machetedidactice.com

Activitati educative copii – Vara vorbim mai multe despre mare si vietuitoarele ei

Cred ca sunt putini oameni care nu indragesc marea. Si spun asta pentru ca cei care afirma cu nu o iubesc, ori au probleme de sanatate, la modul ca nu mai suporta caldura, ori ii leaga amintiri mai urate peste care nu pot trece. Ori mai pot exista diverse motive, de la persoana la persoana.

Eu una fac parte din categoria aceea care s-ar muta in mare. Definitiv si… pentru totdeauna! Daca acest lucru nu ar fi posibil, m-as inveli cu valurile si-as povesti prin toti porii istorii nemaiauzite si-as canta cantece nemaiascultate.

Marea are capacitatea de-a mangaia suflete si de-a ostoi rani, dar trebuie s-o accepti in prejma ta. Am avut ocazia sa o vad, nefacand parte din privilegiatii care-si au locuinta langa ea, in diferite anotimpuri iar farmecul ei nu este cu nimic stirbit, indiferent de vreme. Tot asa cum am avut ocazia sa vad mari ce poarta denumiri diferite si pot oferi povesti diferite.

Indiferent cum o privesc si ce limba se vorbeste langa ea, este mai mult decat clar ca-mi place marea atat de mult, incat imi pare rau ca nu sunt mai iscusita sa pot zugravi in  cuvinte acest lucru. Insa sunt altii si va invit pe voi, sa le cititi poeziile pentru a fi convinsi ca nu mint 🙂

Iata cateva exemple.

Când marea
de Mihai Eminescu

Când marea turbează de valuri împinsă
Şi-şi scutură coama de spume şi vânt,
Când nori – alung ziua din lumea cea plânsă
Când tunete cânt’;

Atunci printre nouri, prin vânt şi prin unde
O rază de aur se toarce uşor
Şi-n fundul sălbatec al mărei pătrunde
Prin vânt şi prin nor.

Ce caută raza din ceruri venită,
Din galbena steauă ce-aleargă prin cer,
Ce caută-n mare, în noaptea-i cernită
Und’ razele pier?

În fundul cel umed al mărei turbate,
În lumea-i noptoasă, în sânu-i de-amar,
Luceşte o steauă în piatră schimbată,
În mărgăritar.

E-amantul a stelei ce palidă trece
Şi-aruncă prin nori a ei rază de nea,
E-amantul căzut dintre stele, ce rece
În mare murea.

sau

Noaptea la mare
de Lucian Blaga

Valul mai bate, acelasi.
Raza e treaza in turn.
Cald e nisipul pe plaje,
numai putin daca scurm.

Noaptea-i tarzie, de august.
Orele – horele tac.
Cugetul, cumpana, steaua
grea judecata imi fac.

Murmura dor de pereche,
patima cere raspuns.
Ah, mineralul in toate
geme adanc si ascuns.

Sarea si osul din mine
cauta sare si var.
Foamea in mare raspunde,
creste cu fluxul amar.

Margine-mi este argila,
lege de-asemenea ea.
Sunt doar metalul in febra,
magma terestra, nu stea.

Capat al osiei lumii!
Rogu-te, nu osandi!
Vine candva si odihna
ce ispasire va fi!

Vine candva si odihna
ce ispasire va fi
anilor, aprigei sete,
febrei de noapte si zi.

ori

Cantec de dragoste la marginea marii
Nichita Stanescu

Cu gleznele julite, eu te pandesc cand treci
printre rocile tarmului, reci.
Marea se va preface-n pasari stravezii,
cate le-ncap ochii deschisi spre ea,
si vor zbura falfaind, cand ai sa vii,
pana-n piscul vazduhului cu o stea.

Vor ramane prapastiile si pesterile goale,
pestii vor plesni aerul prabusit cu cozile,
starnind margeanele domoale
ai corzile.

Uite, epava corabiii lui Simbad marinarul
cu un colt se sprijina-n scoicile cenusii,
cu un varf injunghie-n mijloc clestarul,
peste toate puntile alearga raci vii.

Iti daruiesc o stea de mare, un crab si un delfin!
Adu-i in spinare pana la nisipuri.
Ma voi preface orb si am sa vin
cu bratul intins, sa-ti mangai chipul.

Si exemplele pot continua…

Dar sa revin la marea mea din anul acesta si la vorbirile pe marginea ei. Astazi am continuat sa ma joc alaturi de cei trei copii, Mara, Ioana si Luca confectionand vietati marine ce se adapostesc in  ea. Pentru asta am folosit pasta Fimo dar si o punguta de lut. Am avut in plan sa vorbim dupa care sa le modelam ceea ce am si facut. Am retrait atmosfera de ieri cand m-am putut bucura, din nou, de acest exercitiu de lucru alaturi de atatia copii.

Brasov modele marine lut1

Pentru inceput Luca a ales sa confectioneze o steluta de mare. Se poate vedea din colajul de mai sus ce pasi a urmat si cum arata aceasta steluta la final.

Ioana lucreaza

Ioana, la cei patru anisori ai ei este super priceputa. A ales sa confectioneze un melc, pe care, mai apoi la infrumusetat cu ajutorul paietelor. Este fascinant de ascultat ce vorbeste in timp ce lucreaza, pentru ca are dialoguri atat cu persoanele din jur cat si cu obiectul la care lucreaza.

Mara lucreaza

Mara a fost experta acestei activitati, iar vietatile marine ce au prins viata in manutele ei, nu mai au nevoie de multa prezentare, pentru ca vorbesc singure. A dorit si a realizat un melc, un calut de mare si o caracatita. Toate, la superlativ!

Luca broasca testoasa

Pe langa steaua de mare, Luca a dorit sa mai confectioneze si o broscuta testoasa, si tinand cont de faptul ca el nu prea este un fan al modelajului, rezultatul final a fost peste asteptari. Pentru cei care nu stiu, vreau sa precizez ca se lucreaza destul de greu atat cu lutul cat si cu pasta Fimo, pentru ca trebuiesc foarte bine framantate, altfel nemodelandu-se prea usor. Am facut si eu o scoica, asa pentru copilul din mine dar si pentru a putea participa efectiv la joaca lor. Nici unul dintre noi nu suntem foarte priceputi la acest lucru, si cred ca-i mai mult valabil pentru mine, pentru ca cei mici mai au timp suficient pentru a invata in amanunt acest lucru, daca vor dori, dar am incercat sa ne petrecem timpul facand si altceva.

Si daca astazi marea nu a venit la noi, am fost noi la ea. Imaginar, dar cu multa placere!

Lasă un răspuns

%d