De fiecare situație pe care o experimentez în ultima vreme încerc să mă bucur așa cum se cuvine. Nu mai trec atât de grăbită prin anotimpurile vieții mele și încerc să mă aplec, cu mai multă atenție la lucrurile, întâmplările, oamenii ce-mi sunt dați să-i întâlnesc. Și pentru că-n viața asta nimic nu-i întâmplător, încerc ca dialogul la care particip să fie unul din care să-mi rămână ceva bun și pozitiv. Pentru că-mi doresc mai multe dialoguri 🙂
Natura care mă înconjoară este atât de frumoasă, că de multe ori o asemăn cu un păun care înfoindu-și coada, vrea să-mi atragă atenția asupra unui amănunt sau altul. Suntem atât de fugăriți și atât de intoxicați cu nimicuri, încât esențialul se pierde.
Ne enervăm pentru întâmplări și lucruri care nu ne privesc. Suntem pătimași pe rostirile altora. Nutrim speranțe care în loc să se apropie de noi (sau noi de ele!) acestea se tot îndepărtează, ca niște himere.
Poate am obosit grupându-ne forțele spre chestii care nu sunt atât de importante, sau care mai târziu, nu prea se contabilizează la coloana cu „așa da” ci mai degrabă, la cea cu „așa nu”. Lăsăm în stand-by întâlniri, înlesniri dedicate celor de lângă noi, în speranța că lor avem când să le alocăm acest timp, bașca să-l și suplimentăm. Dar este doar o amăgire! Clipa trece și noi suplimentăm cu totul altceva, din păcate 🙁
Copilul nu mai este mic, partenerul nu mai este atât de verde, cât despre tine? Despre tine doar stadii de… intenții.
Așadar, nu mai amânați nici o clipă lucrurile pe care doriți să le faceți alături de cei care contează pentru voi. Lăsați tot, și alocați-le timp. E atât de frumos și… de neuitat.
Înfoiați-vă nările! Ciuliți-vă urechile! Gustați și pipăiți toamna! E unică, la fel ca și voi la acel moment.
Și pentru că toate aceste gânduri pleacă spre oameni dragi mie (se știu ei care 🙂 ) nu pot să nu le ofer și o cale, ce duce spre… ce vreți voi! La capătul ei, fiecare va întâlni pe cineva căruia să-i împărtășească gânduri de bine, drag și tihnă! E așa de ușor și la-ndemână.
