machetedidactice.com

Se mai încheie un an, deci vine Moșul! La școală a și ajuns

Mai punem la catastif amintirile unui an ce stă să se termine. Au fost multe bune în el și mai puține rele și faptul că suntem cu toții funcționali este minunat. Dar de recapitulări și concluzii mai este timp. Doresc a mă referi aici la finalul de școală, al fiului meu cel mic.

Am parcurs, împreună, un început de clasa a III-a „cu bine”, vorba lui Luca atunci când îl întrebi cum a fost la școală. 🙂 Nu a fost nici un eveniment remarcabil iar viața școlărească a decurs în parametri suportabili. Am învățat, și eu pe lângă el, cum să ne facem existența mai ușoară și cum să fentăm neplăcerile, ținându-ne departe de ele și păstrându-ne nervii pentru altele. Doamna lui Luca este minunată pentru el, iar acest lucru ne conferă o stabilitate emoțională, cea de care are nevoie copilul pentru a funcționa normal.

În primul rând Luca a dorit să confecționăm invitațiile pentru ziua lui, asta pentru a le putea oferi copiilor înainte de terminarea anului. Ziua lui este în vacanță, deci nu mai avea cum să se vadă cu ei în formulă completă. De altfel, cei care vor participa sunt în mare măsură aceeași ca anul trecut, exceptând câteva persoane. Nu spun cât freamăt și ce bucurie a fost atunci când le-a oferit și lansat invitația.

Pentru asta am confecționat cu el niște felicitări – invitații, sub formă de cizmuliță, pe care am aplicat diferite ornamente. Materialele folosite au fost următoarele:

hârtie cartonată de diferite culori
coală de calc pentru plicuri
șablon cizmuliță
bandă adezivă cu motive de iarnă (achiziționată de la Lidl)
paiete sub formă de brăduți, fulgi de nea, îngerași, Moș Crăciun, steluțe.
bandă dublu adezivă, foarfece normal și cu zimți, pix cu gel argintiu.

Am decupat, asamblat, lipit, ornat, scris. Cu drag și spor pentru că trebuiau să fie gata în timp util dar și să arate frumos.

img493Felicitări invitatie ziua lui Luca colaj

Felicitări invitatie ziua lui Luca colaj 1

Ultimele zile au fost pline de emoții, pentru că în clasa a apărut un brăduț, iar astăzi, Moșul a lăsat și cadouri sub el. Niște cadouri minunate pentru că cei mici în marea lor majoritate au fost încântați. Cartea primită este Vrăjitorul din Oz de la Editura Arthur și vreau să vă spun că este editată într-un mare fel. Foile sunt ca de catifea iar ilustrațiile… ilustrațiile sunt minunate!

bookpic-vrajitorul-din-oz-61003

Pe lângă această deosebită carte, copiii au mai primit și un carnet de cititor, o idee năstrușnică. La câte cărți a citit copilul, acest carnet poate fi completat dintr-o suflare, însă îl vom lăsa pentru lecturile ce vin de acum încolo.

img496

img497  img498

Cartea și carnetul erau însoțite de o diplomă și de un dulce. 🙂

img495

Spuneam că ultima săptămână a fost foarte frumoasă pentru că elevii au făcut tot soiul de activități ce au îmbinat seriosul cu veselia și se știe, rezultatele sunt mai bune dacă nu există o rigiditate prea mare. Ei au confecționat felicitări de sezon, au participat la tot felul de concursuri pe echipe, au colindat profesorii din școală.

DSC_1720  DSC_1721

DSC_1719  DSC_1718

DSC_1717

Așadar intrăm într-o meritată vacanță. Ne vom bucura de ea așa cum știm noi, cu senin și voie bună fără a face nimic spectaculos. Poate Dumnezeu ne va mai trimite puțină zăpadă, pentru a ne juca jocurile specifice acestui anotimp.

DSC_1722

Voi cum ați încheiat anul? A venit Moșul și la voi la școală? Așteptăm să ne spuneți și nouă ce și cum a fost. Vacanță plăcută!

Lasă un răspuns

5 gânduri despre “Se mai încheie un an, deci vine Moșul! La școală a și ajuns”

%d