Inspiraţia este o farsă pe care poeţii au inventat-o pentru a-şi da importanţă. Jean Anouilh
Viaţa este un lucru minunat despre care să vorbeşti sau despre care să citeşti în cărţile de istorie, dar e un lucru teribil atunci când trebuie să o trăieşti. ()
Unul din cei mai prolifici scriitori francezi, dramaturg cu o reputație internațională, Jean Anouilh (23 iunie 1910) a dorit ca temele abordate de el să mențină integritatea într-o lume în care compromisul este prezent din ce în ce mai mult.
Născut la Cérisole, un mic sat de la marginea Bordeaux-ului, Anouilh are strămoși de origine bască. Autorul susține că a moștenit mândria și conștiinciozitatea lucrului temeinic făcut de la tatăl său care era croitor de profesie. Latura sa artistică se poate datora mamei , care era violonistă, și întregea veniturile familiei cântând la un casino.
Primele încercări de a scrie piese de teatru datează de la vârsta de 12 ani. A fost acceptat la Sorbona, dar neavând posibilitatea de a-și plăti studiile, pleacă după 18 luni.
Anouilh va avea probleme financiare mereu, iar pentru a trăi relativ decent, s-a apucat să scrie, mai întâi scene comice pentru cinema.
La vârsta de 18 ani, Jean Anouilh vede o piesă de teatru a lui Jean Giraudoux, Siegfried, iar aceasta îi va marca existența și va constitui o sursă de inspirație.
În 1932 a scris L’Hermine. În 1933 – Mandarine. Piesele nu sunt bine primite de public, dar Anouilh perseverează până are primul succes major. Acesta datează din 1937, iar piesa se numește Călătorul fără bagaje.
În anii ’40, scriitorul se întoarce de la piesele contemporane pentru a scrie povești cu subiecte mitice, istorice. În toate piesele sale, dramaturgul aprofundează condiția umană. Eroii lui sunt rebeli, se revoltă în numele unui ideal.
Printre cele mai admirate piese amintesc: Antigona(1944), Invitație la castel (1947), Valsul toreadorilor (1952), Ciocârlia (1952), Becket sau onoarea zeilor (1959).
Antigona este piesa ce a avut cel mai mare succes. A fost jucată pentru prima dată, pe 6 februarie 1944, la Théâtre de l’Atelier, în timpul ocupației naziste.
Dacă în Antigona lui Cocteau vom observa o explorare a răului din oameni, în Antigona lui Anouilh se poate vorbi de o reconfigurare. Diferența majoră între Antigona dramaturgului francez și cea a lui Sofocle este de natură stilistică/artistică. Chiar dacă în 1944 piesa a avut o receptare ostilă, fiind considerată o scuză a colaboraționismului, în 1949 a avut cronici extrem de favorabile, atunci în distribuție fiind Sir Laurence Olivier și soția acestuia, Vivien Leigh.
Anouilh a scris scenariile mai multor filme de succes dar a și tradus, din limba engleză, lucrările altor dramaturgi.
La începutul anilor ’80 suferă de o boală de tiroidă, pentru ca mai apoi, după câțiva ani, să aibă un atac de cord. Se mută în Elveția pentru a se recupera, dar nu renunță la scris.
Pleca definitiv la data de 3 octombrie 1987.
Viaţa are modalităţile ei de a pune lucrurile în ordine. Foarte ordonată este viaţa. (Jean Anouilh)
