Astăzi am avut parte de un fenomen meteorologic cu care nu m-am întâlnit prea des, până acum. Ieri, pe meleagurile noastre a nins. Destul de mult pentru perioada asta. Au scăzut și temperaturile, așa cum era și firesc. Ninsoarea a fost întreruptă și de rafale de ploaie, iar aceasta a îngreunat zăpada deja depusă pe frunzele copacilor. Rezultatul a fost unul nu prea plăcut privirii: foarte mulți copaci au cedat sub greutatea frunzelor, iar acest fapt a dus la o priveliște dezolantă. Au fost persoane care au resimțit și mai tare acest fenomen, asta pentru că acești copaci s-au rup și au căzut pe mașinile sau garajele lor, producându-le serioase stricăciuni.
Așa că mulți au avut treabă, dar și eu mi-am făcut. 🙂 Când am văzut creanga de mesteacăn căzută la pământ, mi-a părut rău. Dar m-am tot gândit ce aș putea eu să fac, și cum aș putea eu să aleg măcar ceva din ea care să-mi fie de folos. După câteva ore mi-a venit ideea să mă duc și să încerc să iau câte bucățele din scoarța ei. Mi-a rămas în minte cum bunicul lui Laur scria rețetele doctoriilor lui pe coajă de mesteacăn.
Am coborât și pe o ploaie torențială am reușit că iau câteva bucăți. Le-am spălat și le-am uscat, spunându-mi că voi găsi eu ceva la care să le folosesc. Dar mă mâncau degetele, așa că, după ce Luca a terminat temele i-am propus să facem ceva cu ele. Ne-am oprit la un semn de carte. Am scos câteva materiale și fiecare a fost liber să le îmbine cum a dorit. Au ieșit două semne de carte minunate!
Luca nu a dorit să folosească scoarța copacului, mie revenindu-mi această plăcere. Cel puțin de data asta.
Eu mi-am ostoit vrerea și-am scris un citat pe scoarță, confecționându-mi un semn de … suflet.
Mai jos este rezultatul muncii noastre, de care suntem încântați. Cu siguranță, peste ani, ne vom aduce aminte de aceste clipe minunate și de poveștile pe care aceste semne le-au auzit. Și dacă într-o zi va fi cineva dispus să le asculte, va fi la rându-i bucuros. Garantat!
