Dacă ziua de ieri a fost una mai tristă din cauza unor evenimente ce nu au ținut de mine, iată că astăzi am avut parte de o înșiruire de întâmplări care mi-au regenerat energiile. Pentru că eu îmi încarc bateriile lângă fiii mei și a altor câteva persoane, foarte dragi mie.
Am primit un telefon de la niște doamne care-mi cereau ajutorul la amenajarea unor săli de clasă. Au considerat că ar fi de bun augur să merg la fața locului, așa putându-mi forma o părere despre ce anume doresc dar și de a ne sfătui cum să ne unim forțele pentru a aduce un aer proaspăt în sălile de clasă.
Am găsit o școală parcă desprinsă din povești, dar povești adevărate, așezată la poalele unei păduri. Ruperea de tumultul orașului a fost mai mult decât binevenită, pentru că natura are darul de a îți arăta (asta dacă vrei să vezi) ce are ea mai frumos: culori, forme, arome.
Așadar, într-un decor de toamnă ca la carte, am purces spre destinație. Mi-am adus aminte de anii când colindam țara-n lung și-n lat și când, singură fiind în mașină, kilometri parcurși contorizau nu numai distanțe ci și planuri, amintiri, proiecte, visuri. 🙂 Cei care au acest exercițiu, știu ce senzație îți oferă o călătorie de unul singur cu mașina, atunci când sentimentul de libertate este total!
Mi-au revenit în minte imagini, oameni, întâmplări de care mi s-a făcut un dor nebun. De toți și de toate! De colțuri uitate de țară, de drumuri pietruite, de clădiri ce parcă de la o vizită la alta erau tot mai frumoase. Am fost convinsă că voi retrăi momente minunate, naturale, normale, pentru că toate datele spre asta duceau. Și nu m-am înșelat!
În școala despre care vă vorbesc învață copii de la Clasa Pregătitoare până la clasa a-IV-a, dar funcționează și o grupă de grădiniță. Sunt trei săli mari și late. Clasa Pregătitoare este separată, iar restul, adică a-I-a, a-III-a și a-IV-a, sunt grupate într-una singură. Clasa a-II-a nu există, n-aș putea spune din ce motiv.
Da, ați auzit bine! O singură sală cu copii situați pe trei paliere de învățământ. Clădirea arată foarte bine și este primitoare pentru că are ferestre mari și înăuntru e cald. Iar copiii … copiii sunt rumeni în obraji și miros a lapte, a fân și a … țară! 🙂
Dar ce m-a mirat cel mai mult a fost atitudinea celor două doamne care păstoreau toți acești copii. Poate veți înclina să credeți că erau acre și sătule de tot și de toate. Dar nu! Erau vesele, calme și împăcate cu această situație. Și dornice de-a mai face câte ceva prin școala lor. Prin școala copiilor lor!
Chiar dacă acolo nu ai semnal la telefon și nici nu ești conectat la internet, dar ministerul vrea manuale electronice, chiar dacă iarna ține atât cât ține, cu troiene și viscole așa ca la pădure, chiar dacă nu există manuale noi, aceste femei erau pozitive și convinse că se poate învăța oricum, în orice condiții. Iar această dorință era mai puternică decât toate neajunsurile.
Ori, asta-i cea mai frumoasă lecție pe care o poate oferi un dascăl.
Cum vor mai evolua lucrurile, voi ști la momentul oportun, dar până atunci, doresc a le mulțumi pentru această lecție de viață. 🙂
Oare în câte școli se mai întâmplă această situație? Cred că sunt destule 🙁 , neștiute de nimeni.
4 gânduri despre “Machete didactice – De unde se vede că omul sfințește locul!”
Va multumesc pentru cuvintele frumoase. Prezenta dumneavoastra mi-a inseninat ziua, m-a convins pe deplin ca doresc sa las amenajarea ,,pe mana dumneavoastra,, mai ales dupa ce am vazut postarile de pe blog. Toate creatiile dumneavoastra sunt minunate! Si… da, traim pe un taram de poveste.
Poate așa trebuia să se întâmple și să vă găsesc. Voi face tot posibilul să-l iau și pe băiețelul meu cu mine, să guste și el din această bucurie. Determinarea și felul vostru de a fi este admirabil!Abia aștept să revin 🙂
Ma linisteste mult articolul ce l-ati scris…si am zile cand optez cu drag (in numele fetelor mele care sunt inca prea mici) pentru invatamantul de stat…tocmai ‘din cauza’ unor cadre didactice ca cele pe care le-ati mentionat…care pur si simplu au o dorinta sincera sa invete si sa modeleze niste minti fragede ….cu sau fara manuale digitale! Multumesc!
Rămân la convingerea că nu este totul pierdut în acest învățământ de stat, care ne-a modelat pe noi, părinții celor mici de astăzi. Poate faptul că nu era alternativă făcea totul mai ușor, dar dascălul trebuie să existe lângă copil.Peste tot în lumea asta, copiii merg la școală iar unii ar dori să facă acest lucru și nu au unde. Îmi doresc să fi răzbătut din cuvintele mele, tihna și bunăvoința acelor două dăscălițe minunate, de la școala străjuită de pădure 🙂