Teatrul este un loc unde noi, oamenii, venim ca să ne vedem în oglindă aşa cum suntem, nu cum am vrea să fim. Să vedem propria noastră viaţă, reflectată pe scenă de către actori într-un mod mai esenţial şi mai clar decât ce putem vedea noi înşine despre noi. Andrei Şerban
Putem spune, fără teamă, că Andrei Șerban este un regizor universal după ce a reușit să pună în scenă spectacole de teatru și operă în 39 de țări. Un ambasador pe care România ar trebui să-l aprecieze la adevărata lui valoare. Andrei Șeban (21 iunie 1943) cel mai important regizor român din a doua jumătate a secolului XX, care a plecat la 26 de ani din țară, cu trei cămăși și două perechi de pantaloni, pentru a ateriza în America. Acolo a răzbit.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie, în anul 1968, secția Regie, la clasa lui Radu Penciulescu, după care a debutat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. A plecat din țară în 1971 și s-a reîntors după 1989, pentru a conduce Teatrul Național din București.
A colaborat cu cele mai mari companii teatrale din lume unde a reușit montări grandioase. Timp de 20 de ani a fost asociat cu Robert Brustein”s American Repertory Theatre Company. A lucrat, de asemenea, cu La MaMa Theatre, The Public Theatre, Lincoln Centre, Circle in the Square, Yale Repertory Theatre, the Guthrie Theatre, A.C.T. și cu New York City, Seattle și Los Angeles Opera.
În Europa a lucrat pentru Opera din Paris, Geneva, Viena si Bologna, cu Welsh National Opera, Covent Garden, Théâtre de la Ville, Helsinki Lilla Teatern, La Comédie Française.
În Japonia a pus în scenă spectacole pentru Shiki Company of Tokyo.
Spectacolele de operă puse în scenă de Andrei Șerban sunt: Evgheni Oneghin (1980) la Welsh National Opera, a fost prima producție lirică, Turandot (1984), Norma (1985), Fidelio (Covent Garden – 1986).
Opera din Paris : The Puritans (1997), L’Ange de feu (1991), Lucia Di Lammermoor (1995), L’Italienne a Alger (1998), Les Indes Galantes (1999).
(sursa foto: institutul cultural român)
Iată ce declara regizorul despre aceste experiențe:
Deseori am avut ocazia să observ în ce fel cuvintele, când sunt cântate, pot avea mai multă forță decât atunci când sunt vorbite. Lucrând în teatru pe texte din tragedia antică, am putut constata impactul direct, total, asupra spectatorilor, al incantației și sonorităților limbii vechi grecești. Lucrând în operă, am simțit la fiecare repetiție puterea muzicii de a transmite atât prin voce, cât și prin instrumente, o stare care instantaneu mă transportă într-o altă lume. Recunosc, îmi e imposibil să vorbesc despre muzică. Orice încercare de a o defini reprezintă o tentativă stângace și pur subiectivă. Dar, deși muzica poate însemna ceva diferit pentru fiecare dintre noi, și uneori chiar mie aceeași muzică îmi comunică lucruri diferite la diverse intervale de timp, important este că ea poate atinge simultan toate aspectele ființei. Emoția intuitivă și gândul logic, conectate prin sunetul muzicii, transformă animalul din noi în spiritual. Arta din antichitate avea un rol purificator, prin muzica lui Orfeu animalul era domesticit de o altă forță, mai fluidă, mai subtilă. De câte ori nu credem că problemele personale, sociale sau religioase nu au legătură și nu se influențează unele pe altele?! Ei bine, prin muzică realizăm că fiecare element e dependent de celelalte, totul e interconectat. Când ascult Bach sau chiar în mijlocul unei repetiții la operă, fiind pătruns de forța unui sextet de Mozart, dintr-odată viața mea pare să aibă sens.
(sursa foto: adevărul.ro)
Andrei Șerban a fost și este profesor la numeroase universități. Alături de alți 20 de regizori, a primit de la Societatea directorilor de teatru și coregrafilor, o distincție pentru impactul major pe care l-a avut în teatru.
Teatrul este singurul loc în care nu putem să creăm singuri. Un pictor, un scriitor nu are nevoie de nimeni. Un pianist nu are nevoie de nimeni. Dar pentru un actor sau un regizor e nevoie de ceilalți. Nu poate crea singur.
Articol publicat în revista online Literatura de azi.
