pe timidul și liniștitul domn Gambrino și, de-acum fiul său, Sambo.
Perosnajele cu care se va „război” bâzdăgania vor fi doamna Pătlăgică, cea la care domnul Gambrino stătea cu chirie. Ea era veșnic nemulțumită și mereu își ocăra chiriașul, acestuia fiindu-i frică de ea. Mai facem cunoștință cu șeful domnului Gambrino Berebum, Mugurel Boubătrân, un om care se temea foarte tare de hoți iar din această pricină ascundea mereu într-alt loc cheia de la biroul lui.
Pe parcursul celor 7 zile, atât cât suntem împreună cu ei, au loc multe întâmplări, una mai inedită ca alta. Domnul Berebum Gambrino află că Sambo îi îndeplinește cerințele numai dacă aude „Îmi doresc să…” așa cum realizează că micuțul este de-o sinceritate absolută, spunând ceea ce crede și simte. Mai descoperă proapătul tătic că „fiul” lui mănâncă orice, de la piatră și lemn, la lână și fier fără a avea nici o problemă.
Lectură „Sâmbăta când vine Sambo” de Paul Maar
Pentru că nu a găsit nici o haină care să-l cuprindă, Sambo s-a ales cu un costum de scafandru, asta pentru că acesta fiind confecționat din cauciuc, era elastic. Imaginați-vă micuța creatură descrisă mai sus îmbrăcată într-un costum de scafandru, de culoare roșie (nu am priceput de ce pe copertă costumul are altă culoare.
Peripețiile sunt hazlii iar Luca a avut momente în care a râs cu gura până la urechi.
Finalul este foarte frumos și merită să-l descoperiți singuri. După ce s-a terminat povestea am mai vorbit pe marginea ei, ca de fiecare dată. Am făcut și o fișă în care l-am rugat pe Luca să scrie o caracterizare a lui Sambo, dar și să răspundă la câteva întrebări. O găsiți mai jos.
Trebuie să menționez faptul, acum pe final de povestire, că în această carte, la sfârșitul ei, există un Mic dicționar român-român alcătuit de traducător pentru plăcerea vorbelor, pentru lămurirea copiilor și aducerea aminte a părinților (în ordinea apariției cuvintelor în carte). Practic, e pe capitole.
Cam asta despre o poveste plină de amuzament dar și învățăminte. Spor la citit!
