Când un om ți se pare aspru, gândește-te întotdeauna că o cetate întărită nu e neapărat o cetate inamică.
Sufletul e ca fierul. Nu poți lucra cu el până nu l-ai încălzit.
Cel care stă jos să nu râdă de cel care cade de pe vârfuri.
Până acum, oamenii n-au găsit un alt drum spre adevăr decât greșeala.
Lingușirea este plata anticipată a trădării care ți se pregătește
Nicolae Iorga
În sufletele mari viaţa bate ca valurile în stâncă, şi cei mai mulţi înţeleg din ele numai nisipul ce cade.
Considerat un titan al culturii românești interbelice, Nicolae Iorga a fost un om de știință complet.
Cel pe care George Călinescu l-a numit Voltaire al României, își are obârșiile pe plaiurile moldovene. Se spune că provine dintr-o familie de aromâni cu toate că istoricul nu s-a identificat niciodată explicit cu această etnie.
Tânărul Nicolae a fost de o precocitate ieșită din comun, prevestind aptitudinile sale de savant. La numai 23 de ani obține doctoratul, devenind mai apoi membru corespondent al Academiei Române. Un an mai târziu, ocupă catedra de istorie la Universitatea din București. Din data de 1 noiembrie 1928 este ales decan al Facultăţii de Litere şi Filosofie, iar anul următor, pe 1 martie, este ales rector al Universităţii Bucureşti. Din 1919 devine preşedinte al Comisiei Monumentelor Istorice, iar din 1924 ţine cursuri de vară la Vălenii de Munte.
Iorga la Vălenii de Munte
Deoarece era dotat cu o memorie extraordinară, Iorga cunoștea în mici amănunte istoria universală și în special pe cea a românilor. A fost autor al unui număr uriaș de publicații, cel mai mare poligraf al românilor: circa 1.250 de volume și 25.000 de articole.
A fost ales membru a zeci de academii și instituții de peste hotare, ținând conferințe în marile universități ale lumii. Totodată, a înfiinţat instituţii româneşti în străinătate, precum Şcoala Română de la Paris (1926), Casa Română de la Fontenay-aux-Rosses, Casa Română din Veneţia şi altele.
Nicolae Iorga a fost un creator de publicaţii ştiinţifice şi culturale. Între 2 decembrie 1901 şi 27 iunie 1910 apare la București cea mai importanță revistă, Sămănătorul care a jucat un rol important în viaţa literară a vremii şi a constituit catalizatorul pentru înfiinţarea curentului ideologic şi literar care i-a purtat numele – „Sămănătorismul”. Acest curent, promovat de colaboratorii revistei şi teoretizat de Nicolae Iorga, susţinea, în special prin intermediul paginilor revistei, valorile naţionale tradiţionale şi folclorice, necesitatea culturalizării ţărănimii etc. „Sămănătorul” a publicat numeroase texte folclorice, documente istorice, pagini inedite din opera lui Mihai Eminescu, precum şi comentarii privind clasicii literaturii române sau traduceri din literatura universală. Printre colaboratorii săi s-au numărat George Coşbuc, Alexandru Vlahuţă, Şt. O. Iosif şi multe alte personalităţi din literatura română a epocii.
Tot de numele lui Iorga, dar și de al altor profesori, se leagă și pornirea mișcării de cercetași din România, ce a dus la dezvoltarea organizației Cercetașii României.
Opera sa istorică vastă cuprinde monografii de oraşe, de domnii, de familii, istoria bisericii, a armatei, comerţului, literaturii, tipăriturilor, a călătoriilor în străinătate. Câteva din publicaţiile mai importante: Studii şi documente cu privire la istoria românilor, în 25 volume (1901 – 1913), Istoria Imperiului Otoman în 5 volume (apărută în limba germană – Geschichte des osmanischen Reiches – 1908 – 1913), Istoria românilor în 10 volume (1936 -1939). A scris poezii, drame istorice (Învierea lui Ştefan cel Mare, Tudor Vladimirescu, Doamna lui Eremia, Sfântul Francisc din Asisi şi altele), volume memorialistice („Oameni cari au fost”, „O viaţă de om, aşa cum a fost”, „Supt trei regi”, „Istorie a unei lupte pentru un ideal moral şi naţional”).
Nicolae Iorga a fost, pe rând: Președinte al Partidului Naționalist-Democrat, deputat, Președintele Adunării Deputaților, senator, Președintele Senatului, Președintele Consiliului de Miniștri, Ministru de interne, Ministrul Cultelor și Instrucțiunilor Publice, Ministru de Stat.
Într-o noapte de noiembrie, în 1940, a fost răpit și asasinat de legionari, iar moartea lui a generat consternare în mediile academice. După aflarea veștii asasinării lui Iorga, 47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă. Discursul funerar a fost ținut de istoricul francez exilat Henri Focillon, din New York, numindu-l pe Iorga una dintre personalitățile legendare plantate, pentru eternitate, în pământul unei țări și în istoria inteligenței umane.
Articol publicat în revista Literatura de azi.
