machetedidactice.com

Activități educative copii – Bufnița cea înțeleaptă și poveștile ei

Acest sezon aș putea să-l numesc, sezonul crafturilor, pentru că frunzele, ghindele, castanele, reprezintă un suport extrem de ofertant pentru aceste activități. Multitudinea ofertelor te face să te hotărăști mai greu ce anume să alegi, și dacă mai ești și încăpățânat dorind a născoci ceva, ai multă treabă. Puteți vedea aici cum am mai lucrat noi cu ajutorul frunzelor.

Și mie îmi place să confecționez ajutându-mă de materialele enumerate mai sus, și dacă reușesc să creez ceva din capul meu, satisfacția este și mai mare. De-a lungul timpului am încropit câteva materiale destul de frumoase, care au mers la sufletul nostru. Acum, când internetul numai nu te trage de mânecă în a lucra, este infinit mai greu să reziști ispitei.

Copilul a avut de făcut la școală, la Abilități practice, un craft cu tema „Bufnițele”, iar cărticica după care lucrează, am mai prezentat-o și cu alte ocazii. Este de fapt o întreagă mapă dedicată acestei materii, după care doamna noastră învățătoare s-a ghidat până acum și în clasele anterioare. Și pentru că era vorba despre bufnițe, am avut prilejul să legăm această activitate cu o carte prospăt intrată în posesia noastră. Este vorba despre Bufnița înțeleaptă și poveștile ei, carte scrisă de Tomas Spidlik, scoasă la editura Galaxia Gutenberg, în anul 2010. O puteți achiziționa acum la un preț foarte bun. În această cărticică veți găsi 10 povești, care mai de care mai frumoasă.

img207

Aceste zece povești conțin toată prospețimea unei lumi care place atât de mult copiilor. Animalele care sunt protagoniste în respectivele povești nu reprezintă personificarea unor vicii sau virtuți omenești – cu tot evantaiul lor de abstracțiuni produse de moralism-, ci fac parte dintr-un univers viu, răsunând de glasuri și sunete, ce ne introduce în misterul marelui adevăr al vieții: lupta dintre bine și rău, dintre cei buni și cei răi, dintre omul bun din noi și cel rău. Ele ne fac să recunoaștem că tot ceea ce este însuflețit ne vorbește, ne îndeamnă să fim conștienți de capacitatea noastră de-a vedea miracolul, adică acele forțe care acționează în lume, în acea lume simplă și imediată a copiilor.

Așadar, aceste povestiri s-au potrivit „mănușă” demersului nostru și au venit să întregească activitatea. Luca a lecturat poveștile, s-a amuzat, a comentat, a chicotit, adică am trecut prin toată gama specifică unor astfel de texte. Eu, alături de el!

Cum a ajuns bufnița sfetnicul regelui animalelor – video

Colaj bufnita 1

Am cuplat aceste povestiri cu un craft în care personajul central este bufnița. Dacă doriți să-l faceți, atașez tiparul și pașii ce trebuie urmați. Trebuie să vă gândiți că vor fi clipe minunate petrecute alături de copil atunci când veți aduna materialele necesare.

Colaj bufnita

img202

Așa a decurs întâlnirea noastră cu acest animal sfătos. Pentru noi, frumos și mai ales plin de învățăminte. Vă sfătuim să încercați, pentru că merită!

Lasă un răspuns