machetedidactice.com

Activități educative copii – Și cei care fac homeschooling au nevoie de materiale, nu-i așa?

În ultima perioadă sunt din ce în ce mai mulți părinți care aleg să-și învețe copilul acasă. Conceptul poartă denumirea de homeschooling.

Educaţia acasă (traducere exactă a termenului homeschooling) înseamnă a-ţi educa copiii în afara unei şcoli publice sau private. Unele familii urmează fidel o programă şi organizează o adevărată clasă într-una dintre camere, având ore de studiu şi teme. Altele au doar câteva materii considerate „de bază” cărora le dedică un anumit timp pe zi, în mod structurat sau mai liber. Unele familii practică ceea ce John Holt a numit unschooling, adică nu au o programă şi nici măcar materii de bază, ci le acordă copiilor libertatea de a învăţa ce, cum, când şi cât vor.
Pentru a înţelege mai uşor, ne putem imagina educaţia acasă ca fiind o linie de la „școală acasă” până la unschooling, iar familiile care aleg educaţia în afara şcolii se pot plasa în oricare dintre puncte. Însă adevărul este că unschooling-ul este un concept diferit de „homeschooling”, prin faptul că pune într-adevăr deciziile importante în mâinile celui ce învață, nu ale părinților.(economica.net)

Ca orice concept și acesta are atât adepți cât și contestatari. Pentru a vă putea face o părere mai la subiect, atașez câteva articole ce au apărut despre acest mod de educație.

Adevărul despre homeschooling

Homeschooling sau educația acasă – mic ghid

Copiii educaţi acasă: Răspunsuri la întrebări stringente despre mişcarea homeschooling în România

Pentru că eu am un copil ce a făcut școala în sistemul de stat, altul neexistând la acea oră, dar și pentru că evoluția lui a fost de așa natură, personal nu sunt adepta acestui mod de educare în ceea ce-l privește pe fiul meu cel mic. Eu nu pot să asigur pregătirea necesară și aici mă refer la momentul în care copilul va ajunge în clasele gimnaziale și liceu. Poate în clasele primare m-aș fi descurcat, dar pentru mai târziu, din păcate, nu. 🙁 Oricum, Luca este în clasa a IV-a, deci ultima din ciclul primar, urmând ca de anul viitor să intre în ciclul gimnazial.

Nu sunt împotriva celor care optează pentru această modalitate de educare, ba din contra, îi apreciez pentru determinare și implicare. Numai cine nu a lucrat vreodată cu copilul acasă, nu știe ce implică acest lucru și cât timp trebuie alocat pentru a pregăti materialele necesare procesului de asimilare a cunoștințelor. Nu cred că este necesar de a mai pomeni de resursele financiare.

Dar până să intre în mentalul colectiv această noțiune, de homeschooling, am lucrat și eu, mulți ani, alături de copiii mei, înafara programului de la școală. Am căutat să abordez într-un mod mai plăcut, tot soiul de noțiuni din diferite materii și domenii. Dacă veți avea curiozitatea să răsfoiți acest blog, la secțiunea Activități copii, veți putea vedea mai multe activități pe care noi le-am făcut acasă. Și cu primul copil am făcut dar atunci nu era tehnologia informatică ajunsă atât de departe și nici comunicarea aceasta, interplanetară, ajunsă la așa un nivel.

luna 13

harta 6

DSC_1464

Atunci am confecționat diferite materiale, la dimensiuni reduse, care ne-au folosit și ne-au fost de un real ajutor. Am confecționat nenumărate hărți, tot soiul de puzzel-uri ce au trebuit asamblate de copil, fiecare parte a acestui puzzel reprezentând o etapă a procesului de învățare. Pentru că atunci când ne referim la materiale, este lesne de înțeles că ele trebuie să fie mici, pentru a putea fi mânuite de un singur copil. Este ceva diferit față de ce se întâmplă într-o sală de clasă, acolo unde zeci de perechi de ochi trebuie să urmărească ceea ce este notat pe o machetă.

Aceste materiale sunt mai migăloase și mai complicat de realizat. Tot ceea ce este la scară redusă este mai greu de confecționat și necesită mai multă migală și atenție sporită.

Dar când ești pasionat, în adevăratul sens al cuvântului, orice provocare reprezintă o plăcere.

Așa a apărut harta României în miniatură. Dimensiunea ei este puțin mai mare de o coală A4.DSCN4059

Se pot face tot soiul de activități cu ajutorul ei, iar pentru mai multe detalii puteți citi aceste articole.

Deasemenea, am mai confecționat și copacul vocalelor aici fiindu-mi de ajutor Camelia, mama Micului atelier de creație. În articolul scris de ea, cu atâta dibăcie, veți ști exact cum anume se folosește. Tot acolo găsiți și alfabetul mobil pe care-l puteți printa, gratuit. Mulțumim frumos, dragă Camelia!

DSCN4058  DSCN4052

Așadar, fie că învățați acasă sau la școală vă doresc un an nou școlar cu multe realizări dar mai ales cu tihnă, așa putând asimila mai bine și mai ușor tot ceea ce vă propuneți. Și nu uitați că fiecare dintre noi avem un ritm de care este bine să ținem seama. Știu, mai trebuie zorit, dar și aici este nevoie de măsură. 🙂

Mulțumesc frumos Oanei, pentru provocare și atitudine.

Dă-i un răspuns lui VavyAnulează răspunsul

2 gânduri despre “Activități educative copii – Și cei care fac homeschooling au nevoie de materiale, nu-i așa?”

%d