machetedidactice.com

Machete didactice – În lumea poveștilor poți intra oricând, indiferent câți ani ai

Mă gândeam zilele astea că mă apropii de 20 de ani, de când citesc asiduu, tot soiul de povești, care mai de care mai frumoase. Nu pot uita perioada copilăriei mele, atunci când poveștile nemuritoare erau la mare căutare, dar și cele a padișahului și celor 1001 de nopți ale sale. Copilăriei mele nu i-au lipsit nici Ciopârțilă, nici Nică, nici Morcoveață, nici Haplea… dar mi-ar trebui foarte multe rânduri pentru a înșira personajele mele preferate. Pentru că nu-i așa, ultimul personaj întâlnit parcă-i mai frumos! Melanjul de sentimente din copilăria mea se întrepătrunde aproape perfect cu sentimentele copilăriei fiilor mei, dar văzute cu ochii copilului devenit părinte și așa savurez că reușim să ne bucurăm, răsfoind cărți. Lumea poveștilor este o lume în care, dacă nu ești cârcotaș și cauți nod în papură, poți găsi tihnă, frumos, pilde și învățături bune de luat în seamă.

În momentul în care poveștile au apărut pe ecran, desenatori cu har de la Dumnezeu le-au dat un chip, de care nu mai poți face abstracție. Disney este exemplul cel mai bun în acest sens. Personal, dacă aud de Alba ca Zăpada, mă gândesc la frumușica ce poartă rochie galbenă și conduri sclipitori.

DSC_1225 (2)

Dacă aduci vorba despre pitici, cei mai minunați sunt cei zugrăviți tot de talentatul desenator de peste ocean.

Prințul parcă este mai chipeș în aceeași viziune.

DSC_1228 (2)

DSC_1229 (2)

Dar despre Mickey Mouse și partenera lui Minnie? Cine se gândea la modalitatea în care au putut prinde viață doi șoricei? Practic, au devenit nemuritori!

DSC_1255  DSC_1235

DSC_1236

Nu puteam să o omit pe Daisy, simpatica prietenă a rățoiului Donald.

DSC_1237

DSC_1238

Tot acest minunat desenator alături de echipa lui, a reușit să transforme cenușa în praf de stele și așa, Cenușăreasa a căpătat altă semnificație, a binelui care învinge răul.

DSC_1231 (2)

Despre castele, chiar dacă și Disney s-a inspirat din arhitectura castelelor europene, imaginea celor create de el reprezintă locul ideal în care și-ar dori să locuiască fiecare copil. Dar oare numai el?

DSC_1240

DSC_1241

Chiar dacă nu aveți copii, nu ezitați să mai poposiți, din când în când, pe aceste minunate tărâmuri. Veți fi surprinși de ceea ce veți găsi acolo, chiar dacă, cu anumite personaje nu sunteți la prima întâlnire. Acum, la vârsta adultă, lucrurile se văd diferit 🙂 Și pot fi povestite diferit <3

Lasă un răspuns

2 gânduri despre “Machete didactice – În lumea poveștilor poți intra oricând, indiferent câți ani ai”

%d