machetedidactice.com

Copilăria 1970 vs copilăria 2014. Frământări de copil… devenit părinte

DSC_9742

Asist la agitația ultimelor zile, agitație provocată de două informații apărute în medii diverse. Prima dintre ele face referire la materia din noile manuale adresate claselor a I a și a II a, iar cea de-a doua generată de întrebarea: stau acasă cu copilul sau merg la serviciu?
Și una și alta are adepți și contestari așa cum argumentele sunt pro și contra.
Pentru mine, amândouă informațiile nu aduc nimic nou și viața m-a învățat că nu trebuie să fii pătimaș. Dar să mă explic.

De la revoluție încoace, manualele au suferit modificări an de an. Schimbarea majoră a fost atunci când au intervenit pentru prima dată manualele alternative, așa eliminându-se existența unui singur manual. Nu sunt în măsură a cataloga acest fapt, dar pot spune că au existat unele manuale în programa fiului meu mai mare în care se găseau multe porcării.
Anii au trecut și odată cu ei numărul de manuale a crescut simțitor. Au fost ani în care s-a optat, la început, pentru un soi de manual editat la nu știu ce editură, pentru ca pe parcurs să se renunțe la el în favoarea altuia, chipurile mai bun. Cheltuiala achiziționării acestora a căzut strict în sarcina părinților. Și exemplele pot continua.
Anul acesta, noutatea constă în apariția manualului virtual și de aici, sute și sute de comentarii. Aceste manuale virtuale vin ca o aliniere la tehnologia atât de avansată care ne înconjoară. Și la faptul că există o mulțime de copii, unii la vârste foarte fragede, care mânuiesc cu o abilitate demnă de invidiat 🙁 aceste ustensile numite, tabletă, laptop sau telefon.
Există voci și pe bune dreptate, care contestă utilitatea acestor gageturi la vârste mici, dar până la urmă, nu părinții sunt cei care le-au pus în mână copiilor?
Anul acesta, pentru prima dată în concediu fiind, am văzut mame care la masa de prânz, în timp ce-și hrăneau copii sub un an, stăteau cu tabletele în față și apăsau să treacă un iepuraș sau o pisicuța ori mai știu ce animăluț. Vreau să vă spun că scena este de-a dreptul hilară, pentru că nu există nici o colaborare între prunc și mamă, acesta fiind cu ochii holbați la imaginile ce se succedeau, în timp ce gura i se deschidea mecanic și ritmic, atunci când lingurița ajungea lângă ea (m-am gândit mult la câinele lui Pavlov). Masa se termina în câteva minute, fără ca mama să scoată nici un cuvânt.

Ori despre asta se pare că vorbim. Despre atitudini și hotărâri luate de părinți, pentru care vor avea de luptat mai târziu. Așa că depinde numai de părinte pentru ce gen de activități optează, pentru ce mod de relaționare.

Revenind la manualele virtuale, acestea vor fi accesibile unei categorii mai restrânse de copii, pentru că nu puțini sunt aceea care nu au pe ce pune cd-ul atașat manualului.

DSC_9738

DSC_9737

Noțiunile nou introduse nu sunt chiar așa de speriat, pentru că nu de aici vine problema ci de la modul în care vor fi îmbrăcate aceste noțiuni. Dacă aveți curiozitatea (și multe mame tinere știu asta deja) multitudinea de cărți apărute de 24 de ani încoace, abordează aceste teme de la vârste preșcolare chiar. Enciclopediile Larousse pentru copii vă ajută să trăiți experințe minunate alături de cei mici. De aici, ei vor înțelege fenomene și lucruri pe care le trăiesc sau le văd în realitate. Abundența de oferte editoriale în ceea ce privește atlasele, vă fac, la o sumară lectură, să înțelegeți că lucrurile ce par foarte complicate pot fi explicate celor mici în așa măsură încât ei să înțeleagă ceea ce este indicat vârstei lor.

Am pomenit doar o infimă parte din acestă ofertă. Așadar, noțiuni ca fracții, electricitate, magnetism sau mai știu eu ce altele nu trebuie să vă înspăimânte ci mai degrabă iscusința educatorului sau învățătorului de-a le aduce în atenția copiilor trebuie să vă pună pe gânduri. Cred că noile noțiuni nu vor face ca să ne curentăm atunci când vom ține cartea în mână!

Dar pentru că acestea nu pot fi abordate de copii ci trebuie înlesnite, vine întrebarea firească: cine face acest lucru?

Și aici intervine al doilea subiect pe care doresc să-l abordez. Cine stă cu copilul mic și cine se ocupă de el.

Este mai mult decât evident, că răspunsul câștigător la această întrebare este mama. Ea ar trebui, ca în primii ani din viața micuțului să vegheze asupra lui și nu numai. Să-i înlesnească deschiderea de noi orizonturi și să-l ghideze pentru viața ce va veni. Și aici dilema: să stea mama acasă tot timpul sau după primii doi ani să meargă la lucru.

Ani de zile femeile au luptat pentru emanciparea lor dorind să fie egalele bărbaților lor. Au vrut drept de vot, au vrut să fie privite de la egal la egal, au vrut drepturi de a decide pentru propriile vieți. În familia americană a anilor 50, femeile stăteau acasă și aveau grijă de familie în timp ce bărbatul era cel care le asigura traiul. Că acesta, traiul, era mai decent sau mai îndestulat, asta ținea de abilitatea și de pregătirea fiecărui bărbat. Ușor, ușor, unele dintre ele au intrat în istorie prin realizările pe care le-au avut în cele mai diverse domenii, care erau socotite cândva doar apanajul bărbaților.

Acum s-a schimbat roata. Tinerele mămici doresc să stea acasă cu pruncii lor, pentru totdeauna, și asta pentru că creșele, grădinițele, căminele, școlile nu mai sunt capabile de așa ceva. Și multe dintre ele, chiar nu sunt, însă există și excepții.

Vorbesc din postura unei mame care a trecut prin doisprezece ani de școală cu primul copil și care a cules rezultate minunate. Aud voci care spun că:

 – Eu nu vreau ca al meu copil să fie primul!

Lăsați-mă să cred că nu-i tocmai adevărat, pentru că fiecare individ are nevoie de recunoașterea semenilor săi. Vreau să confirm faptul că, în cei doisprezece ani de școală ai lui Răzvan, la fiecare întâlnire cu învățătoarea sau cu diriginții am avut parte numai de aprecieri la adresa lui, iar acestea m-au făcut să-mi crească inima în mine! Cine nu-și dorește să guste ambrozie?

Dar revin la mămicile care doresc să stea acasă cu ai lor copii. Nimic rău în asta, numai că acest lucru implică multe alte. Și aici mă refer la componenta financiară a unei familiei. Fiecare își cunoaște cel mai bine starea în care se află el și ai lui. Nu trebuie omis disconfortul și discuțiile care se ivesc de la ,,nu sunt”, „nu avem”, „nu se poate”. Neajunsurile sporesc tensiunea dintr-o casă iar acest lucru nu este deloc de neglijat.

Un copil are nevoie de multe, multe, multe. Cred că știți vorba: „Un copil egal o casă”.

Atât de mult se investește într-un copil până ajunge adult! Iar acest lucru, în cazul în care unul dintre parteneri nu contribuie financiar cu nimic, este greu de dus.

Gândiți-vă la costul tuturor, de la mâncare, consumabile, cărți, jucării și lista este extrem de lungă. Aici mai adăugați o vacanță, o deplasare. Calculul rezultat are multe zerouri. Nu mai amintesc că cel care este contributorul principal al casei se mai poate îmbolnăvi. Ce te faci atunci?

DSC_9732

DSC_9734

DSC_9735

DSC_9739

DSC_9733

DSC_9736

A nu se înțelege că sunt împotrivă ca mama să stea acasă, ba din contra, dacă finanțele familiei o permit, este ideal. Dar și mama trebuie să fie una din acelea care să nu intre în depresie dacă pentru orice mărunțiș cere bani partenerului.

Eu am fost de-a lungul timpului de ambele părți ale baricadei și știu cum este. Am trăit experiențe multiple iar până la urmă am găsit alternativa unui serviciu care să-mi permită să îmi fac programul așa cum doresc. Dar am momente când tânjesc după o deplasare, după o întâlnire, după un respiro.

Sunt atât de multe aspecte legate de acest subiect, încât atunci când mi se pune această întrebare prefer să nu dau un răspuns clar, pentru că el este particularizat. Ori, eu nu am de unde să știu și nici nu mă interesează amănunte legate de viața unuia și altuia.

Însă, faptul că lumea virtuală este plină de articole cu activitățile prestate de noi alături de copii, ce spune: că dorim o confirmare că ceea ce facem este bine. Că dorim o expunere. Dacă vin remarci negative spunem că nu ne interesează, dar și aici am o îndoială a veridicității celor afirmate. Pe mine una, mă interesează ce spun cei care nu-mi sunt indiferenți, pentru că-s conștientă că nu poți mulțumi pe toată lumea.

Așadar, vă doresc să faceți alegerea cea mai bună pentru voi și pruncii voștri, pentru voi și familiile voastre, pentru voi înșivă! Și poate veți găsi soluția câștigătoare.

DSC_9740

Dă-i un răspuns lui Machete didacticeAnulează răspunsul

4 gânduri despre “Copilăria 1970 vs copilăria 2014. Frământări de copil… devenit părinte”

%d