machetedidactice.com

Activități educative copii – Arborele Memento

Mi-am adus aminte de o întâmplare petrecută acum trei ani, dar din urma căreia a rezultat un arbore pe care cred că-l veți confecționa cu drag, alături de cei mici.

arbore2

Arborele meu, „Memento”

Câteva întâmplări de astăzi m-au trimis la acest arbore, pe care de mai multă vreme îl aveam pe stand-by.
Când a venit astăzi de la școală, Luca i-a povestit Bicalei (adică bunicii) că a avut loc un incident „grav” in opinia lui și anume, un băiat de clasa a 8-a a strâns atât de tare în brațe un copil de i-a ieșit sufletul!
Iar bicala a întrebat:
– Adică a murit?
– Nu măi bicala, era o expresie doar!
Mai târziu, în pauza dintre teme, la o discutie cu Răz în fața unui bol cu feliuțe de portocale :
– Măi Răz,colegul meu din față are tendința de a mă necăji, așa cum mă necăjești tu!


Și uite așa, copacul Memento s-a cerut făcut astăzi.
Drept pentru care am purces la treabă.
Am pregătit cele necesare:

silueta unui copăcel de polistiren care va fi folosită ca postament
silueta unui arbore cu crengi cu tot
ață colorată
piuneze
cartoline care să reflecte dorințele copilului. La o adică ele pot fi desenate de către cei mici, dar la acest capitol, al desenului, al meu băiat nu prea excelează.

arbore5

Am montat silueta pe postamentul de polistiren și am înconjurat-o cu piuneze. Apoi am trecut ața printre ele în așa fel încât să „desenăm” conturul cu ață.

arbore 4

arbore 6

arbore 7

arbore8

După ce conturul a fost terminat, a scos tiparul de hârtie și a atașat dorințele lui pentru acest an.

arbore10

I-am explicat ce anume urmărim confectionând acest copacel, i-am povestit că în unele țări precum Japonia, oamenii cred în spirite drept pentru care își scriu dorințele pe bucățele de hârtie sau de material, după care le agață în arbori. Ei speră că spiritele copacilor îi vor ajuta ca aceste dorinte să se îndeplineasca.
Așa că, în copăcelul nostru există mai multe secțiuni, după cum urmează:

la școală, Luca își dorește să fie mai ordonat, mai atent și mai curajos.
colegilor lui le dorește să fie mai cuminți, ascultători, mai puțin răutăcioși.
referitor la familie ar vrea să fim sănătoși și să-l îngrijim pe el și Răz ,să mergem în vacanță cu mașina și să vizităm o grădină zoologică.
Deasemenea își dorește ca Răz să nu-l mai necăjească.
Cam așa a ieșit arborele lui Luca, iar încântarea lui a fost maximă.
În astfel de momente, când copilul este antrenat în confectionarea materialului, răspunsurile date sunt pur și simplu minunate și de cele mai multe ori, neașteptate.
Nu vreau să omit că sursa de inspirație a fost revista ,,Petites mains”, pe care eu o ador, pur si simplu.

Desktop39

Privim în urmă cu drag la activități minunate. Voi nu?

Lasă un răspuns

%d