machetedidactice.com

Anotimpurile descrise de Vivaldi

Oare cum să încep? Poate ar trebui spus din capul locului că ceea ce veți vedea descris mai jos s-a petrecut pe parcursul mai multor zile, aproape 2 săptămâni. Că tot ce am realizat a fost făcut cu infinită pasiune și cu drag pentru sufletul nostru. Pentru noi, aceste îndeletniciri vin să ne încarce bateriile descărcate de activitățile cotidiene și au rolul de a ne mai înveli cu armonii și bunătate. Așa putem rezista mai bine provocărilor de care nu ducem lipsă, nici eu ca părinte și nici Luca, din postura de școlărel.
Pentru cei care ne acordă cu atâta dărnicie timp din timpul lor, le amintim că eu, părintele, am dorit să-i las copilului bucuria de a descoperi textele Cristinei Andone, că această colecție, Povestiri din Pădurea Muzicală apărută în anul 2011 nu a fost citită de mine, ca multe alte cărți. Și acum îmi pare foarte bine că am luat această decizie, pentru că așa el a putut descoperi și citind dar și descifrând partiturile compozitorilor cu care ne întâlnim aici.
Despre joaca noastră pe muzica lui Bach puteți citit aici, iar despre a lui Ceaikovschi, aici.
Astăzi vă vom arăta ce clipe minunate am petrecut în compania lui Vivaldi.

20160315_192249

Așadar, fondul muzical al acestor zile a fost asigurat de muzica lui.

Înainte să devină spiriduș nemuritor în Pădurea Muzicală, Vivaldi a trăit în Italia. Știi Veneția, orașul unde sunt ape în loc de străzi, iar oamenii se plimbă cu barca de la o casă la alta? Acolo s-a născut Vivaldi. Trebuie să fi fost destul de ciudat să fii copil și să nu te poți juca pe stradă, pentru că în locul drumului se află un canal cu apă adâncă și nu prea curată!

Pentru că nu am găsit material în limba română, căutările mele au continuat pe alte site-uri, scrise în alte limbi, așa putându-mi confecționa materialele necesare acestui joc. Am găsit materiale minunate pe care le-am adaptat, la următoarele adrese:

practicalpages.wordpress.com
artsalive.ca
www.makingmusicfun.net
classicforkids.com

Am confecționat și eu câteva, care mi-au servit ca suport pentru ceea ce am dorit să scoatem în evidență.
Însă totul a început cu citirea cărții, iar aici, după ce Luca a terminat-o, am mai recitit anumite părți în tandem. Puteți vedea cum a ieșit accesând link-ul de mai jos.

Lectură Vivaldi și cele patru anotimpuri – video

Pe baza textului, Luca a avut de făcut câte o caracterizare pentru Vivaldi, dar și pentru Veverița Vivi, iar fișele folosite le găsiți mai jos.

Caracterizare Vivaldi și Veverițe Vivi – fișe de lucru

20160315_194126

20160315_194716

Despre cum s-a făcut caracterizarea lui Vivi, puteți asculta mai jos.

Caracterizare veverița Vivi – video

20160315_195646

Un moment îndrăgit de Luca este acela în care caută cuvintele amestecate, tema fiind Vivaldi, evident. Au trebuit fi găsite următoarele cuvinte: Antonio Vivaldi, Baroqueera, Composer, Italy, Joyful, The four seasons, The red priest și Violin.

20160315_195822

20160315_200152

Voi mai atașa câteva materiale pe care le-am descărcat de la adresele amintite mai sus, pentru a vă face mai ușoară căutarea dar și pentru a avea de unde alege. 🙂

vivaldi-coloring-pdf Vivaldi Worksheet
The Four Seasons by VivaldiVivaldi Worksheet
The Four Seasons by Vivaldi

Sunt materiale minunate care dau posibilitatea celor care le parcurg să înțeleagă, cu adevărat, ceea ce a exprimat compozitorul. Asocierile cu natura sunt atât de clare și dacă veți ieși din casă pentru a căuta armoniile auzite în aceste compoziții, lesne le veți regăsi. Noi am experimentat într-o dimineață, în drumul către școală, atunci când primăvara își arăta partea ei cea mai frumoasă: triluri, foșnete, adieri.

img417

Am căutat destul de mult partituri care să poată fi studiate de Luca, la nivelul la care a ajuns acum. Pentru că acestea nu sunt pentru pian a trebuit să aloc mai mult timp până am găsit ceea ce căutam. Dar a meritat efortul. 🙂 Doamna profesoară de pian a intrat în jocul nostru și i-a arătat copilului, a nu știu câta oară, ce înseamnă un studiu temeinic, unde trebuie să respecți tot ceea ce-ți arată partitura.

Studiu cu d-na profesoară Dochia – Primăvara Vivaldi – video

Piano Sheet Music from The Four Seasons La primavera Partitura Piano Fácil Las cuatro estaciones Primer movimiento by Vivaldi Score Main Theme-1

 

20160316_195015

 

20160315_184047

O altă parte a activității noastre a fost aceea de a face câte un Cvintet pentru fiecare anotimp în parte. Am printat patru frunze, iar Luca le-a folosit ca fișe de scriere.img418

A fost așa de frumos! Am recapitulat ce anume înseamnă cvintet, asta pentru a ne împrospăta memoria. Dar pentru copil aceste noțiuni erau proaspete, pentru că a știut ce să facă. Iată ce a ieșit.

Primăvara
Verde, înfloritoare
Înmugurind,înfrunzind, înflorind
Primăvara, anotimpul renașterii naturii
Plăcută.

Vara
Frumoasă, călduroasă
Încălzind, admirând, scăldând
Vara, anotimp al vacanțelor
Călduroasă.

Toamna
Arămie, veștejită
Căzând, uscând, mâncând
Toamna oferă fructe minunate
Rodnică.

Iarna
Friguroasă, sclipitoare
Înghețând, alunecând, sărbătorind
Iarna e preferata mea
Strălucitoare.

20160318_175515

20160318_175348

Ideea aceasta ne-a venit după ce am făcut craft-ul cu anotimpuri. Aici, o rămurică de copac a fost trecută prin toate sezoanele. L-am lăsat pe Luca să o conceapă cum a dorit, eu punându-i materialele la dispoziție. Mi-a plăcut că la vară a ales cireșele, preferatele lui. 🙂

Vivaldi 15 martie 2016

Vivaldi 15 martie 20161

Materialele folosite au fost:

o rămurică de copac
carton colorat galben, verde, albastru, cărămiziu, negru
floricele rozalii de mătase
ștrasuri roșii
cleme tip pioneza frunză (dar le-am tăiat pentru a se putea lipi)
pistol cu silicon

Am parcurs apoi o etapă minunată aceea în care am asociat diferite picturi românești cu anotimpurile în care le putem încadra. Fondul muzical a fost a lui Vivaldi iar cartolinele sunt de la Colecționarii de artă.

C1

Acest joc conține două seturi de carduri:

Setul I – 50 de carduri cu întrebări (și răspunsuri) din domeniul picturii

Setul II – 25 de carduri tablou

Întrebările sunt grele, chiar foarte grele iar pentru a putea răspunde la ele este nevoie de o pregătire temeinică. Iată câteva exemple pentru a vă face o părere:

Cum se numește lucrarea aparținând lui Nicolae Grigorescu, achiziționată în anul 1868 de către Împăratul Napoleon al III-lea?

Răspuns: „O glastră cu flori” – lucrare prezentată în cadrul expoziției pictorilor de la Barbizon.

sau

Sub influiența cărui curent din pictură își schimbă Vincent van Gogh paleta de culori și repertoriul tematic?

Răspuns: Impresionismul

ori

Numește cel puțin două lucrări aparținând pictorului român Arthur Verona.

Răspuns: „La seceriș”, „Țăran prânzind”, „Spălătorese”, „Plăieș”

Luca a încadrat picturile, cum spuneam, după anotimp, citind cum se numește fiecare operă și cine a pictat-o.

Anotimpurile în picturile românești – video

Am încununat aceste activități cu un goblen. El vine să completeze colecția deja existentă. E monogramul lui Vivaldi, pus într-o cunună. S-a așezat cuminte, alături de celelalte, deasupra pianului.

20160318_215016

20160318_214942

20160318_215330

Așa am petrecut cu Vivaldi. Strașnic a mai fost!

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “Anotimpurile descrise de Vivaldi”

%d