Mama, cum îți imaginai viitorul atunci când erai copil?
Iată o întrebare înlesnită de o temă a copilului. Pentru că în ciuda curentului general, școala românească nu este iremediabil pierdută și sunt cazuri care demontează toate aceste rele ce se tot spun despre ea.
Am tot pledat și nu voi înceta să o fac, despre școala românească, despre importanța ei, despre rezultatele pe care le-a probat. Am pledat despre importanța dascălilor și despre harul pe care trebuie (sau ar trebui) să-l aibă cei care îmbrățișează această meserie.
Informațiile despre ceea ce se întâmplă în sistemul de învățământ românesc sunt, din păcate, nu prea elogioase. Am tot auzit despre teme infinite, despre învățători dezaxați dar și despre profesori la fel, despre concursuri și tot soiuri de înțelegeri între cei din minister și diferite edituri numai pentru câstiguri rapide și nejustificate.
Am auzit despre părinți care-și strigă amarul dar și despre părinți care doresc performanță cu orice chip. Am auzit tot mai des despre emigrare și despre cât de bun este sistemul de afară. Nu sunt în măsură să judec un sistem sau altul dar o părere îmi pot da, din tabăra celor care au copii care frecventează școala.
Oare cum este sistemul de afară? Copiii nu sunt stresați și fac ceea ce le place ori activități pentru care au anumite înclinații. Copiii sunt în siguranță. Dar oare sunt? Câte cazuri nelalocul lor am văzut descrise în media? În câte școli din occident s-au auzit împușcături? Din aceste relatări rezultă că nici acolo nu sunt câini cu covrigi în coadă. Au și ei probleme lor.
Am auzit tot mai des despre homeschooling și despre cât de bine și frumos este acest concept. Dar hai să tragem puțin cu ochiul la ceea ce înseamnă asta, la școala de acasă. Am văzut, la cele mai multe abordări ale acestui mod de învățământ lucruri contradictorii. Dar să explic: se tot spune că la școala românească de stat se încarcă copilul cu tot soiul de noțiuni și că materiile sunt foarte stufoase. Însă o sumedenie de mămici fac acasă cu pruncii lor preșcolari, noțiuni care se regăsesc în educația copiilor mult mai târziu. Am văzut abordate calcule matematice sofisticate, noțiuni de istorie, geografie, anatomie foarte complicate și extrem de amănunțite. Nu de mult, o mămică ne arăta ce face fiul ei din clasa a IV la o școală din Canada și multă lume a fost surprinsă de noțiunile pe care le-a văzut predate acolo, extrem de simple. Ori aceste noțiuni, în sistemul homeschooling pe care-l văd eu, sunt predate copiilor înainte de a ajunge la școală. Aceste lucruri, pentru mine, reprezintă un paradox. Este o mare diferență între ceea ce se afirmă și ceea ce se face. Repet, nu am nimic împotriva celor care optează pentru acest sistem de învățământ și nu pot decât să apreciez faptul că sunt în stare să facă acest lucru. Consider că trebuie să te gândești de muuulte ori atunci când iei această decizie, pentru că nu este atât de simplu. Trebuie determinare, consecvență, disponibilitate, seriozitate și nu în ultimul rând o situație financiară care să permită acest lucru (aici mă refer la tot materialul didactic necesar și la toate cărțile). Că nu îl aplic în cazul copilului meu, asta este o opțiune personală. Eu mă bucur de școala românească și de faptul că am reușit să găsesc varianta bună pentru copiii mei. 🙂
Am găsit învățători buni, profesori buni, oameni cu care să pot relaționa firesc, normal, constructiv. Nu curge lapte și miere dar nici nu ar fi frumos să nu existe nici un pic de suspans!
Revenind la tema de astăzi, aceea a școlii viitorului, am trăit alături de fiul mei clipe MI – NU – NA – TE!
Mai întâi i-am răspuns la întrebarea lui povestindu-i că pe vremea mea, desenele despre anul 2000 arătau cu mașini care zburau, stații spațiale și tot soiul de rachete dar și de mâncarea ce era sub formă de pilule. Am ascultat cântecul și l-am cântat împreună.
Apoi l-am rugat să-mi spună cum vede el școala viitorului. Explicația lui este cea mai frumoasă pledoarie despre o școală. Dacă veți avea răbdare să urmăriți înregistrarea video de mai jos, veți vedea că am dreptate.
După ce am ascultat aceste rostiri, Luca a făcut tema cerută. Și cred că finalul ei este cea mai minunată și frumoasă pledoarie pentru școala românească și despre însemnătatea ei.
Nu credeți că mai există speranță?
2 gânduri despre “Cum arată școala viitorului prin ochii unui școlar de 9 ani”
Foarte trista scrisoarea copilasului….El isi doreste doar o bruma de normalitate…Normalitate care era in scolile de acum 40-50 de ani. Poate nu in toate, dar in liceul de tara din Oltenia, unde am inceput scoala acum 50 de ani, aveam laboratoare pentru aproape toate materiile. Biologia si anatomia le invatam inca din clasa a-V-a intr-un laborator dotat cu tot ce trebuie, inclusiv pentru disectii( pe broscute, saracele!). Pentru chimie si fizica aveam laboratoare si faceam toate experimentele cerute de manual. Pentru geografie si istorie erau cabinete dotate cu materialele necesare. Din pacate pentru noi toti, au venit „minunatii” ani ’70 si totul s-a dus de rapa…cand in anii ’80 m-am intors in invatamant, de data aceasta ca profesoara, nu mai era aproape nimic din toate acestea.
Eu nu o văd tristă, din contră! E plină de speranță și de drag de școală. Ori, ne poate împiedica cineva să sperăm?