machetedidactice.com

Activități educative copii – Lecturi văratice pe tăpșanul copilăriei. „Pasărea nopții” de Stelian Țurlea

Poate sunt dintre voi care nu au cunoștința acestui termen: tăpsan. În ceea ce mă privește, tăpșanul este prezent în viața mea din cele mai fragede amintiri ale copilăriei atunci când, alături de părinții mei, aveam bucuria de-a încinge tot soiul de jocuri, lângă frații mei. Tot de atunci nu pot uita gustul untului făcut în casă, pentru că tata reușea dintr-un caimac proaspăt spumuit de pe laptele fiert, să facă cele mai delicoase sendvișuri, ever. 🙂

Așadar, conform dex-ului: tăpșan – Loc neted și ușor înclinat care apare la baza versantelor și povârnișurilor în regiunile de deal și de munte. ♦ Coastă a unui deal sau a unui munte; pantă, povârniș.

Ei, iată că, nu doresc nici după atâta amar de vreme să renunț la aceste îndeletniciri, chiar dacă acum nu eu sunt cea care aleargă și se bucură de fiecare descoperire, ci copiii mei. Am experimentat și cu primul băiat aceste trăiri, iar acum i-a venit rândul celui mic să practice acest exercițiu. Sunt întrebată dacă nu se plictisește și dacă nu cere să plecăm de acolo. Nu, nu se plictisește și nici nu cere să plecăm. Stăm, amândoi, și citim, vorbim despre tot soiul de probleme de-ale lui, de-ale mele. Despre școală… colegi… așteptări… griji… bucurii.

DSCN2473

Sezonul de anul acesta a debutat cu cartea domnului Țurlea, Stelian Țurlea. Se numește Pasărea nopții Poveștile lui Daniel.

pasărea nopții

Mă bucur grozav că am descoperit cărțile domnului Țurlea. Sunt în număr de nouă și aici mă refer la cele adresate copiilor (și nu numai lor, dacă e să mă întrebați pe mine).

Pasărea nopții. Povești cu Daniel – 1988

Cavalerul spațial. Aventuri cu Daniel – 1999

Călătorie fantastică în vreme de eclipsă – 2000

Virusul Mileniului – 2000

Daniel și Dracula – 2001

Magicianul în Pădurea Uitării – 2002

Planeta portocalie – 2003

Relatare despre Harap Alb

Prințul iluziilor, 2005

Iată ce declara domnul Țurlea într-un interviu publicat în bookmag.eu:

Când mi-am dat însă drumul, am simţit că nu mă mai opresc, sigur am prea multe poveşti în mine. Scriu la fel de uşor cronică, roman, poveşti pentru copii. Orice gen îmi e drag, o fac cu o enormă plăcere. N-am vrut să repet, nici temele, dacă se putea nici stilul, am dorit ca fiecare carte să fie o surpriză. E şi o primejdie în acţiunea asta a mea, au fost unii care au spus că n-au cum să mă înghesuie într-un tipar, aşa că e de preferat să mă lase de o parte şi să nu se ocupe de scrisul meu. Asta e!

Revenind la cartea pe care am citit-o noi, Pasărea nopții Povești cu Daniel, aceasta cuprinde șapte povești, una mai interesantă ca alta:

Pasărea nopții, Peștele ferecat, Broasca țestoasă iute ca săgeata, Planeta portocalie, Gaițele de la scara 3, Ciocul cântăreț și Fulgul de nea.

Stelian Ţurlea are un mod direct, bărbătesc de a relata cele mai năstruşnice întâmplări. Şi aproape întotdeauna eroul său, Daniel, un băieţel tare neastâmpărat, îşi începe aventura în faţa blocului sau la grădiniţă pentru a ajunge pe neobservate în spaţii fabuloase, inclusiv pe “planeta portocalie”. Această comunicare firească între viaţa de fiecare zi şi o lume de fatasme dovedeşte o foarte bună înţelegere a psihologiei copilului. (România literară)

Cartea de față este apărută la editura Integral Educațional, are un format generos 27cm/20cm, cu scrisul mare, aerisit, numai bun pentru un copil care stăpânește deja literele.

Pasărea nopții Stelian Țurlea

Pasărea nopții lectură – de Stelian Țurlea – video

Peștișorul ferecat lectură – de Stelian Țurlea – video

Pasărea nopții Stelian Țurlea1

Așadar, vă invităm la o lectură pe tăpșan. Aveți idee cât este de frumos?

DSCN2510

 

Lasă un răspuns

%d