machetedidactice.com

„Frățiorul și Karlsson de pe acoperiș” sau cum am văzut ce a mai scris Astrid Lindgren

Când spui Astrid Lindgren automat te gândești la Pippi Șosețica despre care am văzut și auzit mai multe comentarii, și cu care am făcut cunoștință cu mulți ani în urmă, atunci când Răzvan era micuț. Am îndrăgit-o mult pentru spiritul ei liber, pentru nonconformism și pentru felul în care reușea să iasă din cele mai năstrușnice situații.

De atât de multe ori am citit aceste cărți, că și acum Răzvan îi știe numele complet și sunt convinsă că știți că există tipărite la noi trei cărticele cu ea:

Pippi Șosețica, Pippi Șosețica se îmbarcă dar și Pippi Șosețica în Mările Sudului.

Pippi Sosetica - Astrid Lindgren   Pippi Sosetica se imbarca - Astrid Lindgren

Pippi Sosetica in Marile Sudului - Astrid Lindgren

Dacă nu ați apucat să le savurați până acum, nu este târziu, pentru că sunt minunate și te bucuri de ele la orice vârstă.

Dar vizita la Brașov, la buna mea prietenă Alina, ne-a prilejuit întâlnirea cu un alt personaj creat de Astrid Lindgren, iar Luca a fost pur și simplu încântat de el. Este vorba despre Frățiorul și Karlsson de pe acoperiș.

Fratiorul si Karlsson de pe acoperis - Astrid Lindgren

În perioada cât am stat acolo, Luca a reușit să citească toată cartea, iar întâmplările acestui bizar personaj pe nume Karlsson i-au mers la suflet, drept pentru care, atunci când am ajuns acasă am comandat și noi  cartea pentru a o putea avea la îndemână atunci când ni se face dor de ea.

Știam de acest omuleț pentru că în copilăria mea era la mare vogă desenul animat cu el, extrem de popular în URSS. Dacă doriți să vedeți despre ce este vorba, puteți urmări mai jos.

sau chiar filmul întreg 🙂 care este minunat!

Frățiorul și Karlsson de pe acoperiș – film de desene animate 

În această poveste este vorba despre

… o stradă foarte obișnuită din Stockholm, într-o casă obișnuită, locuiește o familie foarte obișnuită, care se numește Svatersson. Acolo sunt un tată foarte obișnuit și o mamă foarte obișnuită și trei copii foarte obișnuiți, Bosse, Betta și Frățiorul.

Dar iată, că în ciuda acestor obositoare obișnuințe în această casă se petrec lucruri neobișnuite, atunci când într-o zi, pe pervazul ferestrei camerei Frățiorului îşi face apariţia un personaj misterios. E Karlsson, un domn mititel, rotofei şi foarte hotărât care poate zbura.

Întâmplările petrecute sunt minunat zugrăvite și nu doresc a deconspira desfășurarea lor pentru că aș știrbi din farmec și nu vreau acest lucru. Știu bucuria lui Luca. 🙂

Luca citește Frățiorul și Karlsson – video

Luca citește Frățiorul și Karlsson 2- video

Fratiorul si Karlsson de pe acoperis de Astrid Lindgren

După ce cartea a ajuns și în casa noastră, am confecționat niște fișe cu ajutorul cărora să mai exersăm puțin la limba română. Am pregătit și o fișă de colorat pentru amatorii acestori tipuri de îndeletniciri.

Frățiorul si Karlsson pe acoperiș – fișe limba română și de colorat

Fratiorul si Karlsson colaj

Dacă nu există acest titlu în biblioteca voastră, merită investiția. Pe lângă această carte am mai achiziționat una tot de aceeași  autoare, despre care vom discuta cu altă ocazie 🙂

Spor la citit!

Lasă un răspuns

%d