Există cineva care să nu aibă frici? Dar temeri?
Sentimente firești până la un moment dat, probleme pe care le are toată lumea sau cu care ai de-a face într-un anumit moment al existenței. Temerile pot da sentimente de singurătate cu toate că cei în cauză, de multe ori, nu sunt singuri. Iar cei care sunt alături trebuie să-i ajute pe cei cuprinși de ele.
Am experimentat și eu aceste frici în cazul copiilor mei. Eu, de copil, nu-mi amintesc de frici prea mari. Știu doar că pe la 6 ani, fiind trimisă de mama să cumpăr borș de la o babă ce îl făcea acasă, am fost mușcată de câinele din ogradă așa de rău, că nara mi-a fost sfâșiată, trebuind ca mai apoi să trec prin corvoada unor injecții ce se făceau în burtă. Îmi amintesc că eram terifiată când plecam, de mână cu tata, la infecțioase, unde asistenta de acolo scotea dintr-un frigider pitic Fram, aceste fiole înspăimântătoare. Nu știu cât de tare mă durea, dar știu că mă țineau trei persoane ca asistenta să-mi administreze dozele necesare. Și așa am avut ceva probleme legate de câini. În rest, nu prea.
Dar zburdam cât era ziua de lungă, pe toți coclaurii. Nu aveam acces la televizor, ca mai toată populația României de unde și protecția față de cine știe ce creaturi hidoase, așa ca în ziua de astăzi.
Fiul meu cel mare a avut o frică nebună de-a dormi singur, iar acest lucru a ținut până a apărut fratele lui pe lume. Până atunci am tot dormit, pe rând, alături de el, în patul și în camera lui. Am luptat foarte mult cu acest aspect însă nu am reușit să găsesc calea bună, iar după lupte îndelungate am capitulat, pentru că dădeam într-o psihoză, ceea ce era infinit mai greu de tratat.
Cu cel mic sunt în deja-vu și atunci tratez problema din alte perspective. Am reușit să mă detașez oarecum de faza critică și iau lucrurile ca atare.
Luca este un copil extrem de sensibil, iar faptul că am avut câteva episoade acute care s-au soldat cu vizite la medici având mai multe specializări, m-a făcut să conștientizez că ăsta este el și ăsta-i ritmul lui. Nu pot croniciza purtări specifice persoanei lui, doar de dragul cărților de parenting.
Am cumpărat cărticele specifice, am vorbit de numai știu câte ori despre tot soiul de fantasme ale lui și, ușor, ușor, roadele încep să apară. Vara aceasta a fost prima dată când a stat afară singur, doar cu copiii, fără a fi unul dintre noi prin preajmă. Tot vara aceasta a fost singur la cumpărături, a cumpărat mărar și nu spun ce victorie a repurtat.
Asta ca să nu mai amintesc despre modul în care a gestionat situația atunci când și-a spart capul. Despre acest episod nici eu nu pot spune cum am rezistat pentru că a avut o lovitură destul de urâtă, ce a făcut să curgă foarte, dar foarte mult sânge.
Așadar, în această zi de vară toridă, stând la umbră, am avut ocazia să mai vorbim despre frici. Am regăsit cartea David și puiul de întuneric, scrisă și ilustrată de Maria Surducan, carte ce a fost citită și atunci când am achiziționat-o.
Este povestea unui băiețel pe nume David, care se teme de întuneric. Crede că sub patul lui sunt ascunși monștri care abia așteaptă să-l prindă de picioare. De aceea doarme cu lumina „aproape stinsă”. Asta până într-o zi, când aceștia, adică David și sora lui Laura, găsesc pitit sub o tufă un pui de întuneric. Și culmea, acest pui de întuneric are și el frici, dar nu de întuneric, ci de lumină. Lectura este frumoasă și se cere citită pentru a afla ce se întâmplă, atât cu puiul de om cât și cu puiul de întuneric. Pentru a afla dacă David reușește să-și învingă teama pentru a-și face un nou prieten.
Luca citește David și puiul de întuneric – video
A fost făcută și o fișă de lectură conform cerinței de la școală, fișă în care Luca a copiat câteva rânduri, dar a și răspuns la întrebarea: scrie ce ți-a plăcut sau nu ți-a plăcut la această lectură.
Pentru a veni mai în amănunt în întâmpinarea temei, am făcut o fișă sub forma puiului de întuneric, iar în interiorul ei copilul a răspuns la câteva întrebări. Acestea sunt:
Cum te simți când ești speriat sau îngrijorat? Ce se întâmplă în mintea și corpul tău?
Care temeri îți dau mai multă bătaie de cap și de ce?
Cu cine poți vorbi despre ceea ce te supără?
Desenează ce te sperie cel mai tare.
Iată cum am reușit să mai vorbim despre lucruri pe care în mod curent, lumea nu le rostește. Și se știe, că un prim pas spre vindecare este rostirea și acceptarea problemelor.
Luca și-a adus aminte și despre cartea Ce să faci când ești speriat & îngrijorat scrisă de Dr. James J. Crist, un ghid pentru copii. Și pe aceasta am citit-o iar copilul a completat tabele din ea. Nouă ne-a fost de ajutor, pentru că așa am rostit, fiecare pe rând temerile și fricile noastre.
Luca vorbește despre temeri și frici – video
A răsfoit din nou și a regăsit subiecte ce se cereau vorbite iar, ceea ce am și făcut. Dacă veți fi curioși veți regăsi tratate subiecte ca modalități de a alunga temerile, fobii, anxietate și separare, atacurile de panică, sindromul obsesiv- compulsiv și sindromul de stres.
Luca citește despre fobii – video
Știu sunt termeni pompoși pentru un copil (și nu numai pentru el) dar ei sunt explicați pe înțelesul lor. Noi am parcurs de mai multe ori diferite capitole și de fiecare dată mai aflam câte ceva.
Un dialog care a reușit să mai dea la spate câteva frici. Poate mai mici, dar tot este o victorie!
6 gânduri despre “Despre frici, temeri și griji”
Buna! Credeti ca ati putea atasa acea fisa sub forma puiului de intuneric sa o pot printa?
Da, voi încerca.
Multumesc tare mult!
Elena, am pus fișa. Folosește-o sănătoasă!
Ioana, copiilor mei nu le era frica de intuneric cand erau mai mici. De cativa ani, dupa ce am trecut toti printr-o situatie grava, consecintele s-au vazut mai ales la ei. Nu vor sa doarma fara veioze aprinse. Ba inca isi iau si mini-lanterne sub perne de teama sa nu se opreasca curentul (in 4 ani de cand locuim aici, curentul s-a oprit noaptea de fix 3 ori, dar a fost suficient pentru ei).
Degeaba am discutat cu ei. Andrei merge noaptea pe intuneric la baie, fara teama. Doar la el in camera vrea musai lumina. Daria nici nu se gandeste. Prefera sa aiba veioza puternica in camera, iar la baie nu merge desi are camera din fata baii.
Am tot discutat cu ei, am povestit, am ras, i-am provocat sa raspunda la diverse lucruri…Daria a scris acea povestioara despre Creatura intunecata (cu care a castigat mentiune la concursul de la Editura Corint) pornind de la teama ei de intuneric. Speram sa o conving sa mai scrie, dar nu am insistat pentru ca ea nu face nimic fortat si as obtine efectul contrar.
Sper doar ca in clasa a V-a, din toamna, sa aiba o profesoara de romana pe masura invatatoarei ei care a stimulat-o sa scrie si a determinat-o sa aiba incredere in ea.
Cand eram copil, si mie imi era teama de intuneric. Adult fiind la fel…Abia dupa ce s-au nascut copiii, mi-a trecut de voie, de nevoie pentru ca trebuia sa ma duc noaptea la ei, nu? Acum nu am probleme sa merg pe intuneric, dar nu e o alegere pe care as face-o cu inima deschisa.
Scuze pentru comentariul lung.
Și la noi este o luptă cu această frică. Am trecut prin ea și cu cel mare, dar acolo, după zece ani, a dispărut. Mie nu mi-a fost frică niciodată de întuneric dar se pare că asta nu contează și nu se transmite copiilor. Dar am răbdarea și tenacitatea de a-l ajuta să o depășească și sunt convinsă că într-o zi se va întâmpla și acest fapt. Felicitări Dariei pentru creația ei literară și poate va avea norocul unui dascăl adevărat! Eu îți mulțumesc pentru timpul pe care mi-l acorzi și pentru disponibilitatea de a scrie câteva gânduri.