machetedidactice.com

Activități educative copii – Pirogravuri de toamnă

Ne tot plângem de apetența pe care o au cei mici, dar și cei mai mari, pentru tablete, calculatoare sau mai știu eu ce dispozitive electronice menite să distreze utilizatorul. E foaaarte complicat să găsești câteceva care să-i ațâțe interesul și care să-l facă să le lase din mână.

E o tendință generală și nu cred că noi, la vârsta lor, dacă le-am fi avut, am fi procedat altfel.

Aud tot soiul de remarci cât de nocive sunt, cât de nesănătoase și distrugătoare dar câți dintre noi facem ceva concret pentru a elimina acest disconfort.

„Treci și citește și tu ceva!” sau „Fă și tu ceva în loc să stai cu ochii holbați în calculator” vă sună foarte cunoscut, dar ceva-ul ăsta, cu ce se mănâncă? Ca să faci ceva trebuie să ai cu ce, în primul rând, să ai un companion (dacă se poate) sau să fie prezentă puterea exemplului. Îndeplinim noi măcar una dintre aceste cerințe? Noi, părinții.

Mulți dintre noi nu, nu o îndeplinim, dar pretenții avem, dar ce avem!? Nu este de ajuns ca să pui copilului la dispoziție cărți, jocuri sau mai știu eu ce materiale, trebuie și un imbold de a folosi, exploata. Am mai vorbit despre asta dar continuă să mă amuze faptul că unii se fac că nu pricep sau, mai grav, sunt foarte indignați de ceea ce li se întâmplă.

Așadar, hai să trecem la fapte și să lăsăm teoria pentru practică.

Ce-am mai făcut eu că să elimin timpii morți, să scot calculatorul, să înlătur vremea ce nu a fost foarte propice pentru a petrece timpul în aer liber. Aici, la noi în cartier, nu sunt foarte mulți copii iar multe după-amieze sunt pustii, nu se aude nici un zgomot afară. Nouă, atunci când eram la vârsat lor, nu ne mai ajungeau picioarele, dar asta-i altă poveste.

Am hotărât să facem un puzzle pirogravat, asta pentru că aveam tot ceea ce este necesar confecționării lui. Adică:

puzzle de lemn fără nici o imagine, numai bun de completat
aparat de pirogravat
un tipar cu imagini de toamnă, ales de Luca dintr-o multitudine de oferte
vopsea acrilică
lac transparent

Pentru început l-am rugat pe Luca să copie tiparul pe lemn iar pentru asta i-am dat o coală de indigo. I-am explicat faptul că trebuie să fie atent pentru a nu se suprapune imaginile. A greșit, puțin, dar a înțeles ce și cum este cu acest indigo.

Luca pirogravează puzzle toamna

Odată imaginea completată a urmat pirogravatul. Este a două oară când face acest lucru, iar acum totul a decurs mult mai ușor.

Luca pirogravează puzzle toamna – videoLuca pirogravează puzzle toamna1

După ce imaginea a fost pirogravată integral, s-a trecut la pictat, pentru ca mai apoi, după uscare, să se aplice un strat de lac incolor.

Luca pirogravează puzzle toamna2

Toți ai casei au refăcut puzzle-ul confecționat de el. Și știți ce bucurie a fost? Să mai precizez că am acoperit aproape două ore cu această îndeletnicire?

Lasă un răspuns

%d