Copiii își amintesc copilăria lui Creangă; este o amintire a unei amintiri. Adolescenții își amintesc copilăria lor; este aidoma cu a lui Creangă. Bătrânii sunt Creangă; prezența aievea, copilărie veșnică, o copilărie a lumii. Copii din lumea întreagă, Creangă vine la noi prin basm și legendă. (Sabin Bălașa)
Marele povestitor Ion Creangă nu ne-a lăsat doar poveștile și Amintirile din copilărie ci, pentru cei care nu știu, el este autorul și cel care a conceput, alături de alți cinci dascăli pricepuți, Metoda nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primară, sau cum este mai bine cunoscut, Abecedarul lui Creangă.
George Călinescu spunea: Creangă se uni cu cinci institutori, (C. Grigorescu, Gh. Ienăchescu, V. Răceanu, N. Climescu, A. Simionescu), spre a compune un abecedar ca lumea. Până atunci, copiii învăţaseră să citească cum da Dumnezeu şi după cum era şi dascălul, cărţi fiind puţine şi proaste.
Acest abecedar a venit cu un concept nou în care se arăta că scrisul se poate învăța o dată cu cititul, prin introducerea treptată a vocalelor și consoanelor.
Dar cum a ajuns această carte să fie tipărită? După Unirea din 1859, autoritățile școlare se confruntau cu o mare problemă, aceea a uniformizării manualelor, modernizării conținutului și generalizării alfabetului latin în redactarea acestora. S-a organizat un concurs în care erau formulate și condițiile pe care trebuiau ca acestea să le întrunească: fiind cărți destinate pentru clasele primarie, caută să fie scrise în limbă câtu se poate de populară; să fie lucrate după cele mai noi metode de învățământu […]; să nu fie reproducțiunea sau imitațiunea cu neînsemnate modificațiuni a cărților esistente și adoptate în școle, și în totu modu să fie superioare cărților esistente.
Ion Creangă tocmai fusese numit, prin decret domnesc, institutor provizoriu la clasa I a Școlii primare Trei Ierarhi. Atunci, el folosea abecedarul lui Iarca, iar activitatea de predare se desfășura în două metode: una lancasterială și una scriptolegă. Cea de-a două nu avea suport de curs, astfel că în 1864 a apărut abecedarul scriptologic al evreului Schwartz, însă acesta avea, din păcate, ca principal defect, probleme de limbă, asta pentru că autorul nu cunoștea bine limba română.
Se spune că, la îndemnul lui Maiorescu, Creangă a început să adune material pentru redactarea unui manual destinat învățării scrierii și citirii. Creangă se întâlnea în fiecare seară cu alți cinci institutori, pentru discuții și redactare.
În 1867, au finalizat lucrarea și a fost propusă spre publicare Societății Junimea, însă aceasta nu dispunea de un corp de literă caligrafică, necesară învățării scrisului de mână, astfel că autorii s-au adresat Societății pentru învățătura poporului român. Nu numai că au publicat-o, dar au suportat și costurile celor 4000 de exemplare.
După prima apariție a fost adoptat și aprobat ca manual, prin decizia Ministerului Instrucțiunei Publice și al Cultelor, iar în 1876, Carol I a aprobat-o prin decret domnesc.
Din mesajul abecedarului nu lipsesc spiritul patriotic și identitatea românească.
Eu sunt de națiune română, pentru că și părinții mei sunt români; eu am una țară română mare și frumoasă, care este patria mea.
Timp de mai multe decenii, dascălii au apreciat manualul și l-au utilizat pe scară largă, el continuând să apară și după moartea lui Creangă.
Mai trebuie spus că manualul cuprindea trei părți și se încheia cu o secțiune de rugăciuni și tabele aritmetice.
Articol apărut în revista online Literatura de azi.
