Articole Literatura de azi – Obsesia originalității

Faimos pentru povestirile sale fantastice, Jorge Luis Borges (24 august 1899) este cel care a unit în ele, cu măiestrie, idei filozofice și metafizice cu teme clasice ale fantasticului.

Borges a fost crescut într-un cartier ponosit din Buenos Aires și primește de mic o educație multilingvă, deoarece familia lui avea rădăcini britanice. Avându-l ca exemplu pe tatăl său, un mare intelectual care a predat la o școală engleză, primele cărți citite de micul Borges au fost Aventurile lui Huckleberry Finn, romanele lui H.G. Wells, dar și Don Quijote, toate în limba engleză. Stimulat continuu de exemplul tatălui, Borges avea să mărturisească mai târziu că lui îi datorează cariera literară.

În ajunul Primului Război Mondial, în 1914, el pleacă alături de familie la Geneva unde învață franceza și germana.  A petrecut un an, 1919, în Mallorca și în Spania, acolo unde s-a alăturat unui grup de tineri din Mișcarea Ultraistă. Totdeauna va susține că un ultraist autentic trebuie să se diferenţieze de toţi ceilalţi membri ai grupării, că trebuie să aibă o voce originală. Obsesia asta îl va duce cu timpul la a căuta originalitatea proprie, dar şi aspectele comune, în raport cu orice creator.

Își redescoperă orașul natal atunci când revine la Buenos Aires, în anul 1921. Apare primul volum de versuri,  Fervoare de Buenos Aires, Poemas (1923; Fervour de Buenos Aires, Poezii).

Artă poetică

Să cauţi râul ce e timp şi apă,
Să-ţi aminteşti că timpu-i tot un râu,
Să ştii că ne petrecem ca un râu
Şi-al nostru chip se oglindeşte-n apă.

Să simţi că veghea este tot un vis…
Visând că nu visează… şi că moartea,
Ce spaimă aduce-n suflet, este moartea
Din noaptea rece ce se cheamă vis.

Să vezi în zi, în lună, -n an simboluri
De ani şi luni şi trecătoare zile.
Jignirea s-o transformi a ăstor zile
În muzică, în zvonuri şi simboluri.

Să vezi în moarte-un vis, în asfinţit
Un aur trist – aceasta-i Poezia,
săracă, fără moarte. Poezia
Se-ntoarce-n auroră şi-asfinţit.

Spre seară, câteodată, vezi un chip
Ce te priveşte dintr-o ştearsă-oglindă.
La fel şi arta cată-a fi oglindă
Ce ne arată propriul nostru chip.

Sătul, cum zice-aedul, de minuni,
A plâns Ulise revăzând Ithaca
Umilă, verde. Arta-i ca Ithaca
De verde veşnicie, nu minuni!

Şi este ca un râu necontenit
Ce trece şi rămâne, e acelaşi,
Eternul Heraclit, mereu acelaşi
Şi altul, ca un râu necontenit.

Începe să scrie proză scurtă în anii 30. La 36 de ani publică primul său volum important Istoria universala a infamiei. În anul 1938 tatăl său a murit, iar el a suferit o rană severă la cap care i-a pus viața în pericol. Se pare că acesta a fost momentul care l-a eliberat până în cele mai adânci forțe ale creației. Au urmat 8 ani în care a scris cele mai bune povestiri fantastice adunate în volumul Fictions și a volumul Aleph.

În anii ’50 devine director al Bibliotecii Naționale. Când dictatura lui Juan Peron a venit la putere, în 1946, Borges a fost demis din această funcție.  Revine pe același post când Peron este înlăturat, în 1955, dar activează și ca profesor de literatură engleză și americană la Universitatea din Buenos Aires.

Începe să orbească fapt care-l determină să-și dicteze opera mamei, dar și secretarilor sau prietenilor. Lucrările care datează din această perioadă târzie, cum ar fi El hacedor și El libro de los seres imaginarios (Cartea ființelor imaginare), aproape șterg diferențele dintre genurile de proză sau poezie.

În România este cunoscut mai ales prin volumele sale de povestiri: Istoria universală a infamiei, Grădina potecilor ce se bifurcă, Moartea și busola. La Editura Polirom au mai apărut: Poezii (2005), Cărți scrise în doi (2005, 2008), Moartea și busola, Proza completă 1 (2006), Cartea de nisip, Proză completă 2 (2006), Eseuri (2006), Cartea ființelor imaginare (în colaborare cu Margarita Guerrero, 2006), Texte captive (2010) și Dialoguri(alături de Ernesto Sábato, 2010).

Se stinge din viață la data de 14 iunie 1986.