Machete didactice – Lizuca și Patrocle, doi prieteni dragi sufletului

Era o fetiță mărunțică, însă voinică și plinuță. Rochița de doc albastru stătea strâmbă și în chip cu totul nepermis pe trupușorul ei. Botinuțele îi erau pline de colb și cu șireturile desfăcute. Colțunii căzuseră și arătau niște piciorușe pârlite de soare, cu genunchii nu tocmai curați. Capu-i era foarte scurt tuns, băiețește, și arăta în rotunzimea lui felurite bulbucături neregulate. Năsușoru-i mititel ar fi avut nevoie de batistă, lucru pe care-l dovedeau și mânecile rochiței. Gura-i era cam mare și obrajii prea roșii. Nu era deloc frumușică și delicată, duduia Lizucă. Numai ochii căprii, umbriți de gene negre, aveau în ei câte-o mică floare de lumină. Fără să stea deloc în cumpănă și fără să-i pese de nobilă adunare, Lizucă păși ușor însă hotărât spre măsuța cu dulceață și, înfigându-și două degete în chisea, le scoase împodobite c-o bucată nestatornică de șerbet. Tocmai când se-ndeletnicea s-o prindă cu gura și cu limba fără a pierde nimic, slujnicuța o zări și dădu un țipăt.

DSCN4438

-M-au bătut și ieri, oftă Lizuca; m-au bătut și azi; mă bat în fiecare zi…

Dacă am isprăvit cenușa, mergem până acolo și înapoi nu ne mai întoarcem. Acolo nu ne bate nimeni și bunicuța are să plângă și are să se bucure că am venit.

DSCN4441

Dumbrava rămase iar tăcută în fumul ei de lumină, ca într-un vis. Și duduia Lizuca înțelegea că în farmecul acela are să se-ntâmple ceva deosebit. Și aștepta cu inima bătând și cu ochii ațintiți. Și deodată clipiră candele verzi de licurici în două șiraguri și văzu pajiștea de flori deschisă cătră un părete de stâncă, între doi mesteceni bătrâni. În lumina verzie, fără zgomot, o ușă de cremene se mișcă și se dădu la o parte, și din întuneric de peșteră apăru minunată arătare. Erau niște omușori mititei, numai de două palme de la pământ. Le luceau fețele și ochii de zâmbet.

DSCN4442

Noi știam că ai să vii la noi vorbi iar Domnița. Am pus de pândă, la marginea pădurii,pe țâncul pământului și, când te-a primit răchita în căsuța ei, el s-a coborât în peșterile noastre și ne-a dat de știre. Noi ieșim de multe ori noaptea și petrecem cu vietățile care fug de om, mie-mi pare foarte bine că ai venit în noaptea asta. Am trimes un iepure să deie de veste în toate părțile că ieșim în lumina lunii. Noaptea, dumbrava asta este o împărăție fermecată pe care oamenii de rând n-o pot niciodată cunoaște.

DSCN4436

Când deschise duduia Lizuca ochii, se văzu într-o chilioară albă și într-un pătișor curat sub poclăzi. Pe fereastra deschisă năvălea soarele. Perdeluțele de borangic fâlfâiau lin și boarea dimineții mâna până la copilă murmurul prisăcii și miresme de mătăcină și isop. Icoana și candela luceau sus în colțul răsăritului. Lizuca le cunoscu. Era în căsuța bunicilor ei. Se odihnise în pătișorul în care crescuse și dormise și odinioară și măicuța ei, care acuma nu mai este.Și deodată chemă în gând pe moartă. Și, închizând ochii, o văzu ca totdeauna, vorbindu-i blând, cu obrazul palid și cu ochii mari. Îi primi până în inimă mângâierea. Și oftă încet. Deschizând iar ochii, îi păru bine că a ajuns la bătrâneii ei.

Draga bunicuței, dragă! suspină bătrâna trăgând spre pieptul ei căpușorul tuns al fetiței. Șiîncepu a plânge încet și a-și trage lacrimile pe nas. Iar duduia Lizuca, legănată domol, închise ochii.Și-n miros de busuioc, la pieptul bătrânei, cu mirare nouă, începu a-și aduce aminte de întâmplările nopții, la hotarul împărăției minunilor.

Materiale didactice oct20154

Despre machetele pe care le-am mai făcut pentru această poveste puteți afla aici și aici.  Despre activitățile noastre din Dumbravă, puteți citi aici ori aici.

20151016_100507

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “Machete didactice – Lizuca și Patrocle, doi prieteni dragi sufletului”

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: