A fost odată o fetiţă care trebuia să înceapă şcoala.
Adică să păşească în clasa întâi – primul mare pas pe care îl fac copiii în viaţă.
Că eşti fetiţă sau băieţel, tot trebuie să faci pasul ăsta şi e foarte bine când îl faci cu o poveste în buzunar, care să te ajute să ai emoţii şi să nu ţi se pară că e ceva foarte obişnuit să te aşezi într-o bancă şi să deschizi un abecedar. Drept urmare, o mamă de viitoare şcolăriţă şi-a pus în gând să-i scrie fetei sale o primă poveste adevărată pentru această zi importantă.
Atâta doar că nu prea ştia de unde şi cu ce să înceapă.
Din fericire, povestea se arătă singură, spunând:– Cine eşti tu, care mă chemi?
– Eu? întrebă mama fetiţei, care, astfel chestionată, se simţea ca în clasa întâi…
Eu sunt… Mama „Ioanei”… se prezentă cu inima cât un purice, nădăjduind că a răspuns corect la o întrebare atât de grea…
– Te bucuri că începi şcoala?
– Păi, să vezi… ezită ea… luată prin suprindere şi descoperindu-se cam nepregătită…
– Spune-mi că „da” şi o să-ţi explic eu de ce te bucuri…
– Da de ce mă bucur?
– Te bucuri pentru că o să ai colegi noi şi dintre ei îţi vei alege prieteni minunaţi…
Te bucuri că o să ai o învăţătoare care o să te iubească pentru cât de cuminte şi de atentă şi de silitoare o să fii…
Te bucuri pentru că multe din „de ce”-urile tale o să-şi găsească răspunsuri în cărţi…
Te bucuri pentru că o să înveţi să scrii şi să citeşti singură şi nu o să mai depinzi de părinţii care cred că le ştiu pe toate…
Te bucuri pentru că o să ai creioanele tale şi caietele tale şi uniforma ta şi o să te îngrijeşti şi un pic o să te simţi şi tu „cineva”.
– Mulţumesc pentru aceste răspunsuri, zise mama viitoarei şcolăriţe, numai că eu sunt un pic „altcineva”…
– Lasă, nu te da mare… zise povestea.
Eşti o fetiţă care trece în clasa întâi…
– Şi o să mai am timp să mă joc cu fetele mele?
– Cu păpuşile tale, vrei să zici.
– Da, cu păpuşile mele.
– Desigur, după ce rezolvi temele cu atenţie ca să nu greşeşti şi să nu le repeţi de zece ori…
– Dar, sport o să fac?
– La ce-ţi trebuie sport?
– Păi, „pentru o minte sănătoasă într-un corp sănătos”, zise mama fetiţei, care-şi intrase în rolul de şcolăriţă şi acum avea pretenţii la o educaţie sănătoasă.
– Fireşte, dar depinde numai de tine.
Dacă eşti ambiţioasă şi nu te răzgândeşti după prima genoflexiune, poţi să faci orice.
– Şi după ce fac sport o să am timp să pictez?
– Doar dacă nu studiezi pianul, răspunse povestea, care cunoştea mulţi copii de clasa întâi foarte ocupaţi…
Însă şi foarte fericiţi să se exprime fiecare prin „talentul” primit de la Dumnezeu… anume pentru a se remarca în viaţă şi la şcoală…
– Acum, mama Ioanei, te las, zise povestea, că mai am şi alţi părinţi la care trebuie să mă duc şi să-i pregătesc pentru intrarea cu emoţie în clasa întâi…
Şi nu uita, vezi că ţi-am lăsat pe masă câteva subiecte pentru un coşuleţ cu poveşti… acum că ai pentru cine să scrii…
Fetita care incepe scoala, de Elia David
