machetedidactice.com

Machete didactice – 10 ani de trăiri intense, cu de toate. La mulți ani, Luca!

Au trecut 10.

10 ani de trăiri pe care nu aș fi crezut că le mai pot experimenta, dar tare mi le mai doream. De fapt, acesta a fost visul meu, de a avea doi copii. Mai bine spus de a avea doi băieți. Au venit greu, la mare diferență unul de altul, dar au venit. Ca orice mamă de unu, ai ceva frământări când va să vină al doilea și asta datorită faptului că întrebarea: îl voi iubi la fel?, e una care te înțeapă atunci când te gândești mai puțin. Dar nu are nimic de-a face iubirea cu numărul de copii. Și 10 dacă ai, fiecare are partea lui de iubire ce nu poate fi exprimată în procente. De fapt, nu poate fi exprimată în nimic. Sau, da! Poate fi exprimată în trăiri. Emoțiile sunt amplificate la maximum atunci când este vorba de copii. Totul capătă alt sens, și de multe ori negestionarea corectă a situațiilor în care ești pus te duce pe căi foarte spinoase.

Album aniversar Luca 10 ani

Împlinesc astăzi 10 ani de iubire perfectă. Da, perfectă chiar dacă am avut perioade de toaaate felurile. Chiar dacă au fost și plânsete, spaime, temeri mari, așteptări, țineri de respirație, inimi oprite în loc.

10 ani în care am văzut cum este să te prindă de mijloc sau de gât, două perechi de mâini; unele mai mari iar altele mai mici.

10 ani în care doi ochi albaștri și mai mulți cârlionți te-au urmărit continuu.

10 ani în care am acționat numai cu gânduri pozitive și cu dorința de a face bine.

Album aniversar Luca 10 ani1

Sunt fericită și știu că marea majoritate a femeilor care sunt mame, mă înțeleg. Vreau să-i spun fiului meu cel mic, lui Luca, că îl iubesc din toată inima mea, până la la steluțe și-napoi. Că nu mă enervează nimic la el și că-i voi fi alături mereu, necondiționat. Că-mi voi da toată silința să-l ajut să răzbească în viața asta.

Am căutat, și de această dată, să-i ofer în dar (să-i oferim, de fapt 🙂 dar pentru că eu am fost cea care a lucrat la aceste surprize spun așa) lucruri care să-i rămână în amintire și la care să se poată reîntoarce atunci când va fi cazul sau va simți nevoia. Am confecționat Albumul aniversar de 10 ani, album în care am adunat cele mai importante materiale pe care le-a confecționat singur, și care au reprezentat o premieră la momentul acela. Dacă aș fi pus toate cele câte s-au adunat, ar fi trebuit să confecționez nu unul ci câteva zeci de albume. Drept pentru care am făcut o selecție cu ce am crezut eu că trebuie să se afle în el. Luca aștepta cu nerăbdare acest dar, asta pentru că și lui Răzvan i-am confecționat deja două: unul la 10 ani iar celălalt la 20 de ani.

Album aniversar Luca 10 ani2

Am regăsit primii băbăuți desenați de el, toate biletele trimise de doamna învățătoare în clasa a I-a, strofele de la poeziile spuse la serbări, prima compunere, prima întâlnire cu doamna de pian, oh, dar ce călătorie am făcut!

Album aniversar Luca 10 ani3

Album aniversar Luca 10 ani4

Iar astăzi a venit rândul lui. A avut o reacție care mi-a demonstrat, de parcă ar mai fi fost nevoie, că nu a contat că am lucrat preț de câteva săptămâni la el, pe furate, asta pentru a nu strica surpriza. Am adăugat tot soiul de rame și de alte accesorii confecționate de mine pentru a spori efectul celor prezente. Materialele pe care le-am folosit au fost multiple: nasturi, benzi de dantelă, benzi de mătase, tot felul de abțibilduri, capse, strasuri adezive, hârtie colorată sau cu imprimeuri, rame în care am pus tot felul de instantanee. Toate acestea le-am fixat pe foi, în ordine cronologică iar coperțile acestui album le-am făcut dintr-un biblioraft pe care l-am îmbrăcat și „gătit” de sărbătoare. La final a rezultat un album alcătuit din 50 de foi, una mai frumoasă ca alta dacă e să mă întrebați pe mine.

Album scrapbooking aniversar – 10 ani – video

Album aniversar Luca 10 ani5

Așteptăm cu nerăbdare petrecerea alături de copii. Acolo veselia și zâmbetele ne vor încărca bateriile pentru tot parcursul anului ce abia a început.

La mulți ani, Luca!

20151226_194543

Lasă un răspuns

4 gânduri despre “Machete didactice – 10 ani de trăiri intense, cu de toate. La mulți ani, Luca!”

%d