De ce am spus „Ocolul infinitului mic pornind de la nimic” sau/și „Unde fugim de-acasă?” Pentru că, multe din textele cuprinse în prima carte se regăsesc în această ediție editată la Editura Arthur, în anul 2013. Prima carte a apărut la Editura Ion Creangă în anul 1973 și face parte din biblioteca copilăriei mele. Dealtfel am o slăbiciune pentru Marin Sorescu, asta datorându-se părinților mei, din a căror bibliotecă nu lipsește nici un titlu a acestui autor. Și ce autor!
Personal, am o trăire altfel pentru cartea din 1973 pentru că de foarte multe ori am citit-o și pentru că are un iz pe care nu-l pot descrie în cuvinte. Pentru copil, ediția de la Arthur pare mai captivantă, la asta contribuind și mirosul proaspăt de tipăritură, cartea fiind nouă. Important este că se citește din ele. Și din una și din alta! 🙂
Drept să spun, abia după ce copilul a citit din prima, destul de mult, mi-am adus aminte că avem și cealaltă versiune, așa reușind să facem o fuziune plăcută între copilării: a mea și a lui. 🙂 Iată cum poate un autor înlesni întâlniri din două copilării!
Dar ce spune Liviu Papadima în Cuvântul înainte al cărții „Unde fugim de-acasă?”:
„Aproape teatru, aproape poeme, aproape povești”. Altfel spus, oarecum scamatorie, oarecum farmec și oarecum minune. Și, mai ales, APROAPE.
De-acasă nu fugim niciodată prea departe. Fiindcă, pe seară, ne întoarcem acasă, unde ne așteaptă părinții, jucăriile, colțul pernei pe care îl strângem între degete, somnul și visele.
…
Poate te-ai mai întâlnit cu Marin Sorescu, prin vreo carte de citire, prin vreun volum împrumutat de la bibliotecă. Sigur vei (mai) da de el, fugar, la rândul lui, de acasă, în versuri mustăcind de umor și fantezie, în cronică (nerimată) a satului natal, în romane ghidușe și piese de teatru ce te vor pune pe gânduri. Îi plăcea, între altele, să și deseze – ca mai toți oamenii timizi, în adunările cu multă lume prefera să se tragă într-un colț, cu un petic de hârtie și un creion, și să schițeze portrete ale celor din jur. Am și eu, acasă, un astfel de portret, în care mă recunoști pe mine, ci și pe cel care l-a desenat. Poți încerca și tu, în peregrinările acestei cărți, să găsești locul care ți se potrivește cel mai bine și să-l „citești” ca pe propriul chip, înrămat în cuvinte.
Chiar așa, dacă nu l-ați întâlnit pe Marin Sorescu până acum nu este o tragedie, ci un prilej de-a înlesni cât mai rapid acest lucru.
Copilul l-a mai citit iar acum, recitit cu drag! Iată câteva crâmpeie din lecturile noastre (colective):
După ce toate acestea au fost rostite, a urmat o activitate practică, aceea de a ne juca cu substantivele. Iar și iar! 🙂 În acest sens am confecționat două fișe, pe care copilul le-a completat ușor.
Frumos, scurt și la obiect. Atașez mai jos fișele respective.
Fișă de lucru clasa a III „Doi bureți” de Marin Sorescu
Fișă de lucru clasa a III Puf de Marin Sorescu
Cum să nu-ți vină să fugi de acasă, când totul e atât de APROAPE? Și ai o călăuză așa de grozavă, pricepută la tot soiul de scamatorii – cu cuvinte, cu lumi, cu vise…
Un ghid care știe să farmece distanțele într-o clipită și să tragă puțintel de colțul perdelei, cât să se vadă minunea ascunsă în lucrurile cele posace din lumea noastră de zi cu zi.
