machetedidactice.com

O poveste strașnică, cea a frindelului

Sunt atât de încântată că Luca l-a cunoscut pe Nicholas! Da, este al doilea personaj cunoscut în decurs de o săptămână ce poartă acest nume, dar ce diferență! Micuțul Nicholas, despre care v-am povestit acum câteva zile, nu prea are nimic în comun cu Nicholas întâlnit în Povestea frindelului. Cartea apărută la editura Arthur, a doua, pentru că ambele sunt tipărite la aceeași editură, ne-a ajuns direct la suflet. Și vine întrebarea firească: de ce? De ce am ajuns să spunem despre această poveste și personajele ei, că este strașnică și ni s-a lipit de suflet?

Pentru că este caldă, calmă, inventivă, echilibrată.

Pentru că se petrece într-o școală ce se găsește într-o societate în care sistemul de valori este poziționat corect.

Pentru că totul este făcut fără mânie, iar atitudinile adulților, profesori și părinți, sunt civilizate și ponderate, rostite cu decibeli puțini.

Pentru că profesorii văd și acceptă idei și atitudini creative venite din partea copiilor, atâta timp cât se menține ordinea și buna creștere.

Pentru că există un spirit de solidaritate între copii.

Și câți de „pentru” se mai pot scrie!

Dar cine este Nicholas Allen?

Un băiețel ce intră în școala gimnazială, iar din acest moment totul este diferit față de ce știa el despre școală.

Nick Allen avea o grămadă de idei și știa să le folosească.

Odată, într-a treia, Nick se gândi să transforme clasa domnișoara Deaver într-o insulă tropicală. Ce copil din New Hampshire nu ar vrea să fie vară în februarie? Așa că, mai întâi îi convinsese pe toți să facă niște palmieri mici din carton verde și maro și să-i lipească la colțul fiecărei bănci

Dar în clasa a V-a, doamna Granger, profesoara de engleză avea să mai tempereze elanul micului elev. Dar oare chiar așa se va întâmpla? Da, chiar așa, sau… și mai și!

Doamna Granger reprezintă prototipul dascălului corect, serios, pasionat, dedicat. Am avut și eu așa dascăli (respect, doamnei Gafencu Mioara, minunata mea profesoară de limba română!). Și băiatul cel mare a avut bucuria și norocul de a ști cum arată așa om, iar aici simt nevoia să-i mulțumesc lui Andru, minunata doamna de română a lui Răz, și prin extensie, și a noastră. Pentru a vă convinge că spusele noastre nu sunt în van, am să vă rog să citiți câteva rânduri scrise de ea, pe blogul personal numit Șotron, iar dacă nu veți simți un fior de bucurie, să-mi spuneți.

bookpic-povestea-frindelului-72619

Așadar, doamnei Granger îi plăcea să-i pună pe copii să folosească dicționarul: „Verificați-vă ortografia. Verificați definiția. Verificați despărțirea în silabe.”

Doamnei Granger nu doar că-i plăcea dicționarul. Îl iubea, și aproape îl venera. În fiecare săptămână venea cu o listă de treizeci de cuvinte noi, dacă nu chiar mai multe.

Și, ca și cum n-ar fi fost destul de rău, în fiecare dimineață apărea pe tablă „Cuvântul zilei”. Dacă într-o zi nu notai cuvântul în caiet, nu-l căutai în dicționar și nu-i învățai definiția, mai devreme sau mai târziu doamna Granger tot afla, și atunci, toată săptămâna erau pe tablă două cuvinte, special pentru tine.

Povestea începe în momentul în care Nicholas se hotărăște să inventeze un cuvânt nou, dar nu numai atât, ci să și ajute acest cuvânt să fie folosit de cât mai multă lume. Asta după ce profesoara de limba engleză i-a spus că:

Cei care hotărăsc dacă un cuvânt există sau nu, sunt oamenii.

Începe o luptă în care nu se face rabat nici de creativitate, răbdare, insistență și perseverență.

Ce urmează este minunat, iar acțiunea poveștii te face să nu lași cartea din mână. Nu doresc a știrbi această plăcere, lasându-vă să descoperiți etapele nașterii, acceptării și intrării unui cuvânt în dicționar. Doresc doar să vă arăt plăcerea cu care Luca a lecturat scrisoarea de final.

Povestea frindelului – fragment

Am încercat să organizez și eu un club de lectură având ca suport această poveste, la școală la Luca, dar nu am găsit deschiderea necesară. Alții au reușit și puteți vedea aici ce minunății de activități au făcut. Dar timpul nu-i pierdut și dacă cu Ela am avut sorți de izbândă, cine știe ce ne rezervă viitorul?

Dă-i un răspuns lui Machete didacticeAnulează răspunsul

2 gânduri despre “O poveste strașnică, cea a frindelului”

%d