machetedidactice.com

Machete didactice – Despre aviziere și centre tematice

DSC_0119

Avizierele sau afișierele conform Dex-ului sunt niște vitrine, panouri sau construcții speciale pe care se lipesc sau se fixează diferite anunțuri. În orice unitate în care se desfășoară activități, nu are importanță de care, trebuie să existe un asemenea loc în care să se afișeze aceste note.

În grădinițe și școli ele sunt extrem de utile, pentru că de multe ori, părinții nu reușesc să mai vorbească cu doamnele, fie ele educatoare sau învățătoare și cu ajutorul postărilor de la avizier sunt la curent cu toate noutățile.

Nu o dată, aici am găsit poezii sau informații despre diferite spectacole ce vor avea loc în grădiniță. Tocmai de aceea, pentru că este atât de folosit, acesta trebuie să arate cât mai frumos și să fie cât mai ochios. O altă calitate a afișierului este aceea de-a fi trainic. O să spuneți că polistirenul nu este, dar vă pot contrazice. Dacă i se atată puțină grijă, poate ,, trăi” destul de mult timp. Unde mai pui că mai poate fi cosmetizat la nevoie.

Polistirenul conferă acestui tip de panou o utilitate mare pentru că nu trebuie să mai lipești sau să fixezi informația respectivă. Îți trebuie doar un bold și … gata, anunțul poate fi citit de toți cei interesați.

DSC_0107  DSC_0108

Avizierul meu de astăzi este destinat unei grupe de albinuțe (se observă lesne și din desenele de pe el) și vă fi folosit ca Centrul tematic. Dimensiunea acestuia este de 120centimetri / 60 centimetri și a fost conceput și pentru a astupa diferite chestii ce nu mai putea face parte din peisajul general. A și fost așezat în partea de jos a peretelui pentru ca cei mici să poată avea acces la el și la imaginile ce vor fi afișate pe el. Spațiul pentru afișaj este destul de ofertant.

DSC_0110

Al doilea avizier pe care doresc să vi-l arăt este cel destinat unei Grupe a Buburuzelor. Ca și cel prezentat înainte, are aceleași dimensiuni pentru că trebuia și el, să astupe o imperfecțiune.

Consider că forma și culoarea este esențială în orice ambient, dar în ceea ce-i privește pe copii, rolul ei este și mai important. Așa că, am acordat o mare importanță acestor aspecte.

DSC_0111 DSC_0112 DSC_0113

Cam așa arată afișierele de astăzi.

Voi ce folosiți pentru a purta acest gen de corespondență cu părinții?

Lasă un răspuns

%d