Articole Literatura de azi – Oare cum este să debutezi într-o revistă de literatură și cultură, cu un articol în care este vorba de Virgil Mazilescu? Vă spun eu – de vis!

Și așa, am intrat într-un vis! Se întâmpla într-un aprilie liniștit, în sâmbătă dinaintea Paștelui. Nici acum nu-mi vine să cred că am putut prinde acest vis. Cum l-am prins? Sau mai bine zis, cu ce l-am prins? Cu toată ființa mea, cu sufletul făcut degete și cu inima veșnic tremurândă de atâta alergătură… de atâta așteptare. Dar iată, că totul, dar totul a meritat: și așteptarea și dorința și credința că va veni, că se va întâmpla.

Am crezut, preț de o clipă, că e prea târziu, dar nu, nu-i târziu deloc. E cum se putea mai bine!
Poate nu știți ce este revista Literatura de azi, și cu ce anume se ocupă aceasta.

Iată ce scria Vladimir Tismăneanu, într-un articol publicat în Contributors, la data de 10 februarie 2014:

Când Daniel Cristea-Enache m-a invitat să țin o rubrică în revista online “Literatura de azi”, am avut o oarecare strângere de inimă. M-am întrebat dacă este locul meu acolo, cu preocupările mele de istorie a secolului XX, politici comparative și filosofie politică, între poeți, prozatori, critici literari. M-am înșelat și sunt bucuros de această colaborare. Am acum o rubrică săptămânală purtând titlul “Ideologii, mituri, utopii”. Se completează cu ceea ce scriu în altă admirabilă revistă online, “LaPunkt”, cu textele mele din “22″, “Contributors” etc Scriu în “Literatura de azi” autori cunoscuți și alții care acum debutează. Nu celebritatea contează aici, ci valoarea. Nimic rigid, statut, veșted în ceea ce se publică. Este o revistă vie, alertă și pasionantă.

“Poșta redacției” o asigură redutabilul, exigentul și, nu mai puțin, inimosul Alex. Ștefănescu. Textele marelui poet Emil Brumaru sunt, cum altfel, provocatoare, insolite, tragic-iconoclaste, jocuri ale minții și ale cuvântului de nimic domolit. Proză și eseuri publică Mihaela Miroiu, Claudia Moscovici și Răzvan Petrescu. Ioana Bot ne delectează cu ale sale comentarii mereu erudite și întotdeauna proaspete. Radu Vancu este rafinat, elegant și imprevizbil în propunerile sale de descoperiri și redescoperiri poetice. Domnița Ștefănescu nu ne lasă să uităm evenimentele definitorii ale istoriei noastre recente. Dan-Liviu Boeriu scrie incitante cronici literare.

Editorialele lui Daniel Cristea-Enache sunt tranșante și pătrunzătoare. Revista cultivă densitatea ideilor, nu pamfletul ieftin și polemicile stridente. Să-i menționez între colaboratorii permanenți pe Daniela Zeca, Dan Romașcanu, Ovidiu Nimigean, Dinu Lazăr, Irina Dinca, Stelian Țurlea, Laurentiu Midvichi, Lia Faur, Gabriela Pop și Florin Bican. În revista “Literatura de azi”, est-etica, spre a relua conceptul Monicăi Lovinescu, se întâlnește cu o modernitate asumată fără urmă de ostentație, sub semnul firescului, dar și al refuzului convenționalismelor filistine.

Treaba mea este de a scrie mici articole, la secțiunea Evenimente, iar acest lucru îl fac alături de câteva colege minunate. Numele lor este: Maria Morariu – editor, Laura, Snejana, Ildiko, Andreea, Gina, Elena, Teodorina și Daciana. Acest grup este îndrumat și consiliat de Odilia Roșianu – Editor-in-chief  și Daniel Cristea-Enache, cel care este directorul revistei. Le mulțumesc, cu adâncă plecăciune, pentru că m-au primit în mijlocul lor și mi-au arătat ce frumos îmi șade să fiu „școlăriță”, din nou. Pentru că această îndeletnicire presupune o temeinică documentare și multă lectură. De data asta, în special pentru mine, nu doar pentru Luca. Însă, văzându-mă înconjurată de atâta forfotă, mă copiază. Așadar, e molipsitor și atât de benefic pe termen lung.

La secțiunea Evenimente apar sărbătoriții zilei. Aici întâlnim personalități celebre din literatura română și universală, artă, muzică, teatru și cinematografie. Deasemenea sunt evidențiate manifestările culturale, concertele și festivalurile, târgurile și lansările de carte.

Pe lângă îndeletnicirea descrisă mai sus, tot în cadrul aceleași echipe, ne ocupăm și de pagina de Facebook a revistei. Totul este făcut într-un voluntariat total, cu dăruire totală, cum altfel! 🙂
Dar ce minunat! Ce privilegiu să poți afla atât de multe lucruri. Ce provocare permanentă de a răscoli după noi și noi aflări, după noi și noi trăiri, după … după… după.
Nu știu cum și ce va urma. Important este să mă bucur de aceste clipe, cât mi-o fi dat.
Tot ce vă pot spune, în urma acestei experiențe, este că merită să-ți păstrezi convingerea că într-o zi, toate demersurile tale vor deschide poarta de intrare a visului tău.

Iată cum arată primul articol semnat de mine în revista Literatura de azi.

Va fi liniște, va fi seară

Virgil Mazilescu (n. 11 aprilie 1942), mereu grăbit, agitat, frământat, dând imaginea celui veșnic întârziat la o slujbă vitală, așa intra poetul, în fiecare dimineață pe porțile metalice larg deschise ale Casei Scriitorilor de pe Calea Victoriei.

A fost cel care a dus o viață de boem, în a cărui servietă sticla de votcă ținea loc de umbrelă, cum scria Nora Iuga  în România literară.

Virgil Mazilescu mărturisea că nu știe ce se întâmplă cu el când îşi compune versurile, că se pomenește pur şi simplu compunându-le; uneori la masă cu alții, în plină conversație, începeau să-l sâcâie în minte; zicea că nici nu le înțelegea totdeauna prea bine.  Era permanent uimit de poezia pe care o făcea. „Îi venea“, pur şi simplu.

Fire excentrică, a preferat să fie mai degrabă un poet calitativ decât unul cantitativ, fapt pentru care cărțile sale nu au sute de pagini, dar calitatea scrierii e indiscutabilă.

La Muzeul Național al Literaturii Române se află un jurnal pe care Virgil Mazilescu a început să-l țină cu câteva luni înainte de-a muri. Acest jurnal este radiografia începutului sfârșitului pentru un poet profund cum puțini are literatura română contemporană.

Virgil Mazilescu se stinge din viaţă la 10 august 1984 și este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cernica.  Mormântul lui se află sub un pom mare şi rămuros, iar în imediata lui apropiere e o fântână. Pentru că nimic nu e întâmplător…

De-acum înainte, pentru el, va fi mereu liniște și va fi mereu seară.

Cineva pe lume are nevoie de mine 

cineva pe lume are nevoie de mine
dragostea mea dacă ai nevoie de mine
o dragostea mea dacă ai nevoie de mine
gândește-te la mine
în spațiul cel mai umilit
te-am sărutat eu mortul

fiecare să-și ascundă îngerul
în buzunar
ca la bâlci ca la
cinematograful mut
poate zborul va tâșni printre zdrențe și urechi
eh ce să-i faci vom fi un biet simbol
și unghiul din toate imposibil

te-am sărutat eu mortul

Precizări necesare: Nu, nu inventez eu nimic și nici nu fac analize ori expun păreri personale, pentru că nu am această abilitate. Eu doar adun informații și date despre cei în cauză și le transmit mai departe. Să afle cât mai multă lume despre oameni, trăiri și întâmplări minunate. Consider că așa suntem mai câștigați.