machetedidactice.com

Domnul Întuneric a fost înfruntat de trei copii curajoși. Ioana, Mara și Luca i-au venit de hac

Venirea la Brașov a constituit un prilej minunat, pe care nu l-am putut rata, acela de-a citi tot soiul de povestiri frumoase, povestiri ce au venit să completeze lecturile noastre anterioare. Săptămâna trecută am vorbit cu Luca despre frica și despre temeri, iar cum a fost atunci puteți vedea aici.

DSC_9867

Alina are o bibliotecă întreagă cu cărți pentru copii, iar noi am avut acceptul ei să citim și să lucrăm pe marginea unora dintre cărți. Am încercat, și-am și reușit, să facem niște activități minunate în care am angrenat și fetele și chiar dacă diferența de vârstă este mare, veți vedea ce lucruri frumoase au realizat. Asta și pentru că fetele Alinei, Mara și Ioana sunt foarte pricepute și îndemânoase și nu se dau în laturi de a se înhamă la lucruri care sunt cam peste puterile lor. Dar surprizele plăcute nu au întârziat să apară și am dovezi care susțin acest lucru.

De aceasta data cartea vizata a fost Domnul Întuneric se strecoara de Ella Burfoot pe care o găsiți acum pe elefant.ro și nu numai. Este o cărticică foarte frumos editată, cu o foaie lucioasă, cu text extrem de lejer și cu ilustrații minunate.

Domnul Intuneric se strecoara - Ella Burfoot

Vă invit să nu ezitați în a o achiziționa pentru că se poate lămuri în mare măsură temerea legată de întuneric.

Domul intuneric se strecoara 1

Luca citește Domnul Intuneric – video

După ce Luca a citit și fetelor povestea, m-am gândit să pregătesc ceva în care să fie toată lumea angrenată și  am pregătit câte o fișă, mai deosebită, pe care copiii să scrie sau să deseneze noțiuni legate de frici.

Luca a scris o fișă de lectură, modelul pe care l-a primit de la doamna învățătoare, pentru ca mai apoi să completeze și fișa Domnul Întuneric. Pe aceasta a scris câteva lucruri despre temerile și fricile sale.

Domnul intuneric - Luca lucru

DSC_0119 DSC_0120

Mara a reușit cu brio să scrie și ea, cu puțin ajutor, despre temerile sale. Este de apreciat dorința ei de a scrie, așa cum este de apreciat și faptul că a început să citească singurică din ce în ce mai bine. Microbul pentru lectură este deja inoculat. Pentru că și ei și surorii sale le place foarte mult să coloreze, l-am lăsat pe Domnul  Întuneric făcut din hârtie albă. Și am avut plăcuta surpriză, ca în urma coloratului să descopăr un Întuneric mai altfel.

Domnul intuneric - Mara lucru

În cazul Ioanei lucrurile au stat diferit pentru că ea este prea mică și nu știe să scrie, pe fișa pregătită desenând lucrurile de care se teme. Așa am descoperit că îi este frică de crabi și de alge, de șerpi, șobolani și flori carnivore dar și de T-Rex și al său urlet. Desenele ei sunt minunate!

Domnul intuneric - Ioana lucru

Și iată că am reușit să găsesc o formulă în care trei copii de vârste atât de diferite să completeze același fel de fișe. Eu una am fost foarte încântată de rezultatul final.

Sunt convinsă că peste ani, aceste amintiri vor fi numai bune de povestit nepoților. Și dacă mă gândesc mai bine, nu este prea îndepărtată această stare.

Domnul intuneric - lucru copii Mara,Ioana ,Luca

Lasă un răspuns

%d