machetedidactice.com

„De astăzi suntem COOL”. Sau, mai bine nu!

De multă vreme tot spun că vă voi aduce în atenție o carte pe care copilul o lecturează, de câte ori îi vede coperțile.

Se numește „De astăzi suntem COOL” și este scrisă și ilustrată de Susann Opel-Gotz. O cărțulie frumos editată de la Editura Nemira, cu coperte groase și lucioase, cu ilustrații nostime și foarte sugestive, cu foi cerate, perfecte pentru mângâiat.

DSC_2389

Are 32 de pagini cu dimensiunea de 210×280 mm, cu un font prietenos și numai bun pentru un cititor începător, un textul nostim și de actualitate.

De astăzi suntem cool ian 2015 colaj

Dar despre ce este vorba. Leo și Mug au hotarât că de astazi se vor schimba. Vor deveni cool! Mug este fratele mai mic al lui Leo iar lui nu-i prea plac schimbările. Dar știți cum e cu frații mai mici, vor să fie întocmai ca cei mari. 🙂

Astfel, cel mic tot cere relații despre cum o să fie și ce trebuie să facă pentru a deveni cool. Ce înseamnă să fii cool? Păi mai întâi trebuie să porți ochelari de soare tot timpul, indiferent dacă afară plouă. Tipii cool îi poartă chiar și când merg la toaletă! Ei, cu prima condiție fratele cel mic a fost de acord și chiar încântat. Numai că nu trebuie doar atât pentru asta.

Apoi Mug a aflat că trebuie să se uite la filme cu monștri și vampiri pentru …

… pentru că atunci li se ridică părul în cap de frică, iar asta îi face să arate cool!

Mug rămâne mut de uimire:

– Aaaa, da?! Și eu care credeam că tipii cool își dau cu gel pe păr!

Și lecția despre cum trebuie să fii cool continua. Trebuie să fii altfel decât oamenii normali, să vorbești necuviincios, să nu mai mergi cu ghiozdanul la școală ci cu un rucsac, asta pentru a crede lumea că mergi în excursie, să asculți o muzică teribil de zgomotoasă de dimineața până seara și să porți fes, zi și noapte.

Lectura De astăzi suntem cool – fragment video

Cam greu pentru doi copii cuminți și ascultători, nu?

De astăzi suntem cool ian 2015colaj1

Și informații înspăimântătoare continua să vină. Mug află că nu trebuie să ai ca animal de companie un cățel sau o pisică ci păianjeni și șobolani veninoși, că prietenii tăi ar fi bine să se numească Fantomă, Cuțitarul sau Cobra, și că atunci când vin rudele în vizită ar fi indicat să râgâi, să te pârțâi și să stai cu picioarele pe masă.

După ce toate acestea sunt cunoscute, Mug crede că este prea mare bătaie de cap, iar simpla recapitulare a condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească pentru a fi cool îi dă fiori pe șira spinării și furnicături în cap.

Finalul este minunat:

– Hai Leo, spune Mug în cele din urmă. Vrei să fim cool de mâine și să mergem mai întâi să ne jucăm?

Leo nici nu stă pe gânduri.

– Bineînțeles! Am putea să facem un tunel sau să căutăm comori, sau să construim o casă în copac!

– O casă în copac e cool! se înviorează Mug

Așa că, dacă vă doriți să fiți cool, trebuie să vă gândiți bine înainte. Se pare că e prea mare bătaia de cap și nici nu merită! 🙂

Lasă un răspuns

4 gânduri despre “„De astăzi suntem COOL”. Sau, mai bine nu!”

%d