Articole Literatura de azi – Nevoia de teatru, Andrei Șerban

Teatrul este un loc unde noi, oamenii, venim ca să ne vedem în oglindă aşa cum suntem, nu cum am vrea să fim. Să vedem propria noastră viaţă, reflectată pe scenă de către actori într-un mod mai esenţial şi mai clar decât ce putem vedea noi înşine despre noi. Andrei Şerban

NEVOIA DE TEATRU

Putem spune, fără teamă, că Andrei Șerban este un regizor universal după ce a reușit să pună în scenă spectacole de teatru și operă în 39 de țări. Un ambasador pe care România ar trebui să-l aprecieze la adevărata lui valoare. Andrei Șeban (21 iunie 1943) cel mai important regizor român din a doua jumătate a secolului XX, care a plecat la 26 de ani din țară, cu trei cămăși și două perechi de pantaloni, pentru a ateriza în America. Acolo a răzbit.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie, în anul 1968, secția Regie, la clasa lui Radu Penciulescu, după care a debutat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. A plecat din țară în 1971 și s-a reîntors după 1989, pentru a conduce Teatrul Național din București.

A colaborat cu cele mai mari companii teatrale din lume unde a reușit montări grandioase.  Timp de 20 de ani a fost asociat cu Robert Brustein”s American Repertory Theatre Company. A lucrat, de asemenea, cu La MaMa Theatre, The Public Theatre, Lincoln Centre, Circle in the Square, Yale Repertory Theatre, the Guthrie Theatre, A.C.T. și cu New York City, Seattle și Los Angeles Opera.
În Europa a lucrat pentru Opera din Paris, Geneva, Viena si Bologna, cu Welsh National Opera, Covent Garden, Théâtre de la Ville, Helsinki Lilla Teatern, La Comédie Française.
În Japonia a pus în scenă spectacole pentru Shiki Company of Tokyo.

Spectacolele de operă puse în scenă de Andrei Șerban sunt: Evgheni Oneghin (1980) la Welsh National Opera, a fost prima producție lirică, Turandot (1984), Norma (1985), Fidelio (Covent Garden – 1986).
Opera din Paris : The Puritans (1997), L’Ange de feu (1991), Lucia Di Lammermoor (1995), L’Italienne a Alger (1998), Les Indes Galantes (1999).

Iată ce declara regizorul despre aceste experiențe:

Deseori am avut ocazia să observ în ce fel cuvintele, când sunt cântate, pot avea mai multă forță decât atunci când sunt vorbite. Lucrând în teatru pe texte din tragedia antică, am putut constata impactul direct, total, asupra spectatorilor, al incantației și sonorităților limbii vechi grecești. Lucrând în operă, am simțit la fiecare repetiție puterea muzicii de a transmite atât prin voce, cât și prin instrumente, o stare care instantaneu mă transportă într-o altă lume. Recunosc, îmi e imposibil să vorbesc despre muzică. Orice încercare de a o defini reprezintă o tentativă stângace și pur subiectivă. Dar, deși muzica poate însemna ceva diferit pentru fiecare dintre noi, și uneori chiar mie aceeași muzică îmi comunică lucruri diferite la diverse intervale de timp, important este că ea poate atinge simultan toate aspectele ființei. Emoția intuitivă și gândul logic, conectate prin sunetul muzicii, transformă animalul din noi în spiritual. Arta din antichitate avea un rol purificator, prin muzica lui Orfeu animalul era domesticit de o altă forță, mai fluidă, mai subtilă. De câte ori nu credem că problemele personale, sociale sau religioase nu au legătură și nu se influențează unele pe altele?! Ei bine, prin muzică realizăm că fiecare element e dependent de celelalte, totul e interconectat. Când ascult Bach sau chiar în mijlocul unei repetiții la operă, fiind pătruns de forța unui sextet de Mozart, dintr-odată viața mea pare să aibă sens.

Andrei Șerban a fost și este profesor la numeroase universități. Alături de alți 20 de regizori, a primit de la Societatea directorilor de teatru și coregrafilor, o distincție pentru impactul major pe care l-a avut în teatru.

Teatrul este singurul loc în care nu putem să creăm singuri. Un pictor, un scriitor nu are nevoie de nimeni. Un pianist nu are nevoie de nimeni. Dar pentru un actor sau un regizor e nevoie de ceilalți. Nu poate crea singur.

Articol publicat în revista online Literatura de azi.

Activități educative copii – Micul prinț, dacă nu ați citit-o încă, citiți-o. Dacă ați făcut-o deja, recitiți-o! Nu veți regreta, garantat!

A fost prima carte citită, din teancul pe care l-am pregătit pentru vacanța aceasta. Copilului i-a plăcut. Mult!

Micul prinț

S-a amuzat, a chicotit, a citit și recitit anumite pasaje, a desenat. Am ascultat (eu integral, Luca anumite capitole) și lectura lui Pittiș.

Micul prinț2

Am trăit astfel singur, fără a avea pe cineva cu care să stau de vorbă cu adevărat, până ce am avut o pană în deșertul Sahara, acum șase ani. Se stricase ceva la motor. Și cum n-aveam cu mine nici mecanic, nici pasageri, mă pregăteam să încerc să fac, de unul singur, o reparație dificilă. Era pentru mine o problemă de viață și de moarte. Abia mai aveam apă de băut pentru opt zile.

În prima seară am adormit pe nisip, la o mie de mile de orice ținut locuit. Eram mult mi izolat decât un naufragiat pe o plută în mijlocul oceanului. Vă închipuiți atunci surpriza mea, în zori, când m-a trezit un glas firav și ciudat. Zicea:

– Te rog… desenează-mi o oaie!

– Poftim?

– Desenează-mi o oaie…

Am sărit în picioare de parcă aș fi fost lovit de trăznet. M-am frecat la ochi. M-am uitat cu atenție. Și am văzut un prichindel cu totul extraordinar care mă privea cu gravitate. (…)

M-am uitat așadar la acea apariție făcând ochii mari de uimire. Nu uitați că mă găseam la o mie de mile de orice ținut locuit. Or, omulețul meu nu mi se părea a fi nici rătăcit, nici mort de oboseală, nici mort de foame, nici mort de sete, nici mort de frică. Nu avea deloc înfățișarea unui copil pierdut în mijlocul deșertului, la o mie de mile de orice ținut locuit. Când am izbutit în cele din urmă să vorbesc, i-am spus:

-Dar… ce faci aici?

Iar atunci el îmi repetă, foarte blând, ca pe un lucru foarte serios:

– Te rog… desenează-mi o oaie… (…)

Și așa am făcut cunoștință cu micul prinț.

Luca citește Micul prinț – fragment video

Luca și Micul prinț1 – fragment video

Micul prinț1

Ca un făcut, exact în aceeași perioadă am avut de scris un articol pentru revista online Literatura de azi, unde a și fost publicat. Tema – Antoine de Saint-Exupéry. Se putea potrivire mai mare? A citit și copilul, articolul. Asta pentru informații suplimentare și pentru a afla cine a fost autorul acestei minunate cărți. Dacă aveți un moment de răgaz, poate-l citiți și voi. 🙂

PRINȚUL AERULUI

Antoine de Saint-Exupéry (29 iunie 1900 – 31 iulie 1944) este cel pe care experiența unui zbor de la 12 ani, alături de Gabriel Wroblewski, unul din pionierii aviației franceze, l-a determinat să aleagă meseria de pilot. Mărturiile sale din această postură, de pilot și participant la război, sunt unice. A folosit avionul ca un instrument pentru a explora, dar și de a descoperi solidaritatea umană atât de necesară oamenilor, pentru a-și îndeplini sarcinile.

Născut în sânul unei familii cu rădăcini adânci în aristocrația franceză, Saint-Exupéry a avut parte de o copilărie ideală, lipsită de griji.

După ce a izbucnit Primul Război Mondial, pe data de 28 august 1914, Antoine și fratele său  au trebuit să se mute în Elveția, pentru a-și continua studiile.

Doi ani mai târziu, trupele americane debarcau în Franța, iar fratele său se stinge de febră reumatică, lucru ce îl va marca pe Antoine, care revine în Franța. La Școala de Arte frumoase din Paris, el studiază timp de 15 luni arhitectura, asta după ce nu reușește să devină licențiat al Academiei Navale Franceze.

În 1921 a fost recrutat de forțele aeriene franceze, iar un an mai târziu s-a calificat ca pilot militar. În 1926 a ajutat la alcătuirea rutelor de avion care traversau Nord-vestul Africii, America de Sud și Atlanticul de Sud. Cât timp a lucrat la compania Latécoère din Tolouse, Antoine a distribuit scrisori în Franța, Spania și Africa de Nord. În același an, este numit director al aeroportului Cap Juby din Rio de Oro, o regiune din Sahara.

În ciuda unui grav accident suferit în 1923, devine pilot de recunoaștere militară.

În 1926 debutează în lumea scrisului, publicând în paginile revistei Le Navire d’argent, prima sa nuvelă intitulată Aviatorul. Bucuria debutului său literar este umbrită de moartea surorii, după o luptă îndelungată cu tuberculoza.

Primul roman, Curierul de Sud, îl publică în 1929, pentru ca doi ani mai târziu să apară Zbor de noapte, încununat cu o prestigioasă distincție a literaturii franceze, Prix Femina.

Datorită firii sale deschise și binevoitoare, reușește să devină prieten cu autoritățile spaniole, dar și cu arabii din regiune, mediază disputele dintre ei și salvează piloții rătăciți în vastul deșert.

Se căsătorește cu Consuelo Suncin, o cunoscută membră a unui cerc de literați iluștri, printre care se numărau scriitorul belgian, laureat al premiului Nobel, Maurice Maeterlinck şi romancierul, poetul şi dramaturgul italian Gabriele D’Annunzio.

Studiourile de la Hollywood ecranizează romanul său, Zbor de noapte, în anul 1933, iar în distribuție se regăsesc nume sonore ale vremii: Clark Gable, Myrna Loy, Helen Hayes, John şi Lionel Barrymore.

Urmează o perioadă în care Antoine suferă mai multe accidente de avion, în urmă cărora are de suferit. După ce se prăbușește în deșertul Sahara, fiind găsit după mai multe zile și salvat de o caravană de beduini, își cumpără un avion marca Caudron Simon, cu care se prăbușește, din nou, de această dată în Guatemala. Acest din urmă accident a fost și cel mai grav, scriitorul nevindecându-se complet niciodată. Dar, pe tărâm literar, activitatea sa este încununată de succes. Aventurile sale din America de Sud și Sahara sunt descrise în volumul de memorii, Ținutul bărbaților.

Pentru că în Europa războiul reapare, Antoine se înrolează, efectuând misiuni de recunoaștere. Se refugiază la New York, unde duce o campanie pentru a-i convinge pe americani să se alăture aliaților. În plin război apare Micul prinț, carte ce a cunoscut un succes mondial, fiind considerată a avea vânzările cele mai mari, după Biblie și Capitalul lui Karl Marx. În Citadela, roman ce va fi publicat postum, se va vedea tristețea și pesimismul autorului.

31 iulie 1944, este data când pilotul va pleca în ultima sa misiune, aceea de a face fotografii de recunoaștere. Tot în acea zi, avionul său avea să dispară.

În 1998, un pescar a găsit brățara metalică pe care era gravat numele Antoine de Saint-Exupéry, specialiștii considerând că este un fals, până când, un scafandru a găsit în aceeași zonă, epava unui avion de recunoaștere din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Cauza morții nu a putut fi stabilită niciodată, ea rămânând un mister până în ziua de astăzi.

Cât despre Micul prinț, dacă nu ați citit-o încă, citiți-o. Dacă ați făcut-o deja, recitiți-o! Nu veți regreta, garantat!

Cum poți să nu te bucuri, atunci când îmbini două îndeletniciri atât de dragi sufletului tău?

Articole Literatura de azi – Un mândru tânăr (și sfioasa lui)

Inocenţa şi frumuseţea au un singur duşman: scurgerea timpului. William Butler Yeats

UN MÂNDRU TÂNĂR (ȘI SFIOASA LUI)

Născut în Dublin, Irlanda, la 13 iunie 1865, William Butler Yeats a fost fiul unui pictor irlandez bine-cunoscut, John Butler Yeats.  Poet, dramaturg și prozator, a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1923.

Și-a petrecut o parte din copilărie la Londra, după care a revenit la Dublin, la 15 ani, pentru a continua studiul picturii, dar a descoperit faptul că îi plăcea mai mult poezia. Între timp, Yeats a început să scrie: două versuri scurte au apărut în Revista Universității din Dublin în 1885. Atunci când familia s-a mutat la Londra în 1887, Yeats a preluat viața unui scriitor profesionist.

Fascinat de la o vârstă foarte fragedă de legendele oculte irlandeze, Yeats a fost profund implicat în politica din Irlanda, iar în anii douăzeci, în ciuda independenței Irlandei de Anglia, versetul lui a reflectat un pesimism cu privire la situația politică din țara sa și din restul Europei.

Yeats era un tânăr mândru, și mândria i-a cerut să se bazeze pe gustul și simțul său artistic. El nu a fost lăudăros, dar aroganţa spirituală l-a cuprins ușor. Poemele sale timpurii, adunate în Rătăcirile de Oisin, și alte poeme (1889), sunt opera unui estet, de multe ori frumos, dar întotdeauna rarefiat, strigătul unui suflet pentru eliberarea de circumstanță.

A devenit rapid implicat în viața literară din Londra. El a devenit prieten cu William Morris și WE Henley, și a fost un co-fondator al Clubului Rhymers , ai cărui membri mai erau și  prietenii lui, Lionel Johnson și Arthur Symons. În 1889 Yeats întâlnit-o pe Maud Gonne, o frumusețe irlandeză, arzătoare și strălucitoare. Din acel moment, așa cum scria el, tulburarea vieții mele a început. Aceasta nu i-a răspuns cu aceeași pasiune, plăcându-l și admirându-l, dar nedorind a fi cu el.

Sfioasa

Sfioasă, sfioasă,
Sfioasă dorului meu,
Se mişcă la para focului
Cu gândul departe.

Aduce talerele
Şi le așază la rând –
Într-un ostrov pe ape
Cu ea o să merg,

Aduce lumânările
Şi luminează odaia cu perdele lungi,
Sfioasă pe pragul uşii
Sfioasă în întuneric.

Sfioasă ca un iepure de casă,
Gata de ajutor şi sfioasă –
Într-un ostrov de ape,
Cu ea o să merg.

După 1910, arta dramatică a lui Yeats a luat o întorsătură bruscă spre un stil extrem de poetic, statică și ezoterică. Piesele sale ulterioare au fost scrise pentru micul public; experimentează cu măști, dans, muzică și au fost profund influenţate de japonezul Noh. Deși un patriot convins, Yeats  a deplâns ura și bigotismul mișcării naționaliste, iar poezia lui este plină de protest împotriva ei.

Yeats este unul dintre puținii scriitori ale căror lucrări au fost scrise mai mult după acordarea Premiului Nobel. Întrucât el a primit premiul în principal pentru lucrările sale dramatice, astăzi, această semnificație se bazează pe realizarea lui lirică. Poezia sa, în special volumele Lebedele la Coole (1919), Michael Robartes și Dancer (1921),Turnul (1928),  precum și Ultimele Poezii și piese de teatru (1940), l-au făcut unul dintre poeții cei mai influenți ai secolului XX. Temele sale recurente sunt contrastul artă și viață, măști, teoriile ciclice ale vieții (simbolul scărilor de lichidare) și idealul de frumusețe în contrast cu tumultul vieții moderne.

Se stinge din viață la data de 29 ianuarie 1939.

Articol publicat în revista online Literatura de azi.

Machete didactice – Despre o clasă pregătitoare alcătuită din… Fluturași

Iată ce spunea prof. Iliana Dumitrescu, director adjunct, Institutul de Științe ale Educației, în 2012, atunci când s-a implementat această nouă noțiune în învățământul românesc:

Clasa pregătitoare este o noutate pentru sistemul de învăţământ românesc. Este normal ca toţi cei implicaţi să aibă întrebări la care încă nu au găsit răspuns, începând cu părinţii care au optat pentru înscrierea copilului la clasa pregătitoare şi continuând cu toate cadrele didactice care vor preda la această clasă. Nu lipsa de transparenţă creează această stare despre care amintiţi, ci tocmai elementul de noutate şi lipsa de experienţă, pe care sunt convinsă că le vom depăşi odată cu începerea noului an şcolar.

Mai multe puteți citi accesând www.ise.ro

Oare s-au găsit răspunsurile? Din 2012 până acum, s-a deslușit despre ce este vorba în această clasă pregătitoare și ce anume se urmărește cu introducerea ei?

De când sunt mamă de școlar, din 2002, în fiecare an a intervenit câte o schimbare. Am prins înmulțirea în clasa a II-a, prentru ca mai apoi să fie la clasa a III-a, teze unice, și câte și mai câte. Clasa pregătitoare nu am mai parcurs-o, pentru că Luca s-a încadrat, după evaluarea psihologică, la clasa a I-a.

Nu știu, cu exactitate cum s-a văzut ea, cu adevărat, de cei care au intrat în acest proiect, dar am auzit tot felul de remarci, pozitive dar și negative.

Important este că această formă de învățământ există, figurează în școli, nu în grădinițe. Există voci care spun că va reveni în grădiniță, dar până se va întâmpla asta…

Ce se poate face pentru a o parcurge cât mai bine? La această întrebare pot răspunde doamnele care stau în fața elevilor și părerile sunt de mai multe feluri. Mai pot răspunde și părinții, cei care trebuie să facă echipă bună alături de dascăli.

Ce ține de mine și anume să înfrumusețez clasele micilor școlari, fac cu toată dăruirea și cu toată dragostea.

Astăzi, despre Fluturași, mai bine spus despre o soluție de a împodobi clasa în care vor sosi cei mai tineri învățăcei.

Materiale didactice iulie20156

Detaliile tehnice sună așa:

fluturele este mare, are 1 metru înălțime și lățimea de 80 centimetri
fluturica este înaltă de 92 centimetri și lată de 70 centimetri
florile au un diametru de 28 centimetri
literele sunt de 13 centimetri

Materiale didactice iulie20154Materiale didactice iulie20155Cât timp am lucrat la aceste machete, am ascultat (mai mult) și vizionat (printre picături) filmul Maria Mirabela. Dacă nu ați avut până acum curiozitatea să-l vedeți, e un moment prielnic. Veți asculta cum cântă Anda Călugăreanu, auzi versurile lui Grigore Vieru, totul în regia talentatului Ion Popescu Gopo.

„Maria Mirabela”(1981 ) Молдова-фильм. (Сoproducţie româno-sovietică.)

Și pentru că totul este pregătit, trebuie să mai așteptăm sosirea Fluturașilor.

Machete didactice – Ce alegi pentru a-ți decora sala, în toamnă? Iată o idee!

Spuneam, și nu o dată, că există o infinitate de modalități de a-ți decora sala de grupă sau clasă, în care te joci, lucrezi și înveți, alături de copii.
Mie mi-a plăcut uniforma doar la școală, că în altă parte nu-i văd rostul. Așa că îmi doresc să realizez materiale diverse și, dacă se poate, să nu repet modelele.
Am întâlnit în multe locuri în care am fost, o sumedenie de decorațiuni identice, care nu-ți povesteau nimic despre personalitatea celor care-și desfășurau activitatea acolo. Eu cred că fiecare are un mod de-a fi, preferințe și simpatii, iar acest lucru nu are cum să nu se regăsească și în ambient. De aceea, am tot pledat pentru lucrurile personalizate, pentru că ideile sunt infinite, iar punerea lor practică, nu de nerealizat. Se pot confecționa machete, materiale, după dorința educatorului sau învățătorului, unicat. Iar prețurile nu sunt de nesuporta. Unde mai pui că se pot stabili tot felul de strategii care să fie îmbrățișate și agreate de ambele părți.

În acest sens și pentru a veni în întâmpinarea celor rostite mai sus, am confecționat un colțișor de toamnă. Se poate adapta și completa cu multe. Depinde de creativitatea și disponibilitatea fiecărui.

Materiale didactice iulie2015

Materiale didactice iulie20151Materiale didactice iulie20153

Detalii tehnice:
dimensiunea copacului este de 1 metru, înălțime
dimensiunea ariciului este de 50 centimetri
dimensiunea fetiței cu umbrela multicoloră este de 80 centimetri
materialele mărunte – ciupercile sunt de 25 centimetri

Spor și inspirație maximă! Și, vacanță plăcută!

Articole Literatura de azi – Urmează-ți visul, Ella Fitzgerald

Americanii au inventat vreo două lucruri bune: baseball-ul şi jazz-ul. Clint Eastwood

URMEAZĂ-ȚI VISUL!

Supranumită  Prima Doamnă a Cântecului, Ella Fitzgerald a fost cea mai populară cântăreață de jazz, de sex feminin, din Statele Unite pentru mai mult de jumătate de secol.

Posesoare a unui timbru vocal deosebit, putea cânta balade și imita orice instrument din orchestră,  a fost remarcată prin puritatea tonului, dicție, frazare și intonație. În timpul vieții a câștigat 13 Premii Grammy și a vândut peste 40 de milioane de albume.

A lucrat și colaborat cu cei mai buni artiști de jazz. Printre ei, Duke Ellington, Count Basie și Nat King Cole, Frank Sinatra, Dizzy Gillespie și Benny Goodman. Publicul ei era format deopotrivă din săraci și bogați.

Ella Fitzgerald (25 aprilie 1917) a avut o copilărie sărăcăcioasă, dar fericită.  A fost pasionată de dans și a frecventat biserica, acolo unde a avut și o perioadă scurtă de timp în care a luat lecții de pian.

Când avea 15 ani mama ei a murit în urma unui atac de cord, iar după asta a urmat o perioadă foarte grea pentru ea. Abuzată fiind de tatăl ei vitreg s-a refugiat la mătușa ei. La un moment dat a lucrat la un bordel unde a fost prinsă de autorități. A fost plasată într-un azil pentru orfani de culoare. Dar nici acolo nu a stat multă vreme pentru că a fugit, petrecându-și mai apoi, o perioadă, pe străzi.

A debutat la 21 noiembrie 1934, la vârsta de 17 ani, la Teatrul Apollo din Harlem, New York. Pentru că a atras un public numeros, a putut participa la unul din cele mai vechi concursuri, Amateur Nights.

L-a întâlnit pe Chick Webb și orchestra sa, alături de care a cântat cu regularitate. Când Webb a murit, la 16 iunie 1939, trupa sa a fost redenumită Ella and her Famous Orchestra, iar cântăreața a devenit liderul ei. A înregistrat aproape 150 de melodii cu orchestra înainte de a se despărți. În 1942, Fitzgerald a părăsit trupa pentru a începe o carieră solo. A semnat la Decca, unde a avut mai multe hit-uri. La Decca, cu Milt Gabler ca manager, Fitzgerald a început să lucreze în mod regulat pentru impresarul jazz Norman Granz și a apărut în proiectul  Jazz la Filarmonica (JATP). Relația ei cu Granz s-a consolidat, atunci când el a devenit managerul ei, deși ar fi putut cu aproape un deceniu înainte s-o înregistreze pe una din numeroasele lui case de discuri.

 În 1945, înregistrează un deosebit succes alături de trompetistul Dizzy Gillespie ca virtuoasă în genul scat (improvizații vocale fără cuvinte) în stilul Bebop. Doi ani mai târziu apare pentru prima dată pe scena teatrului Carnegie Hall din New York împreună cu saxofonistul Charlie Parker. Interpretează cântece compuse de cei mai cunoscuți compozitori americani, ca George Gershwin, Duke Elington, Cole Porter. Împreună cu orchestra lui Duke Ellington întreprinde turnee în Europa și America de Nord. Concertele erau deschise cu celebra compoziție a lui Duke Ellington, Take the „A” Train, Ella Fitzgerald fiind una din rarele interprete vocale ale acestei dificile bucăți muzicale. Legendare au rămas aparițiile ei alături de trompetistul Louis Armstrong în concerte sau în opera Porgy and Bess de George Gershwin, în care interpreta cu deosebită sensibilitate faimoasa arie Summertime. Ca actriță și cântăreață a apărut în filmele muzicale Pete Kelly’s BluesSt. Louis Blues, Let No Man Write My Epitaph. A fost căsătorită cu celebrul basist Ray Brown.

Și-a întrerupt temporar cariera în 1966, din cauza unei probleme de sănătate – dezlipire de retină. După  intervenția chirurgicală nu a mai apărut în public.  În anul 1992 a susținut ultimul său concert. Apoi, starea sănătății sale se deteriorează. Se stinge din viață la data de 15 iunie 1996.

Articol publicat în revista online Literatura de azi.
Ella Fitzgerald & Louis Armstrong – Ella & Louis – Full Album