Sau cel puțin cum a fost la noi. Pentru că am tot citit în ultima vreme despre finalurile de an școlar de pe diferite tărâmuri, acum, că sentimentele s-au mai așezat, poate e bine să scriem pentru a ne aduce aminte de cum a fost în cazul nostru. Și pentru a mai transmite că nu tot ceea ce se spune despre învățământul românesc, este adevărat.
Știu, mulți dintre noi ne-am dori să trăim într-o țară în care societatea este mai bine pusă la punct și unde civilizația și democrația sunt așezate. Dar, din păcate, nu este posibil ca toată lumea să emigreze și pe urmă, chiar nu putem face nimic, pentru a ne duce traiul frumos și decent, aici? Eu cred că se poate și că ține, exclusiv, doar de noi. Da, vor veni voci care ne vor aminti, pentru a nu știu câta oară, că sistemul, că politicienii, că… că… că… . Numai că o parte dintre noi nu doresc să fie în această ecuație și încearcă, din răsputeri, să schimbe rezultatul final. Al ecuației. 🙂
Am văzut muuulte materiale cu nemulțumiri legate de serbări, de diplome, de profesori și educatori nu știu cum, de colegi de clasă tot nu știu cum, de câte și mai câte. Și nu contest că așa stau lucrurile sau că nu este adevărat. Dar, continui să spun și cred, că nu se poate generaliza. În funcție de oamenii din comunitatea respectivă, desfășurarea evenimentelor, fie că este vorba de viața de zi cu zi sau de cele festive, pot îmbrăca forme frumoase, firești, comode.
Oare, nu noi suntem cei care le facem? Oare, nu noi putem schimba ceea ce produce disconfort? Condiția de bază este să facem ceva, efectiv, nu numai să criticăm și să boscorodim de pe margine. Pentru că cel mai ușor este să fii nemulțumit.
Revenind la finalul nostru de clasa a III-a, a fost unul scurt și la obiect. A durat aproximativ 40 de minute, timp în care s-au citit rezultatele școlare dar și o parte din cele extrașcolare, atâtea câte au mai rămas după interzicerea multora din concursurile plătite.
Copiii au stat în bănci, clasa a fost gătită de sărbătoare, iar atmosfera a fost una extrem de relaxată. Totul a început la ora 8.00 dimineața, pentru că la ora 8.45 să fim, deja, în drum spre casă.
La premiere se simte gustul muncii de peste an. Acum se culeg roadele implicării, interesului și seriozității. Gustul amar al nereușitei este greu de gestionat, atât de copii cât și de părinți. În clasă la Luca au fost foarte mulți elevi ce au terminat cu calificative maxime, semn că băiatul meu cel mic are parte de colegi ambițioși și silitori. Ca peste tot, există și copilași care nu au reușit să se mobilizeze, din diferite motive, dar care, cu această ocazie și-au promis că pe viitor se vor strădui. Cât despre afirmații de genul „eu nu vrea ca al meu să fie de FB” să se bucure cei în cauză că nu li se pot citi gândurile. Mi-e greu să cred că dorești ca al tău copil să fie codaș, ultimul din colectivul lui.
Fiecare, în parte, știe cum s-a desfășurat anul școlar, cum s-au obținut calificativele și e normal ca vacanța ce urmează să reprezinte un bun prilej de a corecta ceea ce este de corectat. Însă și aici, părerile sunt împărțite. Despre „lasă-l dragă, că-i vacanță”, am mai vorbit și voi continua să o fac. Apopos de asta, am citit un studiu al unor specialiști, iar ei afirmă că îi sunt necesare creierului, două săptămâni de repaus total, în cazul școlarilor, pentru ca circuitele să se refacă. După asta este bine, ca treptat, să se reintroducă temele. Cine crede că vacanța este o perioadă în care să zaci, din punct de vedere intelectual, amarnic se mai înșală.
Așadar, am avut parte de o festivitate frumoasă, aerisită, scurtă, semn că se poate și aici, în locul unde se agață harta-n cui. Evident că e loc de mai bine, dar speranța nu-i pierdută.
Noi vă dorim o vacanță plăcută, sănătoasă, pe sufletul vostru. Și nu uitați să citiți. Zău că merită!
P.S. Dacă am dori să emigrăm? Da, dar nu se poate. Sunt mulțumită, că măcar unul dintre noi a reușit să facă acest lucru. Iar viitorul, știm noi ce ne rezervă? Nu, dar putem spera!
